vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăJustițieScandalos! Curtea de Apel Suceava i-a făcut scăpați pe 4 tâlhari sadici,...

Scandalos! Curtea de Apel Suceava i-a făcut scăpați pe 4 tâlhari sadici, care au bătut bestial un bătrân în propria casă ca să-i fure pensia de 700 de lei. Omul era să moară, nemernicii sunt acum liberi

-

Patru infractori care au bătut cu bestialitate un bătrân în propria curte, apoi l-au și jefuit de pensie, au fost făcuți scăpați de judecătorii Curții de Apel Suceava. Instanța a dictat pedepse de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru doi dintre nemernici. Alți doi au primit 6 luni de supraveghere. 

Cazul a fost descoperit de jurnalistul Florin Paiu, de la Monitorul de Suceava. Pe 4 noiembrie 2019, la ora 23.15, patru tâlhari – doi în vârstă de 18 ani și doi minori – au dat buzna în casa unui om în vârstă de 68 de ani, din Drăgoiești, despre care știau că locuiește singur și tocmai a primit pensia.

Tâlharii psihopați, puși în libertate de judecătorii Curții de Apel Suceava, și-au strâns de gât victima, pe care au bătut-o până aproape de moarte, și i-au ucis un câine cu parul

Cei patru bandiți – Daniel Bilan, zis Șchițel (18 ani), Andrei Gheorghe, zis Rățaru (18 ani), frații Marian C. (17 ani) și Ion C. (16 ani) – au intrat în curte, unde câinii proprietarului au început să latre. L-au prins pe omul ieșit să vadă ce se petrece și l-au bătut bestial.

Cazul este unul care frizează psihiatria. Tâlharii l-au strâns de gât pe bătrân, ca să nu strige după ajutor, iar unul dintre ei a luat un par și a omorât un câine, apoi a așezat liniștit parul la loc.

- Advertisement -

Iată cum au descris în rechizitoriu procurorii de la Gura Humorului ce s-a petrecut în seara de 4 noiembrie 2019: „Când a deschis uşa şi a trecut de prag, a fost prins de gât de primul inculpat, care l-a târâit până în mijlocul curţii şi l-a trântit pe spate, întrebându-l unde sunt banii, spunându-i totodată să nu răcnească, că scoate cuţitul şi îl omoară, după care l-a lovit de vreo 10 ori cu picioarele în zona corpului. În momentele imediat următoare, conform declaraţiei persoanei vătămate, aceasta a început să strige după ajutor, moment în care primul inculpat a strigat să vină şi ceilalţi trei inculpaţi, care aveau feţele acoperite, persoana vătămată fiind trântită la pământ din nou de către un alt inculpat şi lovită apoi în mod repetat, cu picioarele peste corp de către toţi cei patru inculpaţi. (…) Întrucât cei doi câini lătrau, unul dintre agresorii intraţi în casă a ieşit şi a luat un par de pe prelata aşezată pe scuterul din curte şi a lovit unul din câini, omorându-l, după care a pus parul înapoi pe prelată”.

Scandalos, în acest proces, este că judecătorii au ignorat prevederile Articolului 234 din noul Cod Penal, privind tâlhăria calificată, care prevede, la Punctul 3: „Se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 12 ani tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală”. Bietul om, măcelărit în propria curte pentru 700 de lei, a scăpat cu viață după 60 de zile de spitalizare și mai multe operații, dar judecătorii n-au considerat că a fost vătămat corporal.

Curtea de Apel Suceava a decis că faptele nu sunt atât de grave încât tâlharii să meargă după gratii. Bătrânul nu și-a recuperat nici măcar pensia furată

Infractorii au furat pensia de 704 lei și 10 pachete de țigări, după care duși au fost. Victima a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Suceava, în stare gravă, și a avut nevoie de două luni de spitalizare, cu intervenții chirurgicale, pentru a-i fi salvată viața.

- Advertisement -

În primă instanță, la Tribunalul Gura Humorului, cei doi tâlhari de 18 ani au primit câte 4 ani cu executare. Dar agresorii au făcut apel, iar judecătorii de la Curtea de Apel Suceava au fost de acord că nu sunt un pericol pentru societate și nici fapta n-a fost chiar așa de gravă.

Prin urmare, cei doi nemernici majori au primit 3 ani de închisoare cu suspendare, iar cei doi minori au primit o mustrare și “pedeapsa” de a fi “asistați zilnic” timp de 6 luni. Incredibila soluție a sentinței o puteți citi aici.

S-a dictat plata unor despăgubiri de 25.000 de lei, dar atacatorii n-au plătit decât 500 – adică nici măcar echivalentul pensiei furate!

Sentința e definitivă, infractorii juvenili scăpați de judecători sunt acum gata de acțiune din nou.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Lista celor 103 municipii cu zone metropolitane pe 30 km, în care nu e obligatorie declarația pe proprie răspundere

2 COMENTARII

  1. De ce nu dați numele interlopului de la justiție ,sau interloapei…!!..ar trebui că toată media să dea pe viitor numele acestor judecători în toată presa scrisă și vorbită… când deschizi televizorul sau radioul să apară acești nenorociți. . măcar așa da ne revanșăm ..”nu faceți că ei!!”‘

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -