Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, patronii stației ilegale de GPL care a sărit în aer la Crevedia, au fost reținuți mrți seară de procurori, anunță un comunicat al Parchetului General. Capul de acuzare: firma Flagas, deținută de Doldurea și Stângă, a exploatat timp de 3 ani stația de gaz fără să aibă autorizație de funcționare.
Frații Ionuț și Cristian Doldurea, fiii primarului din Caracal, au mari afaceri cu combustibil, fiind supranumiți baronii gazului din sud-vestul României.
Ionuț Doldurea era băgat ca acționar, printre altele, și la firma Flagas. Pompierii au ridicat autorizația de funcționare a stației de la Crevedia încă din 2020, pentru că folosea o pompă neconformă, care scăpa gaz.
Deși pompierii au amendat de două ori firma și au sesizat 7 instituții ale statului, stația de gaz a continuat să funcționeze până luna trecută, când a sărit în aer, în urma deflagrației decedând două persoane și fiind rănite alte 57. Între timp, alte trei persoane, cu arsuri pe aproape toată suprafața corpului, au încetat din viață. S-au înregistrat și mari pagube materiale pe o rază de circa 500 de metri în jurul stației.
Ion Doldurea, primarul PSD din Caracal și tatăl fraților Doldurea care figurează în acte drept patronii firmelor implicate în comerțul cu combustibil, este omul lui Paul Stănescu, baronul de Olt și secretarul general al partidului. Prima reacție a lui Ion Doldurea, după ce a aflat că stația de gaz a fiului său a sărit în aer și au fost răniți în deflagrație zeci de pompieri, a fost: „E problema lor!”.
Comunicatul Parchetului General
„În cursul zilei de azi, în dosarul privind incendiul izbucnit pe 26 august 2023 în urma unor explozii ce s-au produs în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală criminalistică a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea a doi inculpați, administratori ai unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin. 1 și 2 din Codul Penal).
Totodată, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de o persoană juridică, societate comercială cu sediul social în municipiul Caracal, județul Olt, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin. 1 și 2 Cod penal.
Din cercetările efectuate până în prezent, în ordonanța din data de 4 septembrie 2023, a fost reținută următoarea situație de fapt:
În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpați menționați anterior, societatea comercială a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL (Ordinul M.A.I. cu nr. 166 din 27 iulie 2010 și Ordinul nr. 73/1161/1999 privind aprobarea «Normativului de proiectare, execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule», indicativ NP 037/99), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Șoseaua București-Târgoviște, în comuna Crevedia, județul Dâmbovița.
Acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18.40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanșator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment (ultima decedând în cursul zilei de azi) și vătămarea corporală a 54 de persoane, precum și distrugerea și degradarea unor bunuri imobile și mobile, precum și a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente ale acestora, consecințe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deși trebuiau și puteau să le prevadă.
În cauză s-au efectuat patru percheziții (la sediile a două persoane juridice și domiciliile a două persoane fizice), în urma acestor activități procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente și medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
TREBUIE SA CURGA PUTIN SANGE, NU ? PENTRU „DRAMATISM” ?
DUPA ACEEA „NOUA” „justitie” II VA STERGE LA FUND.
AU AVUT TIMP SA MAI STEARGA DIN „DOVEZI” ?