DNA trimite în judecată pentru abuz în serviciu un lot de funcționari din Primăria Constanța, în frunte cu fostul edil-șef Radu Mazăre și urmașul său, Decebal Făgădău. La aflarea veștii, Făgădău a demisionat din PSD, care-l pusese pe loc eligibil la Camera Deputaților, în județul Constanța.
Direcția Națională Anticorupție i-a trimis în judecată pe Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa (independent între 2000 și 2003, apoi PSD-ist până în mai 2015, când a demisionat din funcția de edil-șef, fiind reținut de DNA), şi pe cel ce i-a fost viceprimar timp de 7 ani (2008-2015), Decebal Făgădău, tot din PSD și el. Făgădău a fost primar al orașului din 2015 (interimar până în iunie 2016, când a fost ales).
Cei doi, împreună cu alte 4 persoane din adminstrația orașului, plus un arhitect și un administrator de firmă, sunt acuzați pentru infracțiunile de abuz în serviciu și alte fapte penale grave, într-un dosar privitor la acordarea autorizației de construire pentru un hotel din stațiunea Mamaia.
Procurorii DNA îi acuză pe funcționarii Primăriei Constanța că ar fi reautorizat în 2013, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care autorizația de construire inițială fusese anulată definitiv și irevocabil de către o instanță civilă.
În prezent, Radu Mazăre se află după gratii, fiind condamnat în mai multe dosare de corupție.
Decebal Făgădău este al doilea candidat scos de pe liste de dosare DNA în ultimele zile, după Nicolae Bănicioiu (Pro România, ex-PSD).
Conform Comunicatului DNA, inculpații din noul dosar sunt:
* FĂGĂDĂU DECEBAL, la data faptei viceprimar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
* CONSTANTIN NICOLETA, la data faptei șef al Serviciului Autorizații în Construcții din cadrul Primăriei municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
* DINESCU FULVIA ANTONELA, la data faptei director executiv adjunct al Direcției Administrației Publice Locale din cadrul Primăriei municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
* TĂNASE LUIZA ELENA, la data faptei arhitect-șef al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
* MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
* MUNTEANU MARIANA, la data faptelor inspector în cadrul Primăriei municipiului Constanța – Direcția de urbanism, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– fals intelectual în formă continuată;
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
* O persoană fizică (numele nu este specificat în comunicatul DNA), la data faptei arhitect, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
* O altă persoană fizică (nici acest nume nu este specificat în comunicatul DNA), administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Abuz în serviciu și alte fapte penale grave
Procurorii DNA îi acuză pe cei 6 inculpați care erau funcționari în cadrul Primăriei Constanța că ar fi reautorizat în 2013, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior autorizația de construire fusese anulată definitiv și irevocabil de instanța civilă:
„Pe plaja din stațiunea Mamaia, județul Constanța, în zona centrală a stațiunii, ar fi fost construit, cu nerespectarea dispozițiilor legale, un imobil în regim P+5E-6E cu destinație cazare și alimentație publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizații de construire emise în anul 2009 de primăria municipiului Constanța.
În același an, Primăria municipiului Constanța și societatea constructoare au fost date în judecată de o altă societate comercială care deținea o construcție în imediata vecinătate a noului imobil, cerând anularea autorizației de construire.
Prin decizia civilă definitivă pronunțată de Curtea de Apel Constanța în anul 2012, autorizația de construire emisă de Primăria municipiului Constanța a fost desființată.
Instanța a reținut că, la emiterea autorizației de construire, nu s-ar fi respectat interdicția de a construi în interiorul zonei de protecție și că amplasarea imobilului ar fi situată în zona benzii litorale a Mării Negre, în cuprinsul căreia sunt interzise orice fel de construcții definitive. De asemenea s-a mai reținut că autorizația de construcție ar fi fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la respectarea drepturilor de servitute de vedere și servitute privind distanța dintre construcții.
În anul 2013, ca urmare a anulării autorizației de construcție, societatea reclamantă a cerut în instanță, printr-o nouă acțiune, și demolarea imobilului de lux, precum și obligarea Primăriei municipiului Constanța să emită actul administrativ de desființare a lucrărilor ce fuseseră executate în baza autorizației anulate.
La data de 22 august 2013, Primăria municipiului Constanța a cerut respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că autorizația de construire anulată de instanță a fost modificată printr-o altă autorizație de construire emisă la data de 24.03.2011, autorizație neanulată și perfect valabilă.
Ulterior, în cursul aceluiași an, Primăria municipiului Constanța a venit cu o completare prin care înștiința instanța de judecată că a intervenit un element nou, respectiv că a fost emisă, la data de 03 septembrie 2013, o nouă autorizație de construire, pentru imobilul a cărui demolare se cere. Prin urmare, Primăria municipiului Constanța considera că nu mai există temei legal pentru ca societatea reclamantă să solicite și să obțină demolarea construcției edificate în regim P+5E-6E.
Aceleași aspecte, întemeiate pe existența unei autorizații valabile din data de 03 septembrie 2013, au fost invocate în apărare și de societatea constructoare a imobilului.
În anul 2016, prin sentința civilă nr.745/2016, Tribunalul Constanța a dispus anularea autorizației de construire emisă la data de 03 septembrie 2013 de Primăria Municipiului Constanța, întrucât pe terenul pentru care s-a emis autorizația era deja construită o clădire (imobilul rezidențial ce fusese construit în proporție de 95% în baza autorizației anulate) prin urmare autorizația din anul 2013 a fost emisă nelegal.
Decizia a fost anulată ulterior, ca urmare a faptului că părțile au ajuns la o înțelegere amiabilă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de Procedură Penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
Anul negru al lui Făgădău: a pierdut alegerile pentru Primăria Constanța, e cercetat penal, renunță la candidatura pentru un loc de deputat, demisionează din PSD. Obținuse un loc eligibil
La scurt timp după comunicatul DNA, primarul încă în exercițiu al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a anunțat că demisionează din PSD.
Făgădău se pregătea să candideze la alegerile parlamentare. El se afla pe un loc eligibil al listei PSD Constanța pentru Camera Deputaților. Era consolarea pentru pierderea alegerilor locale, în care a ieșit pe locul 3 la primăria Constanța, fiind devansat de vergil Chițac (PNL) și Stelian Ion (USR).
Primarul încă în funcție era președinte executiv al PSD Constanța și, de câteva luni, chiar vicepreședinte național al acestui partid.
„Astăzi am aflat din presă că DNA m-a trimis în judecată, într-un dosar în care sunt acuzat de o faptă pentru care nu mă fac vinovat. Am primit vestea în timp ce îmi completam dosarul de candidat pentru un loc eligibil în Parlamentul României. Am fost, sunt și voi fi un om corect și demn, indiferent de circumstanțe. Și nu voi accepta să le fac rău celor din jurul meu sau să ies cu capul plecat! Demisionez din Partidul Social Democrat”, a scris Făgădău pe pagina sa de Facebook.
În stânga fotografiei principale („de deschidere”), se ițește și căpșanu’ altui mare penal, Vâlcov, cel cu galeria-de-artă din… cavou.
Și el pare a fi numai bulbuci de fericire, vâzând deplina armonie dintre cei doi actuali colegi de „facultate” (Sic!), Livache și Măzărache…