David Prowse, actorul britanic care l-a interpretat pe celebrul personaj Darth Vader, din Star Wars (Războiul Stelelor), a murit sâmbătă, la 85 de ani. Culturist, halterofil și actor, Prowse a intrat în memoria a generații de oameni de pe tot pământul pentru rolul personajului negativ din seria originală Războiul Stelelor, cele trei episoade apărute între 1977 și 1983. Puțină lume știe că, la audieri, el a avut de optat între rolurile lui Darth Vader și Chewbacca. L-a preferat pe Vader pentru că “toată lumea își amintește ticălosul”.
Născut în 1935, David Prowse a fost, mai întâi, culturist. A participat la mai multe concursul “Mister Universe”, unde s-a împrietenit cu Arnold Schwarzenegger. Apoi, când s-a reorientat către cariera de actor, a interpretat mai multe roluri de monștri în filme, până să-l înâlnească pe George Lucas, producătorul Războiului Stelelor.
Interesant este că, în film, multe dintre replicile sale au fost dublate de actorul american James Earl Jones, pentru că David Prowse avea un accent pe care regizorul l-a considerat inadecvat. În unele scene de duel cu Obi Wan Kenobi și Luke Skywalker, în costumul lui Darth Vader a intrat Bob Anderson, britanicul campion olimpic la scrimă.
Mark Hamill, actorul care l-a interpretat pe Luke Skywalker, inamicul lui Darth Vader, a comentat pe Twitter, la aflarea veștii despre moartea lui David Prowse: “Sunt atât de trist să aud că David a murit. El şi-a iubit fanii la fel de mult cum ei l-au iubit. #RIP“.