Medicul conspiraționist Răzvan Constantinescu nu mai are voie să predea la facultate, nici să participe la examene, lucrări sau proiecte!

1
8608
Dr. Răzvan Constantinescu

Pedeapsă binemeritată pentru un doctor care în pandemie a alimentat curentul CapVid (anti-mască, anti-vaccinare)! Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a decis excluderea medicului Răzvan Constantinescu din activitățile didactice!

Interdicția, decisă de conducerea universității și semnată de rectorul Viorel Scripcariu, vizează următoarele activități:

  • predare;
  • seminar;
  • lucrări practice de laborator;
  • îndrumare de proiecte de an;
  • participare la examene;
  • orice alte activități care presupun interacțiunea față în față sau online cu studenții.

Răzvan Constantinescu a fost unul dintre cei 29 de medici (majoritatea dentiști!) care la începutul lunii aprilie 2021 au semnat Scrisoarea Marii Rușini Medicale – o însăilare de idei stupide, conspiraționiste, anarhiste, anti-medicale.

Vectorizat politic pe direcția ALDE-Tăriceanu, Răzvan Constantinescu s-a plâns pe Facebook că a avut probleme chiar și la cumpărături din cauza viziunii sale stupide, iresponsabile.

Decizia luată de conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T, Popa” din Iași

”Având în vedere faptul că la Comisia de cercetare disciplinară, numită prin Decizia 665/22.06.2021, este în lucru sesizare nr. 12488/17.06.2021, privind nerespectarea de către domnul Șef de lucrări Dr. Răzvan Nicolae Constantinescu a Deciziilor nr. 516 și 517 din 12 mai 2021 și Prevederilor Procedurii proprii privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în perioada pandemiei de Covid-19, cu modificările și completările aprobate de către Senatul Universității prin Hotărârea din data de 13.05.2021,

Având în vedere faptul că în cadrul audierii din data de 28.06.2021, salariatul a declarat în fața Comisiei de cercetare disciplinară faptul că nu va respecta prevederile Deciziilor nr. 516 și 517 din 12 mai 2021 și Prevederilor Procedurii proprii privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în perioada pandemiei de Covid-19, cu modificările și completările aprobate de către Senatul Universității prin Hotărârea din data de 25.06.2021, și nicio altă decizie/hotărâre având dispoziții similare,

Având în vedere că dl. Șef de lucrări Dr. Răzvan Nicolae Constantinescu este cercetat disciplinar și în cadrul Comisiei de cercetare disciplinară numită prin Decizia din 06.07.2021,

DECIDE:

Art. 1. Începând cu data prezentei decizii și până la finalizarea lucrărilor Comisiilor de cercetare disciplinară, numite prin Decizia 665/22.06.2021 și Decizia 678/28.06.2021, domnul Șef de lucrări Dr. Răzvan Nicolae Constantinescu nu va mai desfășura activități de predare, de seminar, lucrări practice de laborator, îndrumare de proiecte de an, participare la examene și orice alte activități care presupun interacțiunea față în față sau online cu studenții.

În această perioadă salariatul va desfășura celelalte activități din fișa postului sau activitățile trasate în mod direct de către decan/șeful ierarhic.

RECTOR, Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Calculele chirurgului Neață, fost consilier PSD: „Dacă e rost de ceva bănuți, internez. Dacă nu, nu!”. Se ruga zilnic la Fecioara Maria să-i dea bani mulți și să-l apere de procurori

* Polițistul Godină, ironie tăioasă la adresa ministrului de Interne: „Nu mai poate omul dormi pe bancheta din spate că trece unul filmând”

* Planul Guvernului de a aduce 1,2 milioane de zilieri și lucrători casnici sub protecția pensiei și a asigurării de sănătate

* Omul fostului ministru Răzvan Cuc (PSD), reținut de DNA pentru o șpagă de 460.000 de lei în scandalul navelor cumpărate de stat la suprapreț. Petre Neacșa e director în Ministerul Transporturilor

* Comisia Europeană: România are cea mai mare creștere economică din UE în 2021 – 7,4%. Urmează Irlanda, cu 7,2%

* Schimbare majoră în sistemul de Educație: se revine la examenele de admitere în liceu! Reforma „România educată” e inițiată de președintele Iohannis

* A murit, la 73 de ani, românul cu cea mai nesimțită pensie: 16.000 de euro pe lună. S-a pensionat la 57 de ani și a „mâncat” două milioane de euro, dintre care 93,4% abuziv!

* Prințesa Lia și prințișorul Carol Ferdinand au fost evacuați, din cauza datoriilor… iar „bravul” Prinț Paul se ascunde de 7 luni!

* „Trezorierul lui Dragnea”, 5 ani de pușcărie – definitiv! Și-a cumpărat vilă din subvenția primită de PSD de la stat

* Două finale de vis: Anglia – Italia (Euro 2020) și Brazilia – Argentina (Copa America). Englezii s-au calificat cu un penalty inventat

1 COMENTARIU

  1. Da, era foarte incomod, dar cine își asumă efectele neurologice grave ale vaccinului impus studenților din anii 2 și 3 pentru a intra în examen???
    Plătește rectorul UMF Iași vreo despăgubire în urma deciziei sale stupide?
    Se va vedea. Lucrurile nu pot rămâne așa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here