vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăPoliticăContrat de oameni grei din PNL, Orban a reușit totuși un scor...

Contrat de oameni grei din PNL, Orban a reușit totuși un scor zdrobitor: 63 de voturi pentru, 2 împotrivă, 5 abțineri

-

Ședința de marți noapte a Biroului Politic Național (BPN) al PNL a avut rolul de a valida ista de miniștri propusă de premierul desemnat Florin Cîțu, dar și de a arăta cât de mare este curentul care se ridică împotriva președintelui partidului, Ludovic Orban.

Lista miniștrilor a fost aprobată cu o largă majoritate, a anunțat Orban la finalul discuțiilor. Potrivit acestuia, s-au înregistrat 63 de voturi ”pentru”, 2 voturi ”împotrivă” și 5 abțineri.

Potrivit unor surse multiple, cei care n-au aprobat lista de miniștri au fost:

  • Ilie Bolojan, Florin Roman – au votat împotrivă;
  • Emil Boc, Rareș Bogdan, Robert Sighiartău, Cristian Bușoi, Dan Motreanu – s-au abținut.

Printre cei care au luat distanță de această construcție guvernamentală s-au aflat, așadar, câteva nume grele: Ilie Bolojan (președintele Consiliului Județean Bihor), Emil Boc (primarul orașului Cluj-Napoca), Robert Sighiartău (secretarul general al PNL) și Rareș Bogdan (europarlamentar, prim-vicepreședinte al partidului).

- Advertisement -

Cu toate acestea, cursul politic stabilit de președintele Ludovic Orban a fost confirmat cu un scor zdrobitor: 63 de voturi din 70.

Lista cu miniștrii și programul de guvernare vor fi depuse miercuri dimineață, în jurul orei 8.00, la Parlament, urmând ca tot miercuri să aibă loc audierile în comisiile de specialitate și să fie dat votul de învestitură.

La începutul ședinței BPN, premierul desemnat Florin Cîțu le-a precizat liderilor PNL că miniștrii pe care-i propune au fost discutați în prealabil cu președintele Klaus Iohannis.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Zurbagiii de la AUR au încercat să închidă ședința Camerei Deputaților înainte de alegerea președintelui! Șeful de ședință s-a tot plâns că e obosit. Noaptea a fost salvată de un turc

1 COMENTARIU

  1. Se vede treaba ca cei de la fostul pdl,in afara de Raluca Turcan ,vroiau si ei mai multa”slana” de sarbatori..asa e cand votezi cu cocarda tricolora pe piept ,dar cu ciolanul in gand..caci,majoritatea celor ce se supara pe Orban ,TOTI fosti basidti-nu uit cum Bocul cel Mic i-a facut campanie la prexidentiale pana in ultimul moment lui UDREA,desi pdl era in alianta spre fuziune cu PNL!!!Asa ca,ce credeau stimabilii ,ca li se cuvin doar lor ministerele banoase?Dar ce au facut in campania pentru parlamentare ca sa le merite,au alergat prin tara pentru voturi,asa cum au facut pentru ei si Orban,la locale?Toti s-au autoizolat dupa locale,asteptand sa le pice ciolanul din cer!!Uite ca rezultatul este acesta,nu se poate guverna fara coalitie,daca vroiau singuri,trebuiau sa se urneasca din case si pentru parlament,dar s-au trezit in ultimele ore de vot,sa ingrase porcul…Am avut o retinere cand am auzit ca Rares Bogdan a intrat in PNL..se pare ca bocii din Ardeal i-au promis sustinere pentru europarlamentare,in schimbul propagandei favorabile lor.Cred ca de atat poate fi vorba in cazul sau,restul atitudinii sale de pana acum e fatada prost zugravita!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -