Ion Cristoiu este audiat joi, la Secţia Specială de Anchetă a magistraţilor în dosarul în care este cercetată Kovesi, după ce jurnalistul a văzut, în timpul unui interviu cu Sebastian Ghiţă, realizat în Serbia, o fotografie care ar demonstra relaţia apropiată dintre fosta şefă DNA şi Ghiţă.
Jurnalistul care lansa în anii 90 un ziar foarte popular cu ştiri inventate, gen „găina cu pui vii”, este chemat acum să dea o mână de ajutor celebrei secţii „SS”, înfiinţată de clanurile penale pentru a distruge justiţia din interior.
De menţionat că Ion Cristoiu s-a „executat” imediat şi s-a dus la Belgrad să-l intervieveze pe fugarul Sebastian Ghiţă, dovedind astfel că are o legătură specială cu mogulul RTV. Ghiţă n-ar fi acceptat să fie văzut decât de oameni de încredere, el fiind un potenţial infractor care şi-a părăsit ţara de frică să nu ajungă la puşcărie.
Prin ştirea tip „găina cu pui vii” cu invitarea lui Cristoiu s-o „dea în gât” pe Kovesi, Secţia Adinei Florea dovedeşte o dată în plus că este instrumentul unora ca Ghiţă, îmbogăţiţi din banii românilor şi apoi fugiţi de justiţie nu cumva să dea socoteală pentru felul în care au făcut averi colosale cu bugetul de stat.
Întrebat înainte să intre la audieri, jurnalistul a spus, pentru MEDIAFAX: “Este greu să pătrunzi în mintea procurorilor cred că şi Shakespeare ar eşua când vorbim de procurori, presupun că sunt chemat ca martor pentru a confirma că poza pusă la dosar de către Sebastian Ghiţă, împreună cu denunţul este cea care mi s-a arătat de Ghiţă. Probabil că mulţi se vor întreba de ce mai este nevoie de Ion Cristoiu câtă vreme fotografia este la dosar. Repet- încercând să fiu un Shakespeare- presupun că procurorii Secţiei vor să vadă dacă fotografia la care m-am referit eu public şi am invocat-o în timpul interviului este cea de la dosar. ”, a declarat Ion Cristoiu.
Cristoiu a devenit un veritabil propagandist de tip bolşevic al „Ciumei Roşii”. Tot ce face în public e în favoarea PSD-ALDE şi a Rusiei implicit şi împotriva democraţiei de tip european: înjură manifestanţii #rezist, îl laudă pe securistul „Antenelor”, susţine ordonanţele pro-infractori şi, mai nou, e chemat să le dea urmăriţilor penal o mână de ajutor.
Doamne, Asta nu e tot cu capul : „Repet- încercând să fiu un Shakespeare…”!! Citat din Cristoiu!
Dar Cristoiu a fost de fata cind i-a facut Ghita poza?Daca nu a fost de fata inseamna ca totul este un fals si o inscenare facuta de acest GIAMBASI,fugar pentru a scapa de bratul justitiei.Ce incredere poti avea intr-un SENIL precum Cristoiu?
daca a zis ce poza cred ca a vazut maestrul ceva ca doar nu zicea doar asa sa se afle in treaba
hai sa fim seriosi acum pe cine lauda cristoiu?sa ne aducem aminte ca ion cristoiu in trecut a scris de rau managementul antenelor deci mai usor cu laudatul asta ca nu merge
Jigodia bolșevică Cristoiu a criticat Partidul Comunist doar cand nu era în pericol . Acum, când regimul comunist e in pericol, toți KGB-iștii sunt la datorie.
Or mai fi proști care să pună botul la minciunile jigodiei astea bolșevice?
cristoiu este un jurnalist vechi al romaniei si cred ca daca a facut niste afirmatii insemana ca se bazeaza el pe ceva eu asa cred altfel nu vad de ce sa fie audiat
kovesi are multe legate de coada si exemplele sunt fosrte multe deci daca ghita are ceva de aratat sa arate ca si asa este bagat pana la gat in rahat kovesi
ghita e un hot scelerat,fato… tu sustii un hot? chiar esti proasta sau apartii propagandei comuniste criminale sub acest nume…hai sictirr..
Vrea Adina sa vada „zurnalul Elenei Udrea”.
kovesi la puscarieeeee infractoareo care esti ai facut destul rau
hoo disperatule, nu mai stii unde ti ai pus pastilele?
eu cred ca se exageraza putin pe acest subiect doar ca sa se faca valuri degeaba pana nu vom stii ce ascunde ghita ce poze are el noi vb aici degeaba
eu cred ca pana la urma ghita o va infunda pe kovesi prea este sigur pe el si pe dovezile pe care le are
este sigur, ca avem dictatura si putere comunista care mereu si inainte si dupa 89 a falsificat si a agresat doar ca sa fie ca ei comunisti criminali si hoti…. pan la urma regret dealurile lui vantu sa stii,daca mai stii…
N-are nicio dovada reala, toate sunt facaturi. Dovada ca fotografia transmisa Adinei Florea este falsa este prezentata deja pe fb si alte retele sociale. Ghita a cumparat o reclama americana cu cateva sute de dolari si a prelucrat-o in poza “ compromitatoare” pt Kovesi. Adina Florea trebuie sa raspunda pt abuz si harasment la adresa LCK, iar Ghita trebuie sa infunde puscaria si pt marturie mincinoasa si fabricarea de probe false.
cristoiu este un mic pion in toata aceasta afacere incalcita el este chemat la audiere ca sa aiba de unde sa vina deci stati relax ca pestii mari inca nu s-au aratat
aici este o problema complexa cristoiu nu prea stie ce are de facut in ecuatia asta deci pana la urma se vor clarifica lucrurile si cu kovesi si cu ghita se vor da unii pe altii in gat si gata
kovesi trebuie sa recunoasca ca se ducea pe la chefuri cu ghita si cu coldea si petrecea nu trebuie sa se traga pe cur acum si sa nege oricum se va afla asta
hoo disperatule, nu mai stii unde ti ai pus pastilele?
Poza este o facatura marca molusca ghita. E o imagine cumparata de pe un site de reclame american si transformata in poza-proba de incriminare a LCK. Adevarul a iesti la iveala si este deja prezentat pe facebook. Adina Florea se face vinovata de un abuz major si sper sa vina vremea sa raspunda. Si ghita sa faca puscarie, merita cu varf si-ndesat!
https://www.google.com/search?q=people+visiting+wine+cellar+marlboro&client=ms-android-huawei&prmd=inmv&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwj9yJeK7ZXhAhVphosKHQuhCS4Q_AUoAXoECAwQAQ&biw=360&bih=524#imgrc=LMge_8LvNATF3M
Iata imaginea originala falsificata de ghita, purcelul fugar: