Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, în Piața Universității, că epidemia Covid-19 încă există, iar rațiunea ne spune să fim precauți, nu „proști”!
„Am văzut cu toții că sunt unii politicieni care probabil mai mult fug după voturi decât după sănătatea românilor, care spun că putem să ne relaxăm cu totul și nu este nevoie de aceste măsuri și că să vină specialiștii cu dovezi. Nu vă supărați, ce fel dovezi așteaptă ei decât cele comunicate zilnic?! Epidemia este între noi. Orice rațiune normală ne spune să fim precauți. În fața unei boli ești precaut sau ești prost, una din două”, a spus Klaus Iohannis.
Referitor la decizia PSD de a nu vota în Parlament prelungirea stării de alertă, președintele a precizat: „Nu și-a dorit nimeni această pandemie. Ea a venit peste noi indiferent că am avut o guvernare sau alta. Eu sunt foarte mulțumit că am avut o guvernare liberală”.
„Din păcate, nu s-a terminat. Cu toții ne-am fi dorit să scăpăm mai repede. Nu putem să vorbim despre fosta epidemie, este încă în comunitate. Pentru ca Guvernul să aibă pârghiile necesare atunci când se impun, după părerea mea este nevoie de prelungirea stării de alertă”, a mai spus Klaus Iohannis.
Ce fel de stare de alertă va fi decretată? Iohannis: „Nu-mi doresc să se prelungească starea de alertă cu toate măsurile care sunt acum în vigoare. Vreau o variantă mai simplă, mai suplă, care conţine exact acele lucruri care trebuie să rămână obligatorii. De exemplu: portul măştii în interior, distanţarea, măsurile de igienă”.
Declarațiile lui Klaus Iohannis
„Fără acest instrument al stării de alertă, miniştrii nu mai pot să emită ordine care să vină în sprijinul medicilor şi în sprijinul sănătăţii publice. Sunt motive practice care ne fac să credem să continuăm.”
„Dacă lucrurile merg bine, vom avea peste două săptămâni încă o fază de relaxare. Ne gândim să mai permitem şi alte activităţi care acum nu sunt posibile. De exemplu, portul măştii, distanţarea sau ordinele comune ale miniştrilor ca să reglementeze anumite domenii. În domeniul medicinei, în domeniul învăţământului, acestea sunt necesare în continaure. Ele reglementează, nu afectează viaţa oamenilor. Aproape toate activităţile vor fi posibile, dar fără aceste instrument niciun guvern nu poate să reacţioneze atunci când apare o problemă.”
- „Gândiţi-vă că apare un focar de infecţie, se reaprinde într-o loalitate o infecţie. Fără un instrument, Guvernul nu poate să facă nimic. Nu poate să declare carantină, nu poate să ia măsuri care atunci impun o intervenţie.”
- „Am văzut cu toţii că sunt unii politicieni care probabil mai mult fug după voturi decât după sănătatea românilor, care spun că putem să ne relaxăm cu totul şi că nu este nevoie de aceste măsuri şi că să vină specialiştii cu dovezi. Păi, nu vă supăraţi, ce fel dovezi aşteaptă ei altele decât cele care sunt comunicate zilnic?”
- „237 de noi infectaţi de ieri până astăzi, peste 150 de persoane la ATI la momentul la care vorbim.”
- „Avem iarăşi, din păcate, noi şi noi decese. Epidemia este între noi, virusul este în comunitate. Orice raţiune normală ne spune să fim precauţi. În faţa unei boli eşti precaut sau eşti prost”.
Observatia este corecta, PSD nu sunt precauti, in cel mai rau caz fac o plangere impotriva virusului la Curte Constitutionala.