Prințesa Lia și prințișorul Carol Ferdinand au fost evacuați, din cauza datoriilor… iar „bravul” Prinț Paul se ascunde de 7 luni!

1
51075
Gata cu belfereala!

Prințesa Lia (69 de ani) și fiul său, prințișorul Carol Ferdinand (11 ani), au fost evacuați din casa de lux în care locuiau în București. Motivul evacuării: datoriile mari la bănci, a aflat G4Media.ro.

Capul familiei, caraghiosul „Prinț Paul” (72 de ani), continuă să se ascundă, pentru a nu fi încarcerat, după condamnarea de 3 ani și 4 luni primită în decembrie 2020.

Ratele la bancă nu au mai fost plătite de câteva luni, iar Raiffeisen Bank, unde familia „princiară” avea deschis contul, a dispus evacuarea acesteia.

Prințesa Lia tocmai se plângea că nu poate părăsi țara cu prințișorul Carol Ferdinand, întrucât acesta e minor și are nevoie de prezența fizică sau de acceptul scris al ambilor părinți (prin notariat).

Paul al României a fost dat în urmărire internațională pentru că nu a fost găsit acasă de polițiști în decembrie 2020, când a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare.

Prințesa Lia le-a spus polițiștilor, în ziua condamnării soțului său, că acesta s-ar afla în Portugalia. Au existat însă informații că fugarul s-ar asunde în Italia.

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe Paul-Philippe al României (așa scrie în pașaportul său!), în dosarul „Ferma Băneasa”, la 3 ani și 4 luni cu executare.

Condamnările din dosarul „Ferma Băneasa”

  • Remus Truică (afacerist) – 7 ani cu executare
  • Benjamin Steinmetz (afacerist israelian) – 5 ani cu executare
  • Tal Silberstein (afacerist israelian) – 5 ani cu executare
  • Robert Roșu (avocat) – 5 ani cu executare
  • Dan Andronic (jurnalist) – 3 ani cu suspendare
  • Lucian Mateescu (afacerist) – 3 ani cu suspendare.

Completul de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost format din magistrații Florentina Dragomir (președinte), Ioana Ilie și Ionuț Matei.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Comisia de la Veneția „salută” desființarea Secției Speciale și întărirea DNA și a DIICOT. Se recomandă eliminarea amendamentului UDMR

* A murit, la 73 de ani, românul cu cea mai nesimțită pensie: 16.000 de euro pe lună. S-a pensionat la 57 de ani și a „mâncat” două milioane de euro, dintre care 93,4% abuziv!

* Renate Weber anunță răzbunarea: va hărțui Guvernul, atacându-i la CCR toate ordonanțele de urgență!

* VIDEO. Aroganțe de meltean: Fulgy, beizadeaua drogată a Clejanilor, arde bancnote în direct. „Am bani de vă îngrop. Păi, tricoul asta e cât salariu’ la mulţi. Eu dau șpagă la chelner 5-6 milioane”

* Ucigașul din Corbu a folosit o macetă de tăiat kebab, luată de la cherhanaua la care era ospătar. A ascuțit-o înainte de atac

* Prințule Paul, predă-te, ca să poată prințișorul Carol Ferdinand să se bronzeze în străinătate! Hai la cătușe, că prințesa Lia e dărâmată!

* „Trezorierul lui Dragnea”, 5 ani de pușcărie – definitiv! Și-a cumpărat vilă din subvenția primită de PSD de la stat

* Actorul George Mihăiță a urcat beat la volan și a făcut accident. Avea alcoolemie de 1,05‰. Acum are dosar penal

* “Virusul e armă biologică scăpată de sub control. Armata o testa în piața din Wuhan”, afirmă doctorița chineză care a investigat originile pandemiei. Li Meng Yan a fugit din țară după ce s-a încercat asasinarea ei

* Semifinalele Euro 2020: Italia – Spania și Anglia – Danemarca. Record istoric al englezilor: 5 meciuri fără gol primit, golaveraj 8-0!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here