vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsCei 9 polițiști-torționari de la Secția 16 au fost trimiși în judecată...

Cei 9 polițiști-torționari de la Secția 16 au fost trimiși în judecată la 11 luni după faptele comise. Între timp, ambele victime au murit

-

Cei 9 polițiști – între care și un lider sindical – de la Secția 16 care au torturat doi oameni în septembrie 2020 au fost, în sfârșit, trimiși în judecată, la 11 luni după faptele comise. Agerpres informează că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au finalizat ancheta și i-au trimis în judecată pe cei 9 nemernici pentru lipsire de libertate în mod ilegal, tortură, complicitate la tortură, purtare abuzivă, instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, fals intelectual și favorizarea făptuitorului.

Din nefericire, cele două victime n-au mai apucat să vadă această zi, ambii bărbați murind în condiții dubioase sau neelucidate. Despre unul s-a spus că ar fi murit de o boală de plămâni, iar familia refuză orice discuție despre ce i s-a întâmplat în noaptea de 31 august spre 1 septembrie. Cel de-al doilea bărbat a murit inexplicabil (i s-a făcut dintr-o dată rău și a început să vomite cu sânge) după ce îndrăznise să depună plângere împotriva polițiștilor și să refuze, apoi, să și-o retragă, în pofida tuturor amenințărilor, intimidărilor, sfaturilor “prietenești” și sugestiilor primite.

Problemele celei de-a doua victime – intimidări, amenințări, șicane – au apărut după ce justiția a eliberat 6 din cei 9 polițiști-bătăuși. Bărbatul avea să moară, până la urmă, în condiții suspecte

În acest moment, unul din cei 9 inculpați e în arest preventiv, alți doi sunt în arest la domiciliu și 6 sunt sub control judiciar.

Tânărul decedat în condiții misterioase după ce a depus plângere penală împotriva polițiștilor a început să aibă toate aceste probleme după ce instanța a eliberat din arest 8 dintre făptuitori.

- Advertisement -

Incidentul care a revoltat România s-a produs pe 1 septembrie, la ora 1.45. Doi tineri care mergeau pe Calea Șerban Vodă, din București, au îndrăznit să le spună polițiștilor care făceau un filtru că le reproșează altora nerespectarea măsurilor de prevenire a infectării cu Covid, în condițiile în care chiar ei nu poartă mască de protecție.

Polițiștii s-au simțit extrem de ofensați. Au tăbărât asupra celor doi, pe care i-au bătut, încătușat, aruncat în dube și dus – pe unul, pe o stradă lăturalnică unde l-au aruncat din mașină, iar pe celălalt, pe un teren viran.

Pe cel de-al doilea bărbat l-au bătut cu bestialitate, cu rândul. Șeful de sindicat – în privința căruia au apărut ulterior numeroase alte mărturii despre abuzuri la dresa unor civili – a urinat pe omul încătușat și prăbușit la pământ, în timp ce urla: „Uite ce poate să-ți facă Poliția Română!“.

- Advertisement -

În rechizitoriul lor, procurorii au consemnat: „În locaţia respectivă (adică pe câmpul viran de la marginea Bucureștiului – n.red.), trei dintre inculpaţi au exercitat pentru aproximativ 30 de minute violenţe fizice asupra victimei, aplicându-i lovituri repetate cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare şi inferioare, dar şi în zona degetelor mâinilor şi a tălpilor. În tot acest timp, trei dintre agenţii de poliţie, deşi nu au participat în mod activ la aplicarea loviturilor, au urmărit impasibili agresiunile la care a persoana vătămată era supusă de către colegii lor, neintervenind pentru oprirea acestora, deşi în virtutea atribuţiilor de serviciu aveau obligaţia de a interveni pentru protecţia persoanelor vulnerabile. Totodată, unul dintre inculpaţi a supus persoana vătămată unor tratamente degradante“.

Procurori: „Pe parcursul desfăşurării urmăririi penale, un agent din cadrul aceleiaşi secţii, acţionând în beneficiul unuia dintre agresori, i-a acordat ajutor în mod repetat, în scopul îngreunării cercetărilor“

Anchetatorii au notat, în dosarul trimis instanței, caracterul organizat, de bandă de tip mafiot, a acestor polițiști de la Secția 16, care au încercat să-și șteargă urmele: „Pentru a crea aparenţa unui comportament violent al victimelor şi a justifica astfel conduita agenţilor de poliţie, unul dintre inculpaţi a aplicat sancţiuni contravenţionale fiecărei persoane vătămate, atestând în mod nereal cu ocazia întocmirii proceselor-verbale de contravenţie că acestea au fost depistate în timp ce tulburau ordinea şi liniştea publică. Pe parcursul desfăşurării urmăririi penale, un agent de poliţie din cadrul aceleiaşi secţii, acţionând în beneficiul unuia dintre agresori, i-a acordat ajutor în mod repetat, în scopul îngreunării cercetărilor şi tragerii sale la răspundere penală“.

Felul în care au acționat polițiștii sugerează rutină în practicile interlope. Cei 9 s-au dovedit rutinați, știind ce au de făcut ca să-și mușamalizeze abuzul, apoi au intervenit în anchetă pentru a obstrucționa justiția.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Medicul conspiraționist Răzvan Constantinescu nu mai are voie să predea la facultate, nici să participe la examene, lucrări sau proiecte!

* Calculele chirurgului Neață, fost consilier PSD: „Dacă e rost de ceva bănuți, internez. Dacă nu, nu!”. Se ruga zilnic la Fecioara Maria să-i dea bani mulți și să-l apere de procurori

* Polițistul Godină, ironie tăioasă la adresa ministrului de Interne: „Nu mai poate omul dormi pe bancheta din spate că trece unul filmând”

* Planul Guvernului de a aduce 1,2 milioane de zilieri și lucrători casnici sub protecția pensiei și a asigurării de sănătate

* Omul fostului ministru Răzvan Cuc (PSD), reținut de DNA pentru o șpagă de 460.000 de lei în scandalul navelor cumpărate de stat la suprapreț. Petre Neacșa e director în Ministerul Transporturilor

* Comisia Europeană: România are cea mai mare creștere economică din UE în 2021 – 7,4%. Urmează Irlanda, cu 7,2%

* A murit, la 73 de ani, românul cu cea mai nesimțită pensie: 16.000 de euro pe lună. S-a pensionat la 57 de ani și a „mâncat” două milioane de euro, dintre care 93,4% abuziv!

* Prințesa Lia și prințișorul Carol Ferdinand au fost evacuați, din cauza datoriilor… iar „bravul” Prinț Paul se ascunde de 7 luni!

* „Trezorierul lui Dragnea”, 5 ani de pușcărie – definitiv! Și-a cumpărat vilă din subvenția primită de PSD de la stat

* Două finale de vis: Anglia – Italia (Euro 2020) și Brazilia – Argentina (Copa America). Englezii s-au calificat cu un penalty inventat

2 COMENTARII

  1. Se vede de la o posta de ce au murit cei doi in conditii stranii, mizeriile in uniforma se apara unii pe altii prin toate metodele posibile, probabil ca le pare rau doar pt ca au fost prinsi si nu pt ce au facut!!!!!Dar bosul de la sindicat e tot pe post?!?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -