luni, noiembrie 25, 2024
AcasăMainErdogan și Trump tulbură Marea Neagră. Tensiuni între diplomați din Turcia și...

Erdogan și Trump tulbură Marea Neagră. Tensiuni între diplomați din Turcia și SUA, la Constanța

-

Un incident diplomatic între reprezentanți ai Turciei și SUA a avut loc la Constanța la un eveniment religios organizat de Muftiatul Cultului Musulman din România.

Acest eveniment a fost realizat și cu susținerea Consulatului General al Turciei din Constanța.

Adjunctul ambasadorului SUA, prezent la manifestare, a urcat pe scenă pentru a ține un discurs, moment în care consulul Turciei din Constanța l-a oprit pe diplomatul american și i-a spus că nu poate vorbi pentru că nu e trecut în program.

Adjunctul ambasadorului SUA a coborât și, ironic, a mulțumit pentru ospitalitate.

- Advertisement -

După eveniment, Ambasada SUA a dat un comunicat oficial, citat de Mediafax: „Statele Unite ale Americii consideră că libertatea religioasă este un drept universal al omului şi stă la baza protecţiei celorlalte drepturi inalienabile, incluzând libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire. Susţinem libertatea religioasă şi de credinţă în întreaga lume şi depunem eforturi pentru a demonstra angajamentul nostru pentru protejarea minorităţilor religioase oricând este posibil. Este regretabil faptul că reprezentanţii Guvernului turc au obiectat în mod public faţă de rolul unui înalt reprezentant al SUA şi au împiedicat-o să vorbească la un eveniment care sărbătorea valorile de libertate religioasă şi diversitate pe care le împărtăşim în România”.

Tensiunile dintre diplomația americană și cea din Turcia au crescut în ultimul timp, iar acest fapt se întâmplă pe fondul crizei din Siria, dar și pe parteneriatul militar dintre Putin și Erdogan.

Retragerea trupelor americane din zonă, dezbaterea creată în jurul militanților kurzi lăsați în voia sorții, bâlbâielile diplomatice ale lui Trump și poziția lui Erdogan în ce privește parteneriatul cu Vladimir Putin și achiziția de armament din Rusia au dus la tensionarea relațiilor diplomatice dintre cele două state. 

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* România, sub stare de şoc după morţii prin deratizare de la Timişoara

* Cumpănașu înființează Fundația „Alexandra Măceșanu”, ca să stoarcă bani de la naivi. Cu ONG-ul a sifonat milioane de la stat

* VIDEO. Dialogul aspru al lui Mălin Bot cu deputatul „Mitralieră”. PSD-istul a devenit agresiv. Ziaristul a refuzat să dea mâna „cu hoții și cu mafioții”

* VIDEO. Mesajul superb al Sorinei, de la New York. Fetița scoasă cu greu din captivitatea familiei Șărămăt vorbește deja engleza

* În timp ce românii erau gazați în Piața Victoriei, Dragnea chefuia la Scroviștea. Ți-a plăcut, Bușcule? S-au asortat icrele negre cu șampania franțuzească?

* El e individul din MAI care a făcut legătura între Carmen Dan, jandarmi și huligani pe 10 august! S-a deplasat cu motocicleta, fiind o piesă-cheie în planul criminal al lui Dragnea

* La pușcărie, găzarilor! Documentele din 10 august, ferecate de Carmen Dan, au fost desecretizate şi trimise la DIICOT

* PSD și-a ucis candidatul și de data asta: fake news-uri scandaloase, care înfurie și mobilizează electoratul PNL/USR

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -