marți, martie 19, 2024
AcasăSportRomânul care a speriat Stambulul: 3-1 cu Beșiktaș, 2-1 cu campioana Bașakșehir,...

Românul care a speriat Stambulul: 3-1 cu Beșiktaș, 2-1 cu campioana Bașakșehir, 3-1 cu Fenerbahce!

-

Săptămână magică pentru singurul antrenor român din prima ligă de fotbal a Turciei: Marius Șumudică (49 de ani), de la Gaziantepspor. Duminica trecută a învins în deplasare (2-1) campioana en-titre, Istanbul Bașakșehir, iar sâmbătă, la 6 zile distanță, a bătut și legendara Fenerbahce Istanbul (3-1). Anterior, câștigase și cu Beșiktaș Istanbul (tot 3-1).

Deși se află la cârma unei echipe mici, cu un buget modest față de echipele de top din Istanbul (Bașakșehir, Galatasaray, Fenerbahce, Beșiktaș) sau din Trabzon, Șumudică deține un record în actualul campionat: o singură înfrângere în 12 etape! El e neînvins de 13 meciuri (11 în campionat și două în Cupă).

Cu Șumudică la cârmă, Gaziantep a început campionatul cu o înfrângere: 1-3 la Istanbul, cu Galatasaray, într-o deplasare grea. De atunci n-a mai pierdut nimic, chiar dacă a întâlnit toate forțele Turciei. În 11 etape consecutive, bilanțul a fost fabulos: 5 victorii și 6 egaluri, golaveraj 19-12.

Trei succese au impresionat Turcia:

  • 3-1 (acasă) cu Beșiktaș Istanbul
  • 2-1 (în deplasare) cu Istanbul Bașakșehir
  • 3-1 (acasă) cu Fenerbahce Istanbul.

Campioana la zi, Bașakșehir, este echipa favorită a dictatorului Erdogan. De asemenea, este echipa implicată în scandalul acuzațiilor de rasism care l-au avut în prim-plan pe arbitrul român Sebastian Colțescu, la meciul cu Paris Saint-Germain, în Liga Campionilor.

- Advertisement -

Doi oameni de bază ai lui Șumudică sunt români: fundașul Alin Toșca și mijlocașul Alexandru Maxim. Ei au fost titulari în toate cele trei victorii cu super-echipele din Istanbul.

Șumudică antrenează o echipă multinațională, din care, pe lângă jucătorii turci (de regulă, 3-4 titulari), se regăsesc români, belgieni, portughezi, polonezi, bosniaci, sloveni, camerunezi, senegalezi, malieni, brazilieni.

Gaziantep este al șaselea oraș ca mărime al Turciei, cu 730.000 de locuitori. E situat în sudul Turciei, aproape de granița cu Siria, având puternice comunități de kurzi și arabi.

- Advertisement -

Oferte cu 6 zerouri

După victoria cu Fenerbahce (3-1), în care românul Maxim a marcat golul de 2-1 (din penalty), Șumudică a declarat la Digi Sport că sunt puține șanse să continue la Gaziantep, întrucât a primit două oferte amețitoare din punct de vedere financiar. Antrenorul român a lăsat să se înțeleagă că mutarea s-ar putea produce foarte curând.

  • „Am primit două oferte în seara asta și nu știu dacă mă ia somnul. Ce zerouri? Alea șase zerouri erau, dar ce era în fața lor… Una este din zona Golfului, alta din Turcia. Sunt sub contract, mai am patru luni aici, după care sunt liber.”
  • „Dacă se supără turcii că zic asta? Păi, ei au zis că Șumudică face o treabă foarte bună, că sunt unul dintre cei mai buni antrenori din Turcia la ora actuală și că să vorbim de prelungire în martie sau aprilie. Păi, dacă ei cred că-i aștept până în martie, aprilie… Se înșeală. În martie, de Mărțișor, trebuie să-și caute alt antrenor.”
  • „Săptămâna asta e una decisivă pentru cariera mea. Voi pregăti meciurile cu maximă atenție, dar din punct de vedere al viitorului meu e o săptămână importantă. Voi negocia cu conducătorii unei echipe din altă parte.”
  • „În România m-aș întoarce cândva, cu mare plăcere. E țara care mi-a dat tot, m-a ajutat în carieră, am făcut rezultate incredibile la Astra Giurgiu, în condiții destul de grele. Va veni timpul când mă voi întoarce, pentru că vreau să fac performanță aici.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -