Filosoful Mihai Şora (103 ani) a dat un semn de viață: a revenit pe Facebook, după o pauză de 86 de zile! Șirul său constant de postări s-a încheiat brusc pe 24 martie, în plină panică pandemică, dar a fost reluat joi, 18 iunie, în jurul orei 22.00, cu o amintire istorică despre ziua de 18 iunie 1940 (când avea 23 de ani): discursul lui Winston Churchill la BBC şi apelul lui Charles de Gaulle către francezi.
Pe 24 martie 2020, când spaima Covid -19 pusese stăpânire pe țară, Luiza Șora – soția cu 56 de ani mai tânără a lui Mihai Șora – a postat pe Facebook un mesaj ambiguu, îngrijorător: „Pozitivi, amândoi. Şi doar Dumnezeu, în mare mila Sa”. Pozitivi la Covid-19 sau doar așa, ca satre de spirit? – aceasta era întrebarea care-i măcina pe simpatizanții venerabilului filosof.
Din acel moment – 24 martie -, șirul postărilor lui Mihai Șora s-a întrerupt brusc, fără nicio explicație.
Trecea timpul, se adânceau îngrjorările, iar soții Șora nu dădeau niciun semn că sunt bine, deși solicitările erau multe și insistente.
Mai mult, după circa două luni de tăcere totală, Luiza Șora a început să-și șteargă postările de pe Facebook. Și a tot șters tot, până ce n-a mai rămas nimic din ce publicase în ultimele peste 6 luni (19 septembrie 2019 – 24 martie 2020). Acum, ultimul text care poate fi citit pe profilul său datează din 18 septembrie 2019.
Mihai Șora (103 ani) a revenit pe Facebook, Luiza Șora (47 de ani) nu încă. Deși cea datoare cu o explicație este chiar ea.
Postarea de revenire a lui Mihai Șora
(Joi, 18 iunie 2020, în jurul orei 22.00)
„Iar, la un moment dat, s-a auzit: «LIBRE».
Era într-o zi de marți, după știrile de la ora 18. BBC anunțase deja, pentru seara aceea, discursul lui Churchill, încât toată echipa tehnică din studio era concentrată pe intervenția acestuia. Deloc surprinzător, așadar, că nimănui nu i-a trecut prin minte atunci, în apăsătoarea atmosferă de la Londra, să înregistreze și Apelul unui general de brigadă francez, adresat poporului său. Nu era decât un necunoscut în uniformă; sobru, căci vremurile nu te încurajau să fii vesel, un om care, pe culoarele instituției britanice, atrăgea atenția doar prin accentul puternic și cei aproape doi metri: înălțime neobișnuită chiar și printre militari, o carcasă care făcea ca gesturile să pară mai ferme, pasul mai apăsat, bustul rigid precum un soclu unde trona, invariabil, același chip deprins să-și stăpânească perfect orice emoție.
Ar fi putut foarte bine să rămână în țara lui, ascultând (și executând) ordinele Mareșalului Pétain (ba chiar să urce încă o treaptă sau două din poziția de subsecretar de stat). În fond, Mareșalul era marele erou al primului război, ofițerul care – pe bună dreptate – își câștigase respectul printre civili și soldați. Ar fi putut, desigur, să stea cuviincios într-un birou la Vichy, sprijinindu-l pe Mareșal în dorința de pace și cruțare a unor vieți omenești; ca un bun soldat, ar fi putut să-l salute, la rându-i, pe Hitler, să frecventeze vârfurile din Wehrmacht: soldă, casă, masă, întâlniri oficiale, Armistițiu, saloane… Ori să se gândească, întâi de toate, la ai săi – la familia cu cei trei copii, unde soarta îl lovise deja: Anne, fetița născută cu trisomie, avea, la cei 12 ani, mai mult ca oricând, nevoia unui tată.
Ar fi putut…
Apelul Generalului Charles de Gaulle este actul fondator al ideii înseși de onoare pentru francezi, într-o vreme întunecată; punctul inaugural, când rezistența devine Rezistența. Pe o coală de hârtie, un soldat patriot a așternut câteva rânduri; sunt multe tăieturi, reveniri, reformulări, căci fiecare cuvânt contează, fiecare propoziție are o greutate covârșitoare, de care el singur, în clipa aceea, printre străini, despărțit de familie și de țară, este conștient. Rândurile atent cântărite le va citi în direct peste câteva ore, la BBC, în seara zilei de 18 iunie 1940. N-au fost mulți cei care l-au auzit atunci, în acea seară; neînregistrat, Apelul nu a putut fi preluat ulterior. Dar textul a circulat în presa clandestină franceză, iar de Gaulle l-a reformulat, recitit și înregistrat câteva zile mai târziu, în același studio de la BBC. Vocea lui de Gaulle avea să devină, în lunile următoare, cea mai cunoscută și așteptată voce radiofonică printre rezistenții de pe teritoriul francez.
Bine v-am regăsit, dragi prieteni!
Să ne întoarcem la lucrurile esențiale.
Mi-ați lipsit.”
Mihai Șora
18 iunie 2020
___________
„LIBRE” – captura undei radio din Apelul generalului Charles de Gaulle
► înregistrarea BBC din 22 iunie 1940, minutul 5:47
https://www.youtube.com/watch?v=fo4yqbVPtxw
Mi se parea de bun simt sa dea macar o explicatie celor ce l-au admirat si sustinut,,daca nu sotia sa,care ,dupa ce a bagat in ceata oamenii,acum tace!!Si ,cand toata lumea astepta in sfarsit o explicatie pentru absenta sa ,dansul ne povesteste iar ceva din tineretile sale…ce i-or fi aratat (cei de la emag?🤫🤫)de si-a sters subit din memorie trecutul de membru #rezist,si nu unul oarecare,ci unul foarte respectat de tineri?