„Aici am pneumoniile virale – gripa, infecțiile de sezon, virușii de sezon, covidul – care au anumite simptome. Eu imediat îmi dau seama care e gripă, care e Covid. Clinic, din cap îmi dau seama. Mie nu îmi trebuie investigații foarte multe să plimb bolnavul febril, să-l înnebunesc de cap din simptome”, se lăuda, la Antena 3, „minunea” șarlataniilor în tratamentul anti-Covid.
Inițial, sintagma „clinic, din cap îmi dau seama” mi-a adus aminte de „datul din cap” al lui Tudor Barbu în emisiunile sale regizate la defunctul OTV și, mai nou, la actualul B1 TV.
Își balansa capul cu atâta frecvență și dibăcie, când vreun telespectator intrat în direct îi valida afirmațiile, încât lăsa impresia printre fanii săi că le știe pe toate. Mai închidea și ochii, mai gesticula printr-o mișcare dezarticulată a mandibulei, ca să fie crezut 100%, procentul preferat al „minunii” de la Antena 3.
Pe urmă, acea sintagmă „clinic, din cap îmi dau seama” mi-a reamintit un episod sinistru de eroare medicală, înfăptuită nu de vreun biet medic aflat la început de carieră, ci taman de un profesor universitar.
Și el era din același domeniu de activitate cu „minunea” de la Antena 3, și el „își dădea seama” doar „din cap” sau „ochiometric” ce anume are pacientul care-l vizitează: dacă e bolnav sau dacă a tras doar o sperietură groaznică.
Este vorba despre cel care a nenorocit-o pe fosta prezentatoare de televiziune Paula Rusu. Aceasta și-a mărturisit cu emoție, în diferite împrejurări, drama vieții: cum a rămas fără un plămân din cauza ifoselor medicului ei curant.
Deși insistase să-i fie realizată o investigație amănunțită, dacă tot nu fusese necesar RMN-ul, „geniul” neînțeles a liniștit-o tot cu un fel de „clinic, din cap îmi dau seama”.
„Am început cu o vizită la cabinetul profesorului Miron Bogdan, care m-a diagnosticat ochiometric şi cu ajutorul unei spirometrii – cu astm bronşic. Două luni am schimbat tratamentele fără efect. Am primit un diagnostic nou, esofagită de reflux, pe urmă încă unul, laringită acută, şi încă unul, bronşită acută… Am renunţat să-l mai caut pe profesor în ziua în care mi-a spus la telefon: «Doamnă, totul e numai în capul dumneavoastră!»”, dezvăluia Paula Rusu pe blogul ei, Paularusu.ro.
„Ochiometric” sau „din cap”, doctorul a văzut că vedeta TV nu are nimic. Bravura „domnului profesor” s-a încheiat în mod nefericit: Paulei i-a fost extirpat un plămân complet măcinat de tuberculoză.
La fel ca și „minunea” de la Antena 3, nici el n-avea nevoie de alte cercetări: se considera mai bun decât orice tehnologie de ultimă generație.
Cine-s acești „corifei” care pun diagnostice printr-o privire clinică? Nu sunt ei de fapt impostori, șarlatani, n-au studiat degeaba la facultatea de medicină? Oare așa i-au învățat dascălii lor la cursuri sau la seminarii? Să măsoare boala omului „din cap” sau „ochiometric”?
Mai era o asemenea „minune”, dar cu o notorietate și „succese” infinit mai mari decât cele de pe plaiurile noastre mioritice. Ați auzit, probabil, de celebra tămăduitoare Djuna Davitașvili, decedată la Moscova în 2015, la vârsta de 65 de ani.
Aceasta s-a autointitulat „vindecătoare”, deși nu i-a acordat nimeni un titlu oficial în sensul dat.
A luat zeci de premii pentru medicină alternativă, a fost membră în numeroase asociații ale poporului din fosta URSS, a primit și o decorație din partea președintelui Boris Elțîn, în 1994 – Ordinul „Prietenia Națiunilor” -, însă politicienii și savanții acelei perioade au evitat s-o definească în public „vraci cu puteri supranaturale”.
Pe Wikipedia, varianta rusească, ea nu figurează cu titlul de „vindecător”, ci cu acela de scriitor și astrolog. Toate personalitățile din spațiul sovietic sau ex-sovietic care i-au trecut pragul (fostul lider al URSS, Leonid Ilici Brejnev, iluștrii actori Marcello Mastroianni și Robert De Niro) au rămas la stadiul de legendă.
Vindecările miraculoase ale Djunei s-au dovedit a fi mai mult un mijloc de a scoate bani de pe urma clienților decât de a-i însănătoși. N-a fost în stare să trateze nici alcoolismul lui Elțîn, nici deprinderile dictatoriale ale succesorului acestuia, Putin. S-a limitat la cazuri mai ușoare, de început de boală, tratate cu preparate naturiste și prin bioenergie.
Și Tudor Barbu îi devenise un admirator înfocat, pe vremea când semna condica la OTV. Îi promovase „minunile” cu atâta entuziasm, de parcă ar fi ocupat postul de director al „filialei” românești de leacuri marca Djuna, nu unul de moderator prin halele în care Dan Diaconescu slujise odinioară ca muncitor.
Barbu a făcut un serial cu rețetele Djunei. Repeta întruna „leacul-minune”: usturoi pisat într-un mojar de lemn, pus apoi într-un borcan și completat cu țuică naturală de prune. Ulterior, pentru divulgarea acestei „minuni”, s-a văzut înscăunat și-n fotoliul de senator. Și-a găsit destui naivi pentru a-i acorda o ștampilă la urne.
Nu-i vorbă-n vânt proverbul acela cu „orice minune ține trei zile”. Până și Dan Iosif, fost membru marcant al FSN și PSD, a apelat cu disperare la serviciile Djunei, sperând să scape de un cancer pulmonar galopant. A refuzat chimioterapia din România în favoarea leacurilor renumitei rusoaice. S-a deplasat până în Siberia, la Novosibirsk, unde avea să-și găsească și sfârșitul în 2007. Și în cazul lui, „minunea” a fost valabilă până a ajuns la Djuna.
Păstrând proporțiile, „minunea” coafată la Antena 3 funcționează cam la fel. Preia formele ușoare de boală (nici nu se știe dacă e o simplă răceală sau Covid; în lipsa testelor, dă verdictul „clinic din cap”), iar pe cele complicate le direcționează spre spitalele de profil.
Atenție: nimeni nu are garanția că pacienții tratați inițial cu „medicamente-minune” n-au dezvoltat peste câteva zile o formă severă a bolii Covid-19! Veștile venite dinspre medicii din spitale susțin chiar contrariul.
Să ne punem întrebarea: câți infecționiști sau pneumologi din spitale sau câți medici de familie nu s-au confruntat cu situații identice cu ale „minunii” pastorului Gâdea? O mulțime! Iar unul dintre ei e timișoreanul Virgil Musta. Care-i deosebirea dintre el și „minunea” de la Antena 3?
Musta nu s-a fălit cu primele forme slabe de Covid pe care le-a tratat și vindecat. A avertizat că e de-abia începutul, că vor veni și unele mai grave, că e nevoie să purtăm mască de protecție pentru a ne feri de virusul mortal.
Fiind angajat într-o instituție de elită în lupta cu virusul, una a statului român, el a trebuit să facă publice toate datele ce țin de Covid: noi infecții, vindecări, decese. Așa s-a aflat de fapt că doctorii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au realizat adevărate minuni în bătălia cu nemilosul Covid.
În schimb, „minunea” de la Antena 3 a simțit nevoia să iasă în evidență prin „miracole” mincinoase și prin instigarea la nefolosirea măștii de protecție. Așa s-a născut portofoliul gonflat cu cei 1.000 de vindecați de Covid-19, randament 100%.
Ca să-l citez pe CTP: „Această doamnă spune că a vindecat 1.000 de oameni. Unde sunt? Dânsa are un cabinet particular. Există vreo înregistrare – cu ce stare au venit la dânsa, cum au plecat, ce diagnostic le-a fost pus, tot de către dânsa? Diagnostic pe care spune că îl pune după voce, la telefon. Ca marii vindecători din perioada sovietică, care vindecau la televizor. Se vindecau oamenii doar uitându-se la ei. Doamna vindecă prin calculator, online, nu e nevoie să te duci la ea la cabinet”.
E adevărat ce spune CTP despre „minunea” de la Antena 3, dar și despre „marii vindecători din perioada sovietică”. Tocmai ce am vorbit despre Djuna Davitașvili.
Am însă o nedumerire față de un antibiotic folosit de „minunea” lui Gâdea pentru tratamentul bolnavilor de Covid-19. Spune doctorița Groșan așa: „Eu mă duc pe medicaţia mea clasică, ieftină, care include şi Claritromicina, un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide. (…) Eu am lucrat în nişte studii clinice foarte interesante pe pneumonii şi acolo am învăţat despre tropismul viral al Claritromicinei, acolo am învăţat rolul antiinflamator al Claritromicinei, pe care nu îl are niciun antibiotic, şi de 10 ani lucrez cu acest antibiotic în pneumonii virale şi atipice. Pe mine m-a prins perfect pandemia şi m-am dus, ca tratament etiologic, pe Claritromicină”.
Vorbește despre „tropismul viral al Claritromicinei” și că lucrează de 10 ani cu acest antibiotic în pneumonii virale și atipice.
Lecturând prospectul acestui medicament, postat pe site-ul oficial al ANM (Agenția Națională a Medicamentului), constat următoarele:
- „Claritromicina este un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide. Acesta oprește creșterea anumitor bacterii”.
- „Se utilizează pentru tratarea următoarelor infecții: infecții ale plămânului, cum sunt bronșita și pneumonia; infecții ale gâtului și sinusurilor; infecții ale pielii și sinusurilor moi; ulcere gastro-duodenale asociate cu bacteria Helicobacter pylori”.
Problema e că nu se regăsește nicăieri în prospectul ANM utilizarea acestui antibiotic și pentru infecții virale!
Conform Wikipedia, Claritromicina se folosește în mod special pentru pneumoniile atipice asociate cu Chlamydia pneumoniae, care este o bacterie, nu un virus!
În concluzie, pe ce criterii administrează „minunea” lui Gâdea antibioticul numit Claritromicină pentru bolnavii cu Covid-19? Pe „studiile clinice foarte interesante pe pneumonii” la care a lucrat în calitate de medic pneumolog? Sunt ele avizate? Și ce fel de studii sunt? Pe unde le-a finalizat? Vorbim despre studiile despre „tropismul viral al Claritromicinei”, nu despre cele din facultate.
Nu scrie nicăieri, pe site-ul oficial al ANM, că această Claritromicină e autorizată pentru tratarea infecțiilor virale, ci doar pentru cele bacteriene. Iar bacteriile nu sunt totuna cu virusurile!
Iată și dovada:
Reginamaria.ro: „Bacteriile sunt organisme formate dintr-o singură celulă, relativ complexe, auto-suficiente, care se pot reproduce singure. Bacteria se va divide în două noi bacterii, împărțind materialul genetic (ARN sau ADN) în două părți și construind pereți celulari pentru fiecare nouă bacterie formată”.
Reginamaria.ro: „Virusurile sunt organisme chiar mai mici decât cea mai mică bacterie. Virusurile nu sunt celule – sunt niște capsule care conțin material genetic (ARN sau ADN) – și nu se pot reproduce singure. De aceea, se numesc organisme «parazite». Spre deosebire de bacterii, virusurile au nevoie de o gazdă vie, cum este omul sau un animal, pentru a se multiplica. Altfel, nu vor supraviețui”.
Reginamaria.ro: „În comparație cu bacteriile, virusurile nu sunt organisme vii și, ca urmare, nu pot fi ucise în același mod în care antibioticele distrug bacteriile. De fapt, tratamentul unei infecții virale este simptomatic (medicamente care ameliorează simptomele precum febra sau durerea), boala urmându-și cursul până când organismul se va putea apăra singur și va elimina virusul”.
„Minunea” de la Antena 3 a activat ca medic în cadrul Spitalului de Pneumologie din Oradea, între 1994-2009, apoi s-a mutat cu serviciul la Marghita, într-un oraș mult mai mic. Acolo a condus departamentul de pneumologie de la Spitalul municipal „Dr. Pop Mircea”.
Dacă ar fi să ne luăm după spusele ei, tot acolo a „studiat” și rolul Claritromicinei în tratamentul infecțiilor virale. La Marghita?! Apoi, în ultimii patru ani, la cabinetul ei particular?!
E vreun institut de cercetare, de boli infecțioase pe la Marghita de care nu știe lumea? Sau, de când a plecat „minunea” de-acolo, și-a făcut unul „de apartament” la Oradea?
Cine să-i dea crezare unei asemenea „minuni” inventate de pastorul Gâdea, care folosește un antibiotic în alt scop decât cel prevăzut în prospectul ANM și care se asociază cu toți conspiraționiștii penibili ai țării?
Ce se mai lipesc în idei paranoice „minunile” României! Ne Gigi de la stână voia într-un timp să conceapă un vaccin anti-Covid la clinica sa din Pipera și să-și vindece cu el compatrioții, ba chiar pe toți oamenii planetei.
I-a luat însă fața Senatoarea Urlătoare: a născocit, într-o pauză de lătrat prin Piața Victoriei, un ulei vindecător cu doar 17 lei. Cine știe de pe unde l-a luat și cu cât?! Iar acum vrea să facă și bișniță, în calitate de senatoare. L-a și prezentat la postul lui Ghiță fugarul.
Să aibă grijă, că ANI e pe urmele ei, dar și pe cele al uleiului ei „prețios”! Ori ești senator și te lupți pentru alegătorii care te-au trimis în Parlament, ori ești comerciantă de „uleiuri-minune”!
Adevărul e că, pentru ăia 17 lei per flacon, ar fi în stare să-l fabrice și din propria-i osânză. Ar ajuta-o negreșit „minunea” de la Antena 3, că deja a schimbat cursul firesc al tratamentelor anti-Covid.
Știți care-i CEA MAI MARE nenorocire?
Ei bine…, e faptul că… „UMBLĂ-DEZLEGAȚI” (a se citi: PRACTICĂ-MEDICINA!), prin România, O GRĂMADĂ (!!!!!!) de astfel de medici, în legătură cu careee… doar Dumnezeu (șiii… profesorii lor!) ne-ar putea lămuri despre modul prin care au ajuns să-și obțină diploma!!!
Cât despre „medicamentația” (Sic!) recomandată de pastorul Mihai Gâdea, ce să mai spunem… altceva decât: „HALELUIAAAAHHH!”, a adus Arhanghelul-neoprotestant de la „Latrina3” o nouă Bună-Vestire pe Pământ, după REVELAȚIILE despre medicamentele-pentru-„niale” ale ultra-ortodoxului „Jiji” Becaaaali!!!
Da bine ca vaccinul anti covid nu I testat suficient și nu-l fac. Eu zic ca i selecție naturală