Printre comentariile-protest la adresa companiei Ringier, care a decis subit închiderea ediției tipărite a cotidianului „Gazeta Sporturilor”, se numără și cel al directorului publicației, Ovidiu Ioanițoaia. Acesta a ales să publice inclusiv facsimilul textului scris de mână. Numărul special Libertatea-GSP dedicat GSP poate fi „răsfoit” digital AICI.
Din actuala echipă a „Gazetei Sporturilor”, directorul Ovidiu Ioanițoaia (78 de ani) este cel mai legat de această publicație, la care a debutat în 1967 și căruia i-a dedicat cea mai mare parte din viața sa profesională: 30 de ani (perioadele 1967-1976, 1990-1991 și 2003-2023). A mai lucrat la revista „Flacăra” (1976-1990) și a avut un rol major, ca redactor-șef sau director, la cotidianele „Sportul românesc” (1991-1997) și „ProSport” (1997-2003) – în total, alți 26 de ani de carieră.
În editorialul-protest de pe Gsp.ro, Ovidiu Ioanițoaia își exprimă o nedumerire față de patronatul Ringier: de ce a închis ediția tipărită a „Gazetei” dacă ziarul a avut profit de jumătate de milion de euro anul trecut? Este o temă pe care reputatul jurnalist nu o lămurește însă suficient, neoferind cifre financiare distincte pentru ediția tipărită și cea online ale publicației. Faptul că brandul „Gazeta Sporturilor” a avut profit de 500.000 de euro nu înseamnă automat că și ediția tipărită era profitabilă; dimpotrivă, putea fi pe pierdere, în caz că ediția online a făcut profit mai mare de 500.000.
În același editorial, Ovidiu Ioanițoaia recunoaște, indirect, că „Gazeta Sporturilor”, în formula actuală, este moștenitoarea „Sportului popular”, înființat de comuniști în 1945, ziar care nu este moștenitorul „Gazetei Sporturilor” din perioada 1924-1947, dimpotrivă, au fost rivale! Mai mult, „Sportului popular” a fost beneficiarul uciderii vechii „Gazete” de către regimul comunist, iar în decembrie 1989, fără niciun drept, i-a furat ș titlul.
O ediție de adio a „Gazetei” a fost publicată vineri, 3 noiembrie, de cotidianul „Libertatea”, care a oferit publicației sportive 18 din cele 32 de pagini ale sale.
Editorialul-protest al lui Ovdiu Ioanițoaia
„Trist și nedumerit”
„Închiderea ex abrupto a «Gazetei» tipărite mă doare mai tare decât pe mai tinerii mei colegi. E ca o rană, ca o arsură. Normal să sufăr așa din moment ce aici am publicat în decembrie 1967, nefiind încă angajat, primul meu articol.
Era despre juniorul Anghel Iordănescu, Antrenorul Secolului de mai târziu. Numele ziarului tocmai se schimbase, opera lui Emanuel Valeriu, din «Sportul popular» în «Sportul», care, la rându-i, avea să se transforme după ’89 în «Gazeta Sporturilor».
Indiferent cum s-a chemat, el a însemnat pentru mine un serviciu și un salariu, modul de a-mi câștiga pâinea. Dar nu numai atât, ci și locul de care m-am legat profesional și sentimental pentru totdeauna, cel de care nu mă voi dezice niciodată. Cu oamenii de-acolo am plecat la drum și sper să merg cu ei până la capăt.
Recunosc că mă încearcă azi o tristețe fără margini, dar și o imensă nedumerire. Fără a contesta dreptul patronatului de a lua orice decizie, în genul lui Gigi Becali la FCSB, dacă admiteți comparația, nu pricep sub nicio formă reproșul, nu-l înțeleg, că GSP ar fi în pierdere, din care pricină s-a și închis printul.
Conform Registrului Comerțului, «Gazeta» a încheiat anul 2022, ultimul cu date financiare oficiale, pe plus, cu profit de 500.000 de euro!
Și-atunci, mă întreb cum să pedepsești pe cineva pentru c-ar fi făcut ceva ce n-a făcut?!, iată ceva ce chiar mi-e greu să înțeleg. Ba chiar imposibil.”
