Acasă Lumea "Afaceri" Dodon - Putin. Rusia percepe Moldovei o dobândă de cămătar: 150%...

„Afaceri” Dodon – Putin. Rusia percepe Moldovei o dobândă de cămătar: 150% pentru întârzierea ratelor la creditul de 200 de milioane de euro

Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, se laudă pe pagina sa de Facebook cu creditul de 200 de milioane de euro primit din partea Federației Ruse. Acordul a fost semnat vineri de Andrei Neguța (ambasador al Republicii Moldova în Rusia și membru al Partidului Comuniștilor) și de reprezentantul Ministerului de Finanțe de la Moscova.

Prima tranșă, în valoare de 100 de milioane de euro, urmează să fie virată de ruși în cel mult 30 de zile de la data semnării contractului, iar cea de-a doua – nu mai târziu de 31 octombrie 2020.

Partea moldoveană trebuie să stingă datoria către ruși într-un interval maxim de 10 ani, având la dispoziție două termene pe an de achitare a ratelor: 15 martie și 15 septembrie. Prima sumă de bani va fi înapoiată Rusiei la data de 15 martie 2021.

Companiile rusești au prioritate la licitații

Republica Moldova se obligă să vireze Rusiei o dobândă de 2% pe an pentru acest credit. Suma maximă pe care Chișinăul ar trebui s-o achite ca dobândă ar fi de 40 milioane de euro, în caz că datoria ar fi returnată integral la finalul celor 10 ani.

În același timp, conform acordului, Moldova poate plăti și în avans, dar nu mai devreme de 6 luni de la data întrebuințării fiecărei tranșe și fără cheltuieli suplimentare.

Contractul are însă și o capcană: o dobândă înrobitoare, de-a dreptul cămătărească, în cazul întârzierii achitării ratelor. Dacă moldovenii vor întârzia rata cu 10 zile peste data prevăzută în contract, vor fi obligați să achite o dobândă de 150%! Ea se va calcula începând cu prima zi de întârziere a plății ratei.

Și încă o clauză umilitoare impusă de ruși și acceptată de moldoveni: în contract se arată că suma de 200 de milioane de euro va fi folosită pentru derularea proiectelor comune între cele două țări, prin intermediul firmelor rusești! Acestora li se va facilita participarea la licitații pentru achiziționarea de bunuri și servicii, „fără a fi discriminate în raport cu firmele din Republica Moldova”.

Altfel spus, Republica Moldova se împrumută de la Rusia pentru a face proiecte comune cu Rusia, prin firme rusești! Iar la final riscă să plătească și o supradobândă cămătărească!

Pe pagina 3 a contractului, în ultimul paragraf, este trecută supra-dobânda de 150%

Dodon: „Aduc sincere mulțumiri partenerilor ruși și personal Președintelui Federației Ruse, d-lui Vladimir Putin”

Textul lui Igor Dodon, în care anunță „marea realizare”, este scris în stil pur comunist, dovedind o dată în plus slugărnicia acestuia față de regimul despotic al lui Vladimir Putin.

„În urma înțelegerilor pe care le-am avut în luna decembrie 2019, cu omologul meu rus, Vladimir Putin, astăzi, la Moscova, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, a semnat împreună cu conducerea Ministerului de Finanțe rus Acordul de creditare cu Republica Moldova, care prevede acordarea țării noastre a primei tranșe de împrumut, în valoare de 200 mln. euro.

Este primul suport financiar concret oferit din exterior țării noastre în această perioadă de criză, iar banii vor fi transferați în bugetul de stat al Moldovei pentru necesitățile țării, inclusiv la finanțarea unor proiecte de infrastructură.

Aduc sincere mulțumiri partenerilor ruși și personal Președintelui Federației Ruse, d-lui Vladimir Putin, pentru susținerea acordată Republicii Moldova în condiții de stringentă necesitate”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. A fost schimbat Acordul dintre MAI și BOR! Nu mai merge nimeni la biserică. Paștile și lumina ne sunt aduse în pragul casei sau la fereastră

INTERVIU. „Acest virus nu rezistă mult pe suprafețe, moare în câteva ore. Dar se ia foarte ușor din aer” / „N-o putem ține cu statul în casă, ne moare economia. Soluția este: «Cine scapă, scapă; cine nu, nu!»”

Durerea unui român din Belgia: „Îi trimit mamei bani de medicamente, iar ea zice că suntem sclavii Europei”

loading...

1 COMENTARIU

  1. Mulțumesc domnului Julian Reichelt pentru conținutul scrisorii transmise dictatorului roșu malefic Xi Jinping și regimului lui totalitar criminal. Astfel de ‘atenționări’ ar trebui transmise și criminalilor malefici Putin, Bashar al Asad, Kim Jong-un, Maduro, Viktor Orban, Erdogan, porcului trădător pupinkurist Dodon …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cookie Settings