duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNews„Știați că prima schiță a PNRR a fost făcută de un ofițer...

„Știați că prima schiță a PNRR a fost făcută de un ofițer SRI? Gândiți-vă cât de perversă e situația asta – serviciu secret scrie planul de țară! România trebuie condusă de oameni votați, nu de păpuși ale serviciilor secrete” – dezvăluirile lui Ghinea

-

Fostul ministru al proiectelor europene, Cristian Ghinea, a înregistrat un videoclip în care povestește cum, atunci când a ajuns la minister, a primit un draft al PNRR scris de o secretară de stat dovedită, ulterior, a fi ofițer acoperit al SRI. Ghinea atrage atenția că România e blocată în acest moment de imixtiunea gravă a serviciilor secrete în politică și societate, ceea ce împiedică modernizarea țării.

În urmă cu o săptămână, fostul ministru USR și-a lansat cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”, în care a relatat mai multe episoade neștiute sau nemediatizate din perioada în care partidul său a fost la guvernare, în intervalul ianuarie-august 2021. Cristian Ghinea a făcut, în timpul conferinței de la lansarea cărții, o paralelă între modul în care serviciile secrete, Armata și regele Carol al II-lea au manipulat și controlat România în perioada interbelică, pe de o parte, și situația actuală. Așa cum PNȚ a fost permanent tamponat și „călcat pe cap” (după cum s-a exprimat Ghinea) de către statul român în anii 1920-1930, tot așa și USR-ul este hărțuit de servicii în acest moment, a afirmat vorbitorul.

El a venit cu exemple concrete de implicare subterană a serviciilor secrete în decizii de importanță capitală pentru România, decizii care ar trebui luate de cei care au fost votați de popor în alegeri și nu în subteran, de generali.

Mai jos, relatarea lui Cristian Ghinea.

- Advertisement -

„Am simțit profund, ca ministru, și eu, și colegii mei din USR, modul în care serviciile secrete influențează și parazitează decizia politică”

„Știați că prima schiță din PNRR a fost făcută de către o doamnă secretar de stat care ulterior s-a dovedit că este ofițer SRI?

Era o prostie care nu respecta regulamentul european și pe care am aruncat-o la coș atunci când am venit ministru. Gândiți-vă puțin cât e de perversă este situația asta, în care un serviciu secret pune un om, care ar trebui să fie un om politic, care ar trebui să fie un om care să aibă voturi și legitimitate în spate, deci un serviciu secret pune pe cineva să scrie planul de țară. Al cui este planul acesta de țară? Este al nostru, al cetățenilor, sau este al serviciilor secrete?

- Advertisement -

Am simțit profund, ca ministru, și eu, și colegii mei din USR, modul în care serviciile secrete influențează și parazitează decizia politică. România ar trebui să fie condusă de oameni politici care sunt votați și au legitimitate, nu de către păpuși ale serviciilor secrete.

Pur și simplu, dacă nu vom rezolva această problemă, dacă nu vom avea un control real al societății civile, al societății politice asupra serviciilor secrete, nu vom putea finaliza modernizarea României. Trebuie să alegem, ca societate, dacă extirpăm influența serviciilor secrete în media, politică și afaceri.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cum arată „reforma administrației”: în 2023, PSD și PNL au angajat la stat câte 21 de oameni pe zi! În administrație sunt cu peste 50% mai mulți angajați decât în 1990

* Lumea paralelă a lui Ciolacu: „Pot cumpăra consistent cu 100 de lei!”. Premierul crede că România e „paradis fiscal”, deși statul jupoaie 47% din salariile românilor

* Firele tragediei de pe Autostrada Moldovei duc la Grindeanu: muncitorii care au spart conducta lucrau nesupravegheați! De doi ani, Ministerul Transporturilor n-a angajat diriginți de șantier

În plină criză, Guvernul Ciolacu dă ilegal 180.000 de euro televiziunii lui Pandele, ca să trimită caravana lui Mircea Radu prin Europa

* Acuzații grave: viol asupra unei minore, la Școala de vară a AUR. Liderii partidului se ascund, un deputat zice că e „o înscenare”, altul dă vina pe fată!

* VIDEO. Urlete în Parlament. Simion: „Semnează moțiunea!”. Șoșoacă: „Ieși! Nu semnez nimic cu susținătorii de violatori”. Simion: „Pupă-l în fund pe Ciolacu!”. Șoșoacă: „Pupă-l tu, că ești pe invers!”

* Aleph News, televiziunea lui Adrian Sârbu, e îngropată în datorii: 32 de milioane de euro, din care 1,4 milioane către salariați și 7,5 milioane către stat

* Șocant: rușii au înregistrat până acum aproape 900.000 de militari morți și răniți în Ucraina! Guvernul de la Moscova a plătit 46,6 miliarde de dolari despăgubiri

Șeful Sputnik.md, expulzat din Republica Moldova, este agent GRU, cu gradul de colonel! E încadrat ca parașutist în forțele aeropurtate rusești

SuperLiga jafurilor de arbitraj. Încă o viciere de rezultat: penalty clar neacordat oaspeților, la CFR Cluj – Petrolul 1-0. Nici VAR-ul nu-i oprește!

2 COMENTARII

  1. „Servicii secrete” or fi la alții, la noi a fost și a rămas Securitatea 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

  2. Inca unul care ne ia de prosti. Acum poate sa spuna oricite baliverne, cine il mai crede? Trebuia sa spuna toate la timpul lor. Si ma rog, draftul e draft, decizia la cine a fost? Nu cred ca la „doamna secretar de stat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -