Mai mult ca oricând, în aceste zile, ecranele televizoarelor sunt agresate de oameni politici, prilej pentru noi să-i evaluăm, după un ghid propriu de identificare a competenței.
Constatăm, mai întâi, un grad înalt de impostură, susținut de caractere gonflate de autosuficiență: ei știu totul, explică totul. Epatează în superficial și aroganță. Se pierd în idei pe care nu le duc până la capăt.
Observăm apoi că au atenția îndreptată, ca la pândă, spre cel care are o altă părere. Ei știu că trebuie să existe, iar ca să existe – să vorbească fără oprire, fără să spună nimic. Numai așa pot conta în ochii șefilor: cotropind spațiul personal al adversarilor.
Desigur că există chei clasice de apreciere a competenței, care au în structură studiile, palmaresul, disponibilitatea, amabilitatea, atitudinea în general, dar cum să te atașezi afectiv de un individ care dovedește cu fiecare frază precaritate și largi fisuri etice?
De raportarea la o anume performanță nici nu poate fi vorba. Te-ai lămurit: nu mai poți continua să-ți pierzi vremea cu „nechitiții la minte” (Ion Creangă) și cauți un canal de sport.



