Polițiștii și procurorii au descins joi la 221 de adrese din toată țara, pentru percheziții în incredibilul dosar al unei fabrici de diplome și atestate false de pompieri. Ancheta este coordonată de Parchetul din Constanța, dar vizează infracțiuni depistate, până acum, în 34 de județe și București.
E vorba de diplome și certificate de calificare profesională false, persoanele care le cumpărau demonstrând astfel că au absolvit cursuri de specialitate pentru prevenirea și stingerea incendiilor. În baza documentelor, respectivii se angajau ca pompieri sau ca personal specializat – foarte multe instituții sunt obligate să aibă cel puțin un astfel de post de pompier în schema de personal.
Acest lucru nu înseamnă automat și că respectivele instituții beneficiază de pe urma “competenței” acestor impostori. Managera Spitalului “Marius Nasta” relata, acum câteva săptămâni, după un incident la o instalație de electricitate, că pompierul care a fost angajat de spital n-a mai dat pe acolo de 6 luni și nu poate fi dat afară sau înlocuit pentru că și-a îmbinat concediile de odihnă cu concediile medicale.
Conform surselor Ziare.com, diplomele de studii false se vindeau cu 4-8.000 de lei, iar atestatele – cu 500 de lei.
Gruparea mafiotă avea “filiale” în toată țara. Poliția română a emis un comunicat pe această temă: “Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale. Din cercetări a reieșit că mai multe persoane s-ar fi organizat într-o grupare care ar fi falsificat, prin contrafacere, diplome de studii și certificate de calificare profesională, pe care le-ar fi comercializat“.
La percheziții s-au găsit nu doar 346 de diplome, certificate, foi matricole, traduceri legalizate, licențe de pescuit, autorizații de pescuit calcan și alte acte falsificate, ci și un pistol și 59 de cartușe cu bile metalice deținute ilegal.
Nu mai departe de acum câteva luni, la Suceava a fost destructurată o altă fabrică de permise auto, coordonată chiar de ofițeri de poliție.
Aşa ne jucăm cu focul.
Bani, bani și iarăși bani, 30 de ani, și iarăși bani, corupție totală, căutați instituții cinstite !!!
Sa fie acolo…sa zicem si noi ca avem pompieri…si cand e vreun incendiu, ne mai miram daca lucrurile ies prost…Nu zic ca e usor sa faci rost de oameni care sa se ocupe cu focul, dar si sa faci la kilogram pompieri, nu stiu daca ajuta societatea…Se adauga la superficialitatea si miserupismul acestei natii care merge pe principiul „se face liturghia si cu braga”…meeerge….
Șiii… domnul Arafat (!), INVENTATORUL I.S.U.-lui românesc (!), cum lucra, dom’leee…, cu atâția… FALȘI (!) „pompieri”, care se ghidau, în acțiuni, doar după… clasica glumă a breslei: „CE ARDE… NU PUTREZEȘTE!”???!
Păi s-a văzut cum se mișcau, ca niște găini cu capul tăiat…