vineri, mai 3, 2024
AcasăNewsA doua extrădare a unui PSD-ist fugar. Fost deputat, șantajistul a fost...

A doua extrădare a unui PSD-ist fugar. Fost deputat, șantajistul a fost adus din Italia, la 7 ani după revenirea forțată din Dubai

-

Dorin Lazăr Maior, fost deputat PSD (2000-2004) şi fost lider-impostor al unei asociaţii de revoluţionari închinată lui Ion Iliescu (Blocului Național al Revoluționarilor), a fost adus luni de la Roma, pe cale aeriană, sub escorta Poliţiei. El are de executat o condamnare de 5 ani de închisoare, dată în luna iulie a acestui an, pentru cumpărare de influenţă (a încercat să mituiască magistrați pentru a-i fi anulată o altă condamnare – 7 ani pentru șantaj, sentință din 2013).

Pe data de 2 octombrie, o escortă a Poliției Române, formată din ofiţeri din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, urma să-l preia, de la Roma, pe fugarul Dorin Lazăr Maior (63 de ani). Acesta s-a internat însă într-un spital din capitala Italiei, invocând probleme medicale.

Tertipurile fostului deputat PSD n-au putut ține mai mult de două săptămâni, astfel că luni, 16 octombrie, acesta a fost „repatriat” cu forța și dus în arest.

Dorin Lazăr Maior a fost condamnat de Tribunalul Braşov, în 2022, la 5 ani de închisoare, pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la această infracţiune, pedeapsă menținută de Curtea de Apel Târgu-Mureş prin decizia definititivă din iulie 2023. Dar, conform tradiției, infractorul PSD-ist a fugit peste hotare înainte de pronunțarea sentinței definitive. De data asta, a ales Italia, care devenise raiul fugarilor români.

- Advertisement -

Condamnat de două ori: 7 ani + 5 ani. Eliberat condiționat în 2020

Dorin Lazăr Maior a fost trimis în judecată în iunie 2016, pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la această infracţiune. Potrivit dosarului, el ar fi încercat să obţină, prin mituirea unor magistrați, o soluţie favorabilă într-un alt dosar, în care fusese deja condamnat definitiv la 7 ani de închisoare, pentru şantaj, în 2013 („dosarul Romexterra”).

În primă instanță, în noiembrie 2022, Dorin Lazăr Maior a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Sentinţa a fost atacată cu apel, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Braşov, apoi a fost decisă strămutarea cauzei la Curtea de Apel Târgu-Mureş. Instanţa a dat decizia definitivă şi a fost emis un mandat de executare, pe 19 iulie 2023.

Pentru fostul deputat PSD nu este prima condamnare. Pe 11 noiembrie 2013, el a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru şantaj, ultraj, complicitate la cumpărare de influenţă şi evaziune fiscală în dosarul băncii Romexterra. Nici atunci nu a fost de găsit – fugise în Dubai înainte de a fi arestat. A fost dat în urmărie internaţională, iar în aprilie 2016 a fost adus în ţară şi încarcerat. A fost eliberat condiţionat în iunie 2020, după executarea a numai 4 ani și 2 luni din pedeapsa de 7 ani.

- Advertisement -

Direcția Națională Anticorupție (DNA) preciza într-un comunicat al DNA: „După condamnarea sa de către prima instanţă şi înainte de pronunţarea hotărârii definitive, inculpatul a fugit din ţară în Dubai (Emiratele Arabe Unite) pentru a se sustrage de la executarea pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat. Ulterior, prin contactarea unor persoane, precum şi prin intermediul soţiei sale, inculpatul Maior a acţionat pentru identificarea şi contactarea unor persoane cu influenţă în justiţie, fiind dispus să plătească sume importante de bani pentru a obţine anularea, în mod fraudulos, a hotărârii definitive de condamnare la pedeapsa închisorii”.

Doi infractori: Dorin Lazăr Maior și mult mai tânăra sa soție, Florina Maior. El i-a dat certificat de revoluționar deși ea avea doar 10 ani în decembrie 1989!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Deputații PSD-PNL au votat legea care prelungește pensiile speciale încă 40 de ani. Minciuni ordinare PSD: „Această lege respectă solicitările Comisiei Europene”

* Colcăială printre „specialii” care au capturat România: judecătoarea Ana Maria Chirilă – arestată pentru că sprijinea traficanții de droguri; judecătoarea Gabriela Mazilu – prinsă cu 6 milioane de euro nejustificați

* De ce nu-i mai ajung lui Ciolacu nici măcar cele mai mari încasări din istoria României: cheltuielile statului PSD-PNL cresc în acest an la 39% din PIB!

Cum arată „reforma administrației”: în 2023, PSD și PNL au angajat la stat câte 21 de oameni pe zi! În administrație sunt cu peste 50% mai mulți angajați decât în 1990

* Comisarul Berbeceanu îl ridiculizează pe Ciolacu: „Văd că v-ați umplut frigiderul cu suta aia!”. Festival de ironii și critici dure la postarea premierului despre cumpărăturile „consistente” făcute cu 100 de lei

* Unul dintre marii golani ai politicii românești – numit pe 9 ani consilier la Curtea de Conturi! Grobianul Aurelian Bădulescu, omul Gabrielei Firea, și-a șters toate mârlăniile și comentariile antisemite de pe Facebook

* Vasile Bănescu către Mihail Neamțu: „V-ați pierdut deplin rușinea și bunul-simț”. Derivă totală a politicianului eșuat: zice că e „hărțuit” și „amenințat” de purtătorul de cuvânt al BOR

* VIDEO. Masacrul de la kibbutz: teroriștii Hamas au decapitat copii în casele lor! „În 40 de ani n-am văzut așa ceva. Mame, tați, copii, familii ucise în paturile lor, în sufragerie, în grădină”

* Ce poate face populismul dintr-un stat: șocantele asemănări între criza din Israel, descrisă de celebrul scriitor Yuval Harari, și situația în care a fost adusă România, în ultimii 10 ani, de guvernările Iohannis-Dragnea-PSD

* VIDEO. Opriți grupa! Fotografiați clasamentul! Anulați ultimele două etape: suntem pe primul loc!

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -