Șirul nemaipomenitelor întâmplări care tot amână deznodământul în procesul de corupție al Elenei Udrea a continuat marți dimineață, când s-a primit o amenințare cu bombă, iar clădirea Curții de Apel București a fost evacuată, scrie G4Media. Incidentul s-a produs exact când era fixat ultimul termen al dosarului privind finanțarea ilegală a campaniei electorale din 2009, în care Elena Udrea e principala vizată. Ședința a fost suspendată și ar trebui reluată la ora 14.00.
Incidentul cu alarma vine după o serie de alte evenimente-surpriză care au tărăgănat sfârșitul acestui dosar. Pe 14 decembrie 2020, când fusese programată inițial ultima înfățișare, un inculpat a anunțat că nu poate veni pentru că s-a îmbolnăvit de Covid și a cerut amânare pentru că vrea neapărat să asiste la audierea finală a Elenei Udrea. Judecătorii n-au avut ce face și au dat un nou termen pentru 8 ianuarie 2021.
40 de termene până acum. La primele 10, inculpații au spus că n-au avocați sau au cerut să se amăne din cauza procedurilor
Numai că, acum două săptămâni, surpriză! Chiar în seara de 7 ianuarie, avocatul Elenei Udrea a comunicat că de data aceasta clienta sa s-a îmbolnăvit de Covid și nu poate veni! Așa că s-a dat încă un termen, pentru 26 ianuarie.
Povestea cu Covidul nu mai mergea și a treia oară, așa că marți a apărut un apel telefonic misterios care anunța prezența unei bombe în clădire.
Ședința din 26 ianuarie 2021 este al 40-lea termen din proces. Inculpații au recurs la o varietate incredibilă de tertipuri pentru a tărăgăna judecata. La primele 10 termene au invocat, pe rând, fie lipsa apărării, fie lipsă de procedură. Pe urmă au sesizat de două ori CCR, au cerut relații suplimentare de la diverse instituții, au invocat iar lipsa apărării și tot așa.
Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Elena Udrea (fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului) în mai 2017, sub acuzația de instigare la luare de mită și spălarea banilor. Alături de ea sunt inculpați Gheorghe Nastasia (fost secretar general al aceluiași minister), Victor Tarhon (ex-președinte al Consiliului Județean Tulcea), Ioana Băsescu (fiica lui Traian Băsescu) și Ioan Silviu Wagner (director general al unei societăți de stat). Dan Andronic (patron la Evenimentul zilei și Capital) este și el acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.
Dacă asta n-o-ntinde chiar când înainte de (IMINENTA!) CONDAMNARE-cu-EXECUTARE, mare-minune…
O fi fost alerta cu bomba, cândva . Acum e doar alerta cu boarfa .