duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăMainRestricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste...

Restricții anti-Covid dure, începând de luni: toate școlile închise, masca obligatorie peste tot, magazinele închise după ora 21.00

-

La începutul ședinței de guvern de joi seara, de la Palatul Victoria, președintele Klaus Iohannis a cerut trecerea la măsuri mult mai dure în combaterea pandemiei Covid-19. Șeful statului a enumerat restricțiile care trebuie luate. Premierul Ludovic Orban a spus că toate acestea vor intra în vigoare începând luni, 9 noiembrie, urmând ca până atunci să fie reglementate printr-o Hotărâre de Guvern.

Setul de măsuri cerut de Klaus Iohannis nu a fost stabilit unilateral de președinte, ci a rezultat în urma discuțiilor pe care acesta le-a avut marți, la Palatul Cotroceni, cu Nelu Tătaru (ministrul Sănătății, candidat PNL la Camera Deputaților – locul 1 la Vaslui), Alexandru Rafila (reprezentantul României la OMS, candidat PSD la Camera Deputaților – locul 1 la București) și Raed Arafat (șeful DSU).

Măsurile cerute de Iohannis și acceptate de Orban:

  • Toate școlile să treacă în regim online.

  • Angajații – și din sectorul public, și din cel privat – să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil.

  • Toate magazinele să fie închise cel târziu la ora 21.00.

  • Circulația pe timpul nopții să fie restricționată.

  • Petrecerile de orice fel – interzise.

  • Târgurile și piețele trebuie închise.

  • Portul măștii devine obligatoriu peste tot în țară – atât în interior, cât și în exterior.

Ce a spus Klaus Iohannis

„Domnule Prim-ministru, onorați membri ai Guvernului,

Mulțumesc pentru invitație! Mă bucur să vă revăd pe toți aici, însă trebuie să recunosc că această bucurie este umbrită de evoluția pandemiei de la noi, și cred că suntem – pe bună dreptate – cu toții îngrijorați.

- Advertisement -

Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit. Am avut și astăzi mulți, prea mulți, care au decedat.

Și trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente.

Sunt necesare măsuri în plan național, precum:

- Advertisement -

– școlile să treacă toate în online;

– angajații – și din public, și din privat – să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil;

– magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21.00;

– circulația pe timpul nopții trebuie restricționată;

– petrecerile – și cele publice, și cele private – trebuie interzise;

– târgurile și piețele trebuie închise;

– portul măștii trebuie să devină obligatoriu, peste tot în țară, în toate locurile publice și la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior (cum este aici, în sala Guvernului) sau în exterior; portul măștii trebuie generalizat și trebuie să fie obligatoriu;

– firmele și autoritățile trebuie obligatoriu să-și decaleze programul de funcționare, astfel încât și transportul public să funcționeze cu o încărcare mult mai mică, permițând, în acest fel, distanțarea suficientă între persoane.

Evident că noi dorim să controlăm extinderea, răspândirea pandemiei, dar, în același timp, vrem să dăm șanse medicilor să trateze cazurile grave în spitale!

În același timp, ne dorim să continue activitățile economice! Nu dorim să închidem economia românească, noi dorim să luăm măsuri prin care oamenii sunt protejați și economia funcționează în continuare.

Și, da, vrem ca românii să-și continue viața cât de mult se poate apropiat de o viață normală. Doar că nu suntem în condiții normale, suntem în condiții de pandemie și nu putem să facem abstracție de acest lucru.

În același timp, începe campania electorală. Va fi o campanie electorală în condiții foarte speciale, foarte stricte, și urmează votul. Vă invit, domnule Prim-ministru, onorați membri ai Guvernului, să vă implicați total pentru a garanta organizarea în cele mai bune condiții a alegerilor și în condiții de siguranță sanitară. Este posibil, am dovedit-o cu ocazia alegerilor locale care au avut loc acum puțin timp.

Există multe discuții în spațiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Eu vă spun foarte clar: democrația nu poate fi pusă în paranteză! Democrația trebuie garantată, și democrația se garantează prin alegeri, prin alegeri libere! Și națiunile puternice țin la alegeri democratice, chiar și în condiții de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc acum puține ore, aproape, aș putea să spun – alaltăieri -, în Statele Unite ale Americii?!

Acolo să ne uităm, la democrațiile consolidate, cu tradiții vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză! În Statele Unite, alegerile au avut loc în condițiile în care acolo au aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi. Și totuși, alegerile s-au organizat și au avut o prezență-record. Și dacă v-ați uitat la televizor, ați văzut lume multă la alegeri – disciplinați, la distanță, toți cu mască – și au fost și au ales. Sau să ne amintim cum în Statele Unite s-au organizat alegeri în noiembrie 1944, în plin război! Dar au ținut să facă alegeri, fiindcă așa trebuie în democrație!

Așa fac națiunile puternice, și națiunea română este o națiune puternică, dragii mei, și vom trece împreună prin această criză!

Eu vă mulțumesc și vă doresc succes!”

VIDEO: Anunțurile făcute la începutul ședinței de guvern

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/2116303665160508/

Ce a spus Ludovic Orban

  • „Măsurile prezentate de domnul președinte trebuie transpuse într-o Hotărâre de Guvern privind starea de alertă. Solicit să fie pregătite propunerile de modificare care trebuie să treacă prin Consiliul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și să fie adoptate de Guvern.”
  • „Aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni. E bine să fie cunoscute înainte de a intra în vigoare.”
  • „Solicit tuturor conducătorilor de instituții fermitate și mobilizare maximă în aplicarea acestora.”
  • „Îi mulțumesc mult domnului președinte și pentru poziția privind alegerile. Suntem pregătiți pentru organizarea campaniei și a zilei votului, astfel încât riscul să fie egal cu zero.”
  • „Celor care bat toba pentru amânarea alegerilor le aduc aminte că duminică au fost alegeri în România pentru președintele Republicii Moldova.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Încă un deputat PSD condamnat pentru corupție! 6 ani de închisoare pentru o șpagă de 400.000 de euro, trafic de influență și spălare de bani

Apelul unui polițist către bugetarii care cer “spor de Covid”: “Cu ce suntem noi mai expuși decât șoferii de taxi, ospătarii, casierii și bătrânii care vând în piață? Vă spun eu, cu absolut nimic!”

2 COMENTARII

  1. Am trecut de la telenovele la telemunca!..după care se trece la telesex,telemea,telechirurgie,teleleu,..telecimemateca, telecomunicații, telegraf, teleferic….telepiață,telecartofi,teleceapa,telegogonele,….

  2. Asemena incompetenti iresponsabili plini de ei ca Iohannis si Orban la conducere nu au nici statele din Africa subsahariana! Franta, UK, etc., care sunt in lockdown nu au inchis scolile dar s-au trezit „liderii” de mucava ai tarii cu cei mai multi analfabeti sa inchida scolile! Nu mai mentionez faptul ca masurile cu purtarea obligatorie a mastii, inchiderea magazinelor la 21:00, etc. ar fi trebuit luate imediat dupa 27 septembrie si zeci de vieti ar fi fost salvate! Apropo, nu am citit nimic de inchiderea salilor de jocuri de noroc, a mall-urilor dar inchidem scolile pentru ca elevii devaforizati din satele pe unde nu a ajuns covidul care nu au mai facut scoala din martie sa ramana chiar fara nicio sansa la o viata decenta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -