vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăFake newsFake news golănesc la RTV: au inventat o explozie apocaliptică la Spitalul...

Fake news golănesc la RTV: au inventat o explozie apocaliptică la Spitalul Universitar! Chirieac a pus și el umărul

-

O nouă minciună scandaloasă la România TV, tele-haznaua fugarului Sebastian Ghiță. În emisiunea moderată de recidvistul Ioan Korpos a fost difuzată o știre, în regim de Breaking News, despre o explozie apocaliptică la Spitalul Universitar din București. O invenție grotescă.

„Doamnelor și domnilor, Breaking News!”, anunță Korpos, compunându-și o față speriată, de parcă ar fi văzut un batalion de marțieni (sau de #reziști) dând buzna peste el. Iar pe ecran defilează, cu litere mari: „Breaking News! Ultima oră: explozie la un spital din București, alertă maximă”.

Korpos îi dă legătura unui reporter de teren. Acesta înțelege mesajul (probabil a fost instruit dinainte, pentru că au și fake news-urile regia lor) și anunță pe un ton catastrofic: „Panică mare la Spitalul Universitar… a avut loc o explozie… lumea e speriată… bubuitura s-a auzit în tot spitalul, prin saloane, pe holuri, peste tot… La subsolul spitalului ar fi explodat o mașină folosită la curățenie”.

Te-ai fi așteptat la pompieri, geniști, să vadă efectele exploziei apocaliptice, să afle dacă au murit oameni, dacă sunt răniți, să oprească gazele, apa, curentul, să sară în ar tot spitalul…

- Advertisement -

Dar reporterul, ieșind puțin pe lângă regie (cam usperficial instructajul!), a mai scăpat două fraze. Esențiale! Iată: „Totul s-a întâmplat ieri dimineață. N-a venit nicio mașină de pompieri, pentru că cei de la Spitalul Universitar nu au apelat la pompieri”. 

Așadar, nu era niciun Breaking News, ci o „știre” din urmă cu o zi și jumătate!

Dar nici măcar știre nu era, pentru că n-au existat morți, răniți, distrugeri, nimic. Nici măcar o sperietură n-a fost, dovadă că n-au fost chemați pompierii.

- Advertisement -

De fapt, n-a fost nicio explozie, ci doar o invenție marca RTV! Fake News TV! Ghiță TV! Fugar TV!

Chiar dacă o fi fost o bubuitură banală a unei mașini folosite la curățenie, ea a fost gonflată de RTV la dimensiuni înfricoșătoare, ca să pară o explozie apocaliptică.

Hop și Chireac, să umfle și el minciuna!

În scurt timp, fake news-ul a fost fost preluat și de DC News, site deținut de Bogdan Chirieac, pilon de bază al propagandei PSD. Acesta n-a verificat bazaconia, nici măcar n-a observat contradicția cu „Breaking News-ul de ieri dimineață”, ci a rostogolit repede minciuna, să ajungă la „guvizi” (cum trebuie să-i considere Chirieac pe cititorii săi).

Fake news-ul în varianta DC News

Breaking News: Explozie la Spitalul Universitar din București. România TV: Pompierii nu au fost solicitați să intervină”

„O explozie a avut loc la Spitalul Universitar din Capitală. Deflagrația a avut loc undeva la subsolul unității medicale. Pompierii nu ar fi fost chemați la fața locului.

O explozie a avut loc la Spitalul Universitar de Urgență din Capitală, relatează România TV. Se pare că aparținătorii anumitor pacienți internați au auzit o explozie extrem de puternică. 

Se pare că un zgomot extrem de puternic s-a auzit de la subsolul acestui spital, iar oamenii au văzut un val de fum dens. 

Conform sursei citate, explozia s-ar fi produs ieri dimineață la o mașină folosită la curățenie. Deși a fost o deflagrație, la fața locului nu au fost chemați pompierii. 

Postul TV a publicat o înregistrare cu imagini din incinta spitalului și cu o alarmă care răsuna pe holuri”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

3 COMENTARII

  1. Cine dracu se mai uită la onania tv??…să mulțumim justiției din românia pentru grijă pe care o poartă infractorilor….dacă condamnat pe loc pe infractorul onaniei, azi nu era în serbia….am auzit ca multi infractori din lume au cerut să fie judecati de magistrații români….în românia!!!..tara de căcat….

  2. Prin septembrie, când s-a (re)deschis Complexul Turistic „Panoramic”-„Amfiteatru”-„Belvedere” în Olimp (Mangalia-Nord), stăteam de vorbă cu Dan Diaconescu și am reținut (printre altele) remarca asta a celebrului „Senzaționalist-TV”:
    „Ăștia de-acu’, EPIGONII ăștia ai O.T.V.-ului, nu numai că NU au luat NIMIC din părțile bune, măcar pe cele de tehnică a dezvoltării subiectului înspre senzațional, ci au și… „pervertit” complet „stilul-otevist”, până la a-l aduce într-un DERIZORIU-ABSOLUT!!!”

    Interesantă observație, venită din partea unui (unanim-recunoscut!) clasic-al-genului, de fapt un adevărat deschizător-de-drumuri în domeniu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -