joi, noiembrie 21, 2024
AcasăInfracțiuniBruta penală Ilie Năstase și-a snopit în bătaie cea de-a cincea soție....

Bruta penală Ilie Năstase și-a snopit în bătaie cea de-a cincea soție. Femeia, terorizată, a fugit de-acasă și a sunat la 112

-

Ioana Năstase Simion (45 de ani), cea de-a cincea soție a fostuliui tenismen Ilie Năstase (74 de ani), spune că a fost bătută și terorizată de soțul ei, vineri seara. A sunat la 112. Detalii a oferit, pentru Prosport, chiar victima recidivistului Ilie Năstase.

Mărturia Ioanei Năstase Simion

„Pentru mine e foarte important că am reușit să scap teafără pe ușă”

  • „E adevărat ce a apărut în presă. Nu vreau să dau prea multe detalii, pentru mine e foarte important că am reușit să scap teafără pe ușă.”
  • „Nu vreau să vorbesc urât la adresa lui. Tot ce mi-am dorit a fost să ies de acolo teafără. Nu am depus plângere din respect, că nu e frumos. Am stat împreună, ca sportiv a bucurat atâtea milioane de oameni.”

„M-am speriat foarte tare. Nu sunam la 112 dacă mă agresa doar verbal”

  • „Totul a pornit de la o chestie banală, dar nu vă pot detalia. Nu vreau să vorbesc prea multe.”
  • „Niciodată nu l-am acuzat de ceva, nu sunt geloasă. Era liniște și pace, și deodată… Totul s-a declanșat într-o fracțiune de secundă.”
  • „Tot ce pot să spun e că el e «încărcat» din alte părți și vine și se răzbună pe mine.”
  • „Eu abia venisem de la munte, am servit masa împreună, totul era OK.”
  • „Nu știu ce să vă spun, pentru că acum mă aflu sub șoc. M-am speriat foarte tare. Am 45 de ani și m-am speriat foarte tare. Nu sunam la 112 dacă mă agresa doar verbal.”
  • „Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că am scăpat teafără.”
  • „Eu îl respect ca om, e o valoare, nu veneam eu acum să vorbesc…”

„Nu vreau să stau cu teamă că mi se poate întâmpla ceva rău”

  • „Nu am 20 de ani să mă gândesc în 5 minute ce voi face mâine, dacă voi divorța sau nu. Dar mă voi gândi foarte bine.”
  • „Cred că are niște probleme pe care trebuie să și le rezolve.”
  • „Voi încerca să fie mai tot timpul cineva în preajma mea în perioada următoare, pentru a nu degenera situația. Sunt atât de speriată, încât nici nu-mi găsesc cuvintele. Chiar îmi tremură și acum picioarele…”
  • „Am un băiat de care vreau să mă bucur. Nu vreau să stau cu teamă că mi se poate întâmpla ceva rău.”

Ilie Năstase: „Nu-mi aduc aminte”

Ilie Năstase a declarat pentru Prosport: „Ce a apărut? Că mi-am bătut soția? Așa spune ea? Nu-mi aduc aminte. Nu a făcut plângere «pentru că mă respectă»? Dacă așa zice ea, întrebați-o pe ea mai bine…”

Căsnicia lui Ilie Năstase cu Ioana Simion a fost problematică de la început. Cei doi s-au cununat religios în luna iunie 2020, deși erau la un pas de divorț.

Situația a degenerat vineri seară. Fostul lider mondial din tenisul masculin ar fi lovit-o, fiind nevoie de intervenția Poliției. Întâmplarea a avut loc într-o locație din București.

- Advertisement -

Luna trecută, bruta îi declara iubire pe viață

În urmă cu o lună, Ilie Năstase declara că Ioana este femeia care a reușit să-l potolească și că vrea să-și petreacă restul vieții alături de ea.

„Ea mi-a povestit că n-a avut șansa și posibilitatea să se căsătorească îmbrăcată în mireasă. Atunci eu i-am spus: «Dacă vrei… știu că vrei să divorțezi, dar înainte de asta vreau să te fac mireasă». Așa am cucerit-o și am rămas împreună. Dorința ei asta a fost, mi-o spusese de mai multe ori.”

- Advertisement -

Cele 5 căsnicii ale lui Ilie Năstase. Toate eșuate

Ilie Năstase a fost căsătorit de cinci ori.

  • În 1972, la vârsta de 26 de ani, s-a însurat cu Dominique Grazia, un top model belgian, cu care are o fiică, Nathalie. Au divorțat 10 ani mai târziu.
  • În 1984 s-a căsătorit cu actrița americană Alexandra King, cu care a adoptat doi copii, Nicholas și Charlotte.
  • În 2004, cea de-a treia doamnă Năstase a devenit o româncă, Amalia Teodorescu. Au două fiice, Alessia și Emma Alexandra. Au divorțat în 2010.
  • În 2013, Ilie Năstase s-a însurat cu Brigitte Sfăt, vedetă mondenă cu trecut accidentat (inclusiv un sejur la pușcărie). După multe scandaluri, cei doi au divorțat în 2018.
  • În 2019, Ilie Năstase s-a însurat cu Ioana Simion. Un an mai târziu se aflau deja în pragul divorțului. Acum, despărțirea pare inevitabilă.

I se poate activa condamnarea de 9 luni și 10 zile!

În urmă cu un an și jumătate, pe 9 iulie 2019, Ilie Năstase a fost condamnat definitiv la 9 luni şi 10 zile de închisoare, cu amânarea executării pedepsei. Curtea de Apel București a stabilit: dacă în următorii doi ani fostul tenismen va comite vreo faptă penală, va trebui să execute şi această pedeapsă.

Diferenţa faţă de suspendarea executării pedepsei, procedură folosită mai frecvent în procese, este faptul că persoana condamnată nu trebuie să presteze muncă în folosul comunităţii pe perioada de încercare. Fostul sportiv are însă interdicţia de a conduce pe dumurile publice timp de 2 ani (iulie 2019 – iulie 2021).

Poliţiştii l-au prins pe Ilie Năstase băut la volan, de două ori în doar 6 ore, în luna mai a anului 2018. Atunci, acesta a refuzat să-i fie recoltate probe pentru stabilirea alcoolemiei.

Acum, Ilie Năstase a recidivat în spectrul penal, înainte de a-i expira „termenul de încercare” de doi ani. Așadar, el se află în pericol de a merge la închisoare, reactivându-i-se pedeapsa de 9 ani și 10 zile, primită și amânată în 2019.

Faptul că soția lui Ilie Năstase a sunat la 112 a complicat situația fostului tenismen. „Violența domestică” a acestuia a ajuns astfel în atenția polițiștilor. În mod normal, e dosar penal. O plângere făcută de soția-victimă a lui Ilie Năstase l-ar trimite pe acesta direct în pușcărie.

Prins beat la volan de două ori în câteva ore

În iulie 2019, poliţiştii rutieri au fost nevoiţi să blocheze maşina lui Ilie Năstase. Fostul tenismen plecase de pe loc, după un schimb de replici cu un agent, chiar dacă acesta l-a somat să oprească şi i-a cerut să se legitimize. Polițiștii de la Brigada Rutieră a Capitalei au spus la acel moment că fostul jucător de tenis a refuzat să i se facă testul de alcoolemie și a devenit agresiv cu poliţiştii. A fost necesară încătuşarea acestuia, după care a fost dus pentru recoltarea de probe biologice la sediul INML.

Fostului jucător de tenis i-a fost întocmit astfel dosar penal privind infracţiunea de refuz de prelevare a mostrelor biologice, a fost amendat şi cu 1.000 de lei şi a fost lăsat să plece acasă.

După numai câteva ore, Ilie Năstase a fost prins din nou în trafic, în zona Şoseaua Ştefan cel Mare, când făcea un viraj la stânga peste linia continuă, cu un scuter, fără a avea dreptul de a conduce. Pentru faptul că a trecut peste linia continuă, fostul jucător de tenis a fost amendat cu încă 1.305 lei şi 6 puncte de penalizare.

A aruncat cafea pe afișul lui Băsescu

  • În aprilie 2019, în campania electorală pentru europarlamentare, candidatul Ilie Năstase (UNPR) a făcut un gest golănesc. El a aruncat un pahar cu cafea peste un afiș al unui alt candidat, Traian Băsescu (PMP), în Piața Victorie din București. Năstase s-a și mândrit cu acest episod, pe care – la solicitarea sa – l-a filmat cu telefonul un prieten al său și l-a urcat pe Youtube.

VIDEO: Năstase, cafeaua și afișul lui Băsescu

L-a făcut „mut” pe Iohannis pentru că președintele a retras decorațiile condamnaților penal

În decembrie 2019, Ilie Năstase (fost senator, mereu apropiat de PSD și de sateliiții acestuia, gen UNPR) s-a înfuriat când Klaus Iohannis a decis să retragă decorațiile condamnaților penal.

Acesta l-a făcut „mut” pe șeful statului, atacându-l pe toate temele propagandei PSD din campania electorală prezidențială.

„E un mut care nu spune nimic. S-a dus în Statele Unite și a venit cu o caschetă și o insignă, în loc să vină cu vizele ridicate românilor. S-a dus premierul polonez și a ridicat vizele în două zile.

Am înțeles că a primit și Iohannis o distincție de la Băsescu. El ce merită? Noi am avut niște merite în sport. El nu prea are de ce să primească o distincție. Nu am nicio problemă să-mi retragă ordinul. Dacă-mi lua titlul de la US Open sau de la Roland Garros, aveam o problemă. Dar așa?

Eu am primit o condamnare pentru că am băut puțin. Altul, care a furat 6 case, nu e penal?!

Să te duci la Paris, să te enervezi și să arunci cu paltonul pe mașină mi se foarte mult pentru președintele unei țări civilizate! Mi s-a părut un gest urât”.

Paradoxul este că, până la urmă, Klaus Iohannis nu l-a inclus pe Ilie Năstase printre cei cărora le-a retras decorațiile (Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Adrian Severin, Miron Mitrea), considerând că meritele sale sportive sunt mai mari decât episodul care a dus la condamnarea sa penală.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -