vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsVIDEO. Lucrările la autostrada Pitești – Sibiu înaintează cu viteză. Tronsonul Vestem...

VIDEO. Lucrările la autostrada Pitești – Sibiu înaintează cu viteză. Tronsonul Vestem – Boita ar putea fi gata în 2022, cu un an mai devreme

-

Compania austriacă Porr face progrese rapide pe tronsonul Sibiu/Vestem – Boita al autostrăzii peste munți Pitești – Sibiu, semnalează Asociația Pro Infrastructura, care publică pe YouTube o filmare cu drona a stadiului lucrărilor.

Distanța segmentului este de 11 kilometri, iar cei dela Pro Infrastructura spun că, deși ar trebui să fie gata în 2023, lucrările s-ar putea termina cu un an mai devreme, la ritmul actual.

În același timp, se semnalează întârzieri provocate de procedura greoaie a CNAIR la încredințarea celorlalte loturi din autostradă. Sunt 11 oferte pentru lotul doi (Boita – Cornetu), compania națională urmând să selecteze 5-6. Valoarea contractului este de 4,6 miliarde de lei fără TVA pentru 31,33 kilometri.

Pe contul de Facebook al Asociației se menționează: Vă prezentăm o filmare aeriană marca API cu lotul 1 al autostrazii Pitesti-Sibiu, între localitățile Sibiu/Vestem si Boita. Constructorul austriac Porr avansează intr-un ritm sustinut. Stadiul lucrarilor este aproape de 31% cu posibilitatea ca anul acesta sa ajungă la 65% – 70%. Lucrări complexe precum viaductul de la Boița pot duce darea în trafic a acestui lot în 2023 dar unii membri API pariază pe a doua jumatate a anului 2022. În orice caz le dorim spor la treabă în continuare celor de la Porr și colaboratorilor lor, și urmărim cu atentie și oarecare ingrijorare procesele îndelungate prin care CNAIR desemnează antreprenorii loturilor grele de munte: 2, 3 și 4“.

- Advertisement -

Segmentul care va traversa propriu-zis munții este o lucrare deosebit de dificilă și complexă.

Noul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR-PLUS), a intrat sub focul încrucișat al sindicatelor, baronilor și posturilor TV deținute de oligarhi după ce a intrat în contractele mafiei. Pe lângă termenul-limită dat companiilor de stat să-și prezinte programele de redresare și eficientizare, Drulă încearcă să urgenteze construcția autostrăzilor. A reziliat contractul unui interpus al baronului PSD de Neamț, Ionel Arsene, presează CNAIR să accelereze procedurile și licitațiile, dar și să urmărească respectarea termenelor pentru lucrări. De curând, a pus un membru al Asociației Pro Infrastructura în funcția de secretar de stat.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -