Înalt Prea Rusofilul Teodosie bate din picior, din nou, să fie avansat mitropolit! Patriarhia îi dă peste bot: „Aceeași cerere a primit acum doi ani un răspuns clarisim, ferm și definitiv”

2
1868
ÎPS Teodosie face parte din coloana a cincea a Rusiei în România, spune Elena Lasconi

Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului și Constanței reia insistențele pe lângă Patriarhie să fie avansat mitropolit. Fostul turnător la Securitate a remis conducerii BOR o scrisoare în care solicită acest lucru. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, i-a răspuns imediat, prin intermediul G4Media.ro, că nu se pune problema de așa ceva, lucrurile au fost clarificate acum doi ani.

Conflictul dintre ÎPS Teodosie și Patriahie e mai vechi. În 2021, Teodosie a venit cu aceeași revendicare, dar Patriarhul Daniel l-a respins într-un mod foarte ferm.

Acum, cel mai cunoscut dintre prelații conspiraționiști pro-ruși din interiorul BOR a revenit solicitând ca promovarea sa să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei întruniri a Sfântului Sinod.

Teodosie nu are șanse nici de această dată

Cererea nu pare să aibă șanse de izbândă. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a declarat: „În legătură cu noua-vechea solicitare a Arhiepiscopiei Tomisului, aceea de a fi ridicată la rang de Mitropolie, precizăm că aceeași cerere a primit în urmă cu doar doi ani un răspuns clarisim, ferm și definitiv”.

Relațiile dintre Arhiepiscopia Tomisului și Patriarhie sunt foarte tensionate. În mai 2021, Prea Fericitul Daniel i-a reproșat că are „ambiții personale” și „duh de răzvrătire și indisciplină”. Teodosie a răspuns obraznic, pretinzând că pe el doar Dumnezeu îl poate sancționa.

Cererea lui Teodosie fusese făcută în februarie 2021, iar refuzul Patriarhului venise în aprilie același an. PF Daniel a și explicat clar, în scrisoare, de ce nu ia în calcul avansarea arhiepiscopului: acesta a adus prejudicii majore de imagine pentru BOR, a comis nenumărate nereguli interne, a acoperit plagiate și a făcut favoritisme la angajări.

Teodosie a răspuns agresiv: „Eu nu mă dezic de ce am făcut! Am avut o atitudine creștină, de apărare a dreptei credințe (…) Și, iată, credincioșii m-au urmat! Eu am vorbit în numele lui Dumnezeu, nu am vorbit de capul meu!”.

Scandalul deputatului homosexual Bălășoiu (PSD), în care apare și numele lui Teodosie, n-a fost clarificat nici până azi. Cazul a fost îngropat rapid

După acest episod, în octombrie anul trecut, Teodosie a fost implicat într-un alt scandal uriaș, care a fost însă mușamalizat urgent. E vorba despre afacerea deputatului PSD homosexual Aurelian Bălășoiu, prins că întreținea relații sexuale cu un minor.

Într-o convorbire dintre alți doi amanți ai deputatului, un călugăr și un anume „Cristi”, cei interceptați lăsau de înțeles că și Teodosie întreține relații homosexuale. Arhiepiscopul s-ar fi înfuriat când ar fi descoperit că șoferul său s-a „combinat” cu PSD-istul și a aranjat ca politicianul să fie prins.

Cea mai șocantă parte a discuției este însă cea în care călugărul și „Cristi” vorbesc despre ÎPS Teodosie. Cei doi îl numesc pe prelat „bulangiu” (în jargon, bulangiu înseamnă homosexual), știu că e foarte răzbunător și cred că deputatul Bălășoiu a pățit-o pentru că Teodosie era gelos după ce a aflat că „s-a băgat” peste șoferul „ăla tânăr, frumos” al arhiepiscopului!

Mai jos, fragmentul discuției dintre cei doi amanți ai deputatului.

„Bulangiul ăsta a aflat, Teodosie. Și Teodosie a pus să-l execute pe deputat”

Călugărul: Da, da, da`nu mânca, nu te du, ferește-te, ai grijă, ascunde-te o perioadă că și eu sunt ascuns. Iar fii atent! Iar Teodosie are pe șoferul ăla cu el. L-ai văzut? Șoferul ăla cu el, tânăr, frumos.

Cristi: Ăla frumos.

Călugărul: Șoferul ăla a avut o relație cu deputatul. S-o sărutat, s-o f…t pe la mănăstire, pe lângă Constanța. Bulangiul ăsta a aflat, Teodosie. Și Teodosie a pus să-l execute pe deputat.

Cristi: Cred că Teodosie era gelos.

Călugărul: Teodosie era gelos. Eu ți-am spus că Teodosie nu-mparte nimic cu nimeni. În momentul în care ai luat ceva de la Teodosie, te nenorocește.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* SUA ne avertizează: Rusia va încerca să deturneze alegerile din România, de anul viitor! Planul diabolic al Moscovei de a „otrăvi” democrația din aproape 100 de țări

* Rareș Bogdan anunță sinuciderea PNL în București: „Candidatul nostru la Primărie nu va fi Nicușor Dan! Nu e un primar bun. În 2020 l-a susținut Orban, nu noi! Atunci trebuia să fiu eu candidatul, dar lui Orban i-a fost frică…”

* Șmecheria scârboasă prin care fostul șef al Curții de Apel Constanța și-a crescut pensia de la 5.400 la 6.400 de euro: s-a detașat o lună la Penitenciarul Poarta Albă, apoi s-a pensionat la 51 de ani!

* Colcăială printre „specialii” care au capturat România: judecătoarea Ana Maria Chirilă – arestată pentru că sprijinea traficanții de droguri; judecătoarea Gabriela Mazilu – prinsă cu 6 milioane de euro nejustificați

* De ce nu-i mai ajung lui Ciolacu nici măcar cele mai mari încasări din istoria României: cheltuielile statului PSD-PNL cresc în acest an la 39% din PIB!

* USR acuză represalii în stil mafiot din partea șefului ANPC, care, prin intermediul unui off-shore, ar lua taxă de protecție de la proprietarii restaurantelor din Herăstrău închise de Clotilde Armand

* Unul dintre marii golani ai politicii românești – numit pe 9 ani consilier la Curtea de Conturi! Grobianul Aurelian Bădulescu, omul Gabrielei Firea, și-a șters toate mârlăniile și comentariile antisemite de pe Facebook

* A doua extrădare a unui PSD-ist fugar. Fost deputat, șantajistul a fost adus din Italia, la 7 ani după revenirea forțată din Dubai

* Vasile Bănescu către Mihail Neamțu: „V-ați pierdut deplin rușinea și bunul-simț”. Derivă totală a politicianului eșuat: zice că e „hărțuit” și „amenințat” de purtătorul de cuvânt al BOR

* Un document excepțional: scrisoarea Mitropolitului pro-rus de la Chișinău către șeful său de la Moscova, Patriarhul Kirill, în care face pulbere Rusia putinistă! / „Amestecul agresiv al Rusiei în afacerile Ucrainei și ale Moldovei” / „Așa-numita «Lume Rusă» este străină aspirațiilor și valorilor noastre naționale” / „Moscova nu a înțeles că poporul din Moldova are rădăcini latine” / „Republica Moldova se va reuni inevitabil cu România”

2 COMENTARII

  1. Mizerabil comportament!
    Ce-ar mai trebui sa faca acst Teodosie, ca Sfantul Sinod sa inteleaga ca este un demolator al credintei crestine, ca este inadmisibil sa fie mentinut in aceasta functie, ca face rau Bisericii Ortodoxe in fiecare minut cat sta la carma ei?!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.