vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsVitezomana cu Mercedes recunoaște că a băut vin și rom înainte de...

Vitezomana cu Mercedes recunoaște că a băut vin și rom înainte de a urca la volan și a strivi două fete pe trotuar

-

Șoferița de 56 de ani care, la volanul unui Mercedes, a ucis sâmbătă două fete (de 6 ani și de 21 de ani), pe o străduță din cartierul Andronache din nordul Bucureștiului, a fost lăsată în libertate, sub control judiciar.

Decizia a fost luată de Judecătoria Sectorului 2, la o zi după ce autoarea groaznicului accident a fost reținută pentru 24 de ore.

Femeia a ucis două fete aflate pe trotuar, pe Strada Mențiunii din cartierul bucureștean Andronache, după ce a pierdut controlul volanului.

La audieri, șoferița vitezomană a recunoscut că a consumat alcool înainte de a urca la volan, potrivit surselor G4Media.ro. Ea a declarat în fata anchetatorilor ca a consumat vin și rom. În urma testării la INML, se stabilise că avea o alcoolemie de 0,67 g/l.

- Advertisement -

Inițial, în ziua accidentului, femeia i-a mințit pe anchetatori, spunând că n-a băut nimic. Ba mai mult, că tocmai de aceea se afla ea la volan, pentru că soțul ei consumase alcool. Atunci, ea a declarat că a încurcat pedalele după ce a intrat în panică din cauza unui strănut. Se pare însă că femeia, în timp ce conducea mașina, se certa cu soțul ei, care era beat.

Șoferița a fost reținută ieri (luni) pentru 24 de ore, iar astăzi a fost dusă în fața judecătorilor de la Sectorul 2, cu propunere de arestare preventivă

Femeia de 56 de ani este cercetată pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului. Ea le-a spus polițiștilor că a pierdut controlul volanului, că nu conducea prea des și că a încurcat pedalele (frâna cu accelerația).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

2 COMENTARII

    • Ce combinație… „aristocratică” (Sic!), mai ales pentru o „deamnă” (șiii… ziua-în-amiaza-mare!): VIN-și-ROM (sperăm că NU în ordinea aceasta, măcar…)!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -