duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăCulturăMoartea discretă a unei actrițe la 60 de ani. Jumătate din viață...

Moartea discretă a unei actrițe la 60 de ani. Jumătate din viață a jucat pe scena Teatrului Odeon

-

Actriţa Oana Ştefănescu a murit sâmbătă seara, la vârsta de 60 de ani, a anunțat duminică dimineață Teatrul Odeon, pe pagina sa de Facebook. Artista a plecat așa cum a trăit: cu discreția unui om de mare bun-simț.

„Oana Ştefănescu, actriţă a Teatrului Odeon de peste 30 de ani, a plecat dintre noi în seara de 23 ianuarie 2021, lăsând în urmă amintirea unor roluri memorabile, dar mai ales imaginea unui om bun şi discret, până în ultima clipă a vieţii sale”, se arată în comunicatul de presă al Teatrului Odeon.

Născută pe 19 noiembrie 1960, Oana Ştefănescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” la clasa profesorului Octavian Cotescu.

Pe scena Teatrului Odeon a debutat pe 11 octombrie 1991, în spectacolul „Mincinosul” de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur.

- Advertisement -

La Odeon a lucrat sub bagheta regizorilor Vlad Mugur, Alexandru Dabija, Dragoş Galgoţiu, Mihai Măniuţiu, Alexander Hausvater, Radu Afrim, Răzvan Mazilu. Cea mai recentă premieră a fost pe 20 decembrie 2019 – spectacolul „Persona” de Ingmar Bergman, regia Radu Nica.

Oana Ştefănescu avea în pregătire musical-ul „Cabaret” de Joe Masteroff, muzica de John Kander, versuri de Fred Ebb; regia, coregrafia şi costumele: Răzvan Mazilu. În acest spectacol, actrița juca alături de soţul ei, actorul Ionel Mihăilescu.

Oana Ștefănescu – premii obținute în carieră

  • Premiul de debut pentru rolul Floricica în spectacolul „Este ciudat” (1987)
  • Premiul „Cea mai bună actriţă” pentru rolul Anne în filmul „Căţărarea” la Festivalul Tinerilor Creatori de Film, Bucureşti (1987)
  • Premiul „Cea mai bună actriţă” pentru rolul Irina din spectacolul „Matca” (1988)
  • Premiul „Cea mai bună actriţă” pentru rolul Mariana în filmul „Înnebunesc şi-mi pare rău” – Premiul UCIN (1993)
  • Premiul „Cea mai bună actriţă” pentru rolul Antigona, în piesa cu acelaşi nume (1996)
  • Premiul „Cea mai bună actriţă” pentru rolul Mariana Alcoforado din spectacolul „Scrisorile călugăriţei portugheze” (1997)
  • Premiul „Cea mai bună actriţă” la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea (2015)
  • Premiul de excelenţă pentru întreaga echipă de actori pentru spectacolul „Au pus cătuşe florilor” (regia Alexander Hausvater), la Gala UNITER (1992).

Cea mai recentă apariţie a Oanei Ştefănescu a fost în cadrul emisiunii moderate de actriţa Rodica Mandache, „Dialoguri teatrale @ODEON”, difuzată online pe 17 noiembrie 2020.

- Advertisement -
Oana Ștefănescu, cu ani în urmă

Patru actori morți în două luni și jumătate

Moartea Oanei Ștefănescu survine la scurt timp după ce au plecat alți doi actori importanți: pe 10 noiembrie a murit Vladimir Găitan (73 de ani), iar la sfârșitul lui decembrie s-a stins și Florin Anton (64 de ani).

Lor li s-a adăugat Bogdan Stanoevici (62 de ani), chiar în această lună, pe 12 ianuarie, victimă a Covid-19, după ce a sfidat regulile de protecție în pandemie.

Poate fi observat că toți acești actori au pierit la vârste nu tocmai înaintate – de regulă, sub speranța medie de viață din România (73 de ani și 4 luni).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -