Comisia Europeană a comunicat din nou foarte clar: România nu va primi a treia tranșă din fondurile alocate de UE prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) dacă nu va face o reală reformă a sistemului public de pensii! Asta înseamnă, explicit, eliminarea tuturor categoriilor de pensii speciale și așezarea lor pe principiul contributivității. Poziția Comisiei Europene a fost exprimată de președinta instituției, Ursula von der Leyen, în răspunsul la scrisoarea ce-i fusese adresată de conducerea Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM).
Pe 23 martie 2023, Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM), partid neparlamentar în care s-au regrupat adevărații țărăniști, pro-occidentali și anti-putiniști (în condițiile în care impostorul Aurelian Pavelescu a confiscat PNȚCD și l-a poziționat anti-UE, anti-NATO și pro-Putin), i-a trimis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o scrisoare pe tema pensiilor speciale din România.
În scrisoarea semnată de Mircea Taloș (președinte executiv), Valerian Stan (secretar general) și Liviu Petrina (președintele Senatului PNȚMM), țărăniștii i-au semnalat șefei „Guvernului” european: „În România se resimte o frustrare în creștere, chiar o stare de tensiune socială, generată pe de o parte de inechitățile sociale induse de pensiile speciale, iar pe de altă parte de evidenta opoziție a politicienilor la reformele care nu mai trebuie amânate. Încăpățânarea guvernanților poate avea consecințe financiare catastrofale pentru cetățeni, din cauza ignorării angajamentelor asumate prin PNRR. Inechități suplimentare, frustrante și ele în mare măsură, există în România și în ceea ce privește vârsta de pensionare diferită, privilegiată, a aproape acelorași categorii de «speciali», precum și cumulul pensiilor speciale cu niște salarii speciale și ele, în sistemul bugetar. Declarațiile de ultimă oră ale reprezentanților Guvernului român, care au amânat sistematic rezolvarea acestor probleme cu un întreg arsenal de pertractări și tertipuri, nu indică nici în ceasul al doisprezecelea voința politică necesară”.
Scrisoarea PNȚMM îi solicita Ursulei von der Leyen: „Vă adresăm respectuoasa solicitare de a interveni stăruitor pentru ca Guvernul român să facă cel puțin în ceasul al doisprezecelea ceea ce se cere a fi făcut. Cetățenii români vor vedea în atitudinea dumneavoastră și a Comisiei Europene un act care îndeamnă la o conduită responsabilă, de respect din partea Guvernului lor pentru obligațiile asumate în cadrul Uniunii Europene – premisă obligatorie pentru ca la rândul său UE să continue asistența financiară la care s-a angajat către o societate rațională și echitabilă din punct de vedere al cheltuirii banilor publici”.
Răspunsul președintei Comisiei Europene, germana Ursula von der Leyen (64 de ani), a venit pe 11 iulie, prin intermediul germanului Michael Hager (56 de ani), șeful de cabinet al vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, letonul Valdis Dombrovskis (51 de ani).
Poziția Ursulei von der Leyen este fermă: „PNRR include jaloane și ținte obligatorii din punct de vedere juridic, legate de diferite reforme și investiții pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a primi plățile respective. Reforma pensiilor este un element-cheie al PNRR. Această reformă urmărește să consolideze principiul contributivității, să asigure sustenabilitate fiscală, să sporească gradul de adecvare și caracterul echitabil al sistemului de pensii”.
În document, Ursula von der Leyen întărește această idee: „Pensiile speciale actuale trebuie să fie calculate având la bază principiul contributivităţii, vechimea în profesie şi o reajustare a procentului legat de veniturile obţinute. Totodată, perioada minimă de cotizare trebuie să fie similară cu cea aplicată în sistemul public de pensii”.
După răspunsul primit de la Bruxelles, PNȚMM a emis un comunicat, în care a precizat: „Una din confuziile falsificatoare generate de discursul public al politicienilor a fost și încă este că reforma pensiilor speciale ar fi dictată de Uniunea Europeană și de Banca Mondială – și că ei, politicienii, fac tot ce pot (și chiar au făcut și fac tot ce pot, de doi ani) ca să zădărnicească această reformă. Dincolo de retorica politicienilor lor, românii trebuie să știe că Uniunea Europeană nu le cere politicienilor să facă decât ce s-au obligat prin Acordul din urmă cu doi ani. Dacă vor fi oprite finanțările prevăzute prin PNRR, oamenii trebuie să știe că responsabilitatea se cere căutată în palatele puterii de aici, nu în altă parte”.
De altfel, PNȚMM s-a plasat ferm împotriva pensiilor speciale, prin comunicate dure și inițiative având ca scop eliminarea acestor privilegii nerușinate.
Publicăm mai jos cele două documente: scrisoarea PNȚMM adresată președintei Comisiei Europene, precum și răspunsul Ursulei von der Leyen.
Scrisoarea adresată de PNȚMM președintei Comisiei Europene pe tema pensiilor speciale
Doamnei Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene
Stimată Doamnă Președintă,
Practica pensiilor speciale din România continuă să constituie și la această dată – începând din urmă cu mai mult de un deceniu – o problemă serioasă, mai ales prin împovărarea nejustificată a bugetului public și prin generarea unor inechități sociale acute.
Adoptarea de către Comisia Europeană a Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în septembrie 2021, a constituit (și încă constituie) premisa soluționării acestui dosar mai mult decât problematic.
Punctul nostru de vedere este că materializarea acestei intenții va depinde exclusiv de consecvența cu care Comisia Europeană va încuraja Guvernul să transpună în practică jalonul Comisiei din PNNR având ca obiectiv deplin justificat desființarea pensiilor speciale, precum și recomandările repetate ale Băncii Mondiale de desființare a acestor pensii în sensul instituirii principiului contributivității.
Pensiile speciale au fost introduse în România în principal de către cele două partide care și astăzi formează majoritatea guvernamentală: PSD și PNL. În plată există în prezent mai mult de 200.000 de pensionari „speciali”, mulți dintre ei încasând lunar sume care nu doar că nu au legătură cu principiul contributivității, dar care, prin cifrele lor scandaloase, sfidează marea majoritate a celorlalte categorii de pensionari.
Ne referim la foștii angajați “speciali” din magistratură, din Curtea Constituțională, din Armată, din Ministerul de Interne, din serviciile de informații (în special din fosta Securitate comunistă), din Parlament, din primării, din diplomație etc.
La nivelul Armatei, al Ministerului de Interne și al serviciilor de informații există chiar reglementări interne clasificate pentru calculul cuantumului pensiilor, prin care categorii întregi de „pensionari speciali” – “speciali privilegiați” – beneficiază de pensii incomparabil și nejustificat mai mari decât ceilalți pensionari (care, spre deosebire de privilegiați, nici nu au avut acces la reglementările prin care le-au fost stabilite pensiile).
În legătură cu aceste categorii de pensii, politicienii au avut mereu și încă au un interes direct dublu. Primul – chiar pensiile lor viitoare; celălalt – fidelizarea unui electorat substanțial din punct de vedere numeric (pensionarii în cauză, respectiv membrii familiilor lor).
În România, dezbaterea publică pe aceste teme a fost amplificată ulterior adoptării PNRR, iar astăzi se resimte o frustrare în creștere, chiar o stare de tensiune socială (se află în curs greva generală din Educație și se prefigurează o alta în Sănătate), tensiune generată pe de o parte de inechitățile sociale la care ne-am referit, iar pe de altă parte de evidenta opoziție a politicienilor la reformele care nu mai trebuie amânate. Încăpățânarea guvernanților poate avea consecințe financiare catastrofale pentru cetățeni, din cauza ignorării angajamentelor asumate prin PNRR. Inechități suplimentare, frustrante și ele în mare măsură, există în România și în ceea ce privește vârsta de pensionare diferită, privilegiată, a aproape acelorași categorii de „speciali”, precum și cumulul pensiilor speciale cu niște salarii speciale și ele, în sistemul bugetar.
Declarațiile de ultimă oră ale reprezentanților Guvernului român, care au amânat sistematic rezolvarea acestor probleme cu un întreg arsenal de pertractări și tertipuri, nu indică nici în ceasul al doisprezecelea voința politică necesară.
După aproape doi ani de la adoptarea PNRR, în cursul zilei de ieri (22 mai 2023), ministrul PSD al Muncii, într-un larg și emfatic expozeu despre cum va atinge Guvernul “jaloanele PNRR” de comun acord cu Comisia Europeană, a susținut public, stupefiant, că “noi trebuie să căutăm acele soluţii încât nici să nu bulversăm sistemele, nici să nu afectăm sistemele din punct de vedere al independenţei”, conchizând că – nota bene – “legislativ, nicio pensie din România nu este pensie specială”!
Stimată Doamnă Președintă,
Vă adresăm respectuoasa solicitare de a interveni stăruitor pentru ca Guvernul român să facă cel puțin în ceasul al doisprezecelea ceea ce se cere a fi făcut. Cetățenii români vor vedea în atitudinea dumneavoastră și a Comisiei Europene un act care îndeamnă la o conduită responsabilă, de respect din partea Guvernului lor pentru obligațiile asumate în cadrul Uniunii Europene – premisă obligatorie pentru ca la rândul său UE să continue asistența financiară la care s-a angajat către o societate rațională și echitabilă din punct de vedere al cheltuirii banilor publici.
23 mai 2023
Biroul de Conducere al PNȚ Maniu-Mihalache
Mircea Taloș – președinte executiv al PNȚMM
Valerian Stan – secretar general al PNȚMM
Liviu Petrina – președintele Senatului PNȚMM
Răspunsul Ursulei von der Leyen către PNȚMM
Comisia Europeană
Cabinetul vicepreședintelui executiv Valdis Dombrovskis
Șef de cabinet – Michael Hager
Bruxelles, 11.07.2023
Stimați membri ai Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache,
Președinta von der Leyen mi-a solicitat să vă mulțumesc pentru scrisoarea adresată în data de 23 mai 2023,prin care v-ați exprimat îngrijorările referitoare la reforma pensiilor speciale în România.
România a transmis un Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care, în urma unei evaluări pozitive a Comisiei Europene, a fost aprobat de către Consiliu. Acest Acord (Decizia Consiliului de punere în aplicare și Anexa) include jaloane și ținte obligatorii din punct de vedere juridic, legate de diferite reforme și investiții pe care România trebuie să le îndeplinească pentru a primi plățile respective.
Reforma pensiilor este un element-cheie al PNRR. Această reformă urmărește să consolideze principiul contributivității, să asigure sustenabilitate fiscală, să sporească gradul de adecvare și caracterul echitabil al sistemului de pensii, în acest fel abordând în același timp recomandările specifice de țară adresate României de-a lungul ultimilor ani. O reformă cuprinzătoare a pensiilor, care include toate categoriile de pensii speciale, va crea spațiul necesar astfel încât România să poată aborda provocările viitoare legate de demografie și de îmbătrânirea populației.
Reforma pensiilor speciale este definită într-un cadru distinct (215) și inclus în decizia Consiliului de punere în aplicare și Anexa aferentă. Această etapă impune ca noul cadru legislativ să revizuiască pensiile speciale și să le alinieze la principiul contributivității. Pensiile speciale actuale trebuie să fie calculate având la bază principiul contributivităţii, vechimea în profesie şi o reajustare a procentului legat de veniturile obţinute. Totodată, perioada minimă de cotizare trebuie să fie similară cu cea aplicată în sistemul public de pensii.
Îndeplinirea satisfăcătoare a acestui jalon va fi evaluată în contextul celei de-a treia cereri de plată. Vă asigurăm că la nivelul Comisiei Europene monitorizăm atent implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României.
Cu deosebită considerație,
Michael Hager
Li se rupe lor de banii europeni. Daca nu pot fura, nu le trebuie banii. Nu vor desfiinta pensiile speciale. EU trebuie sa santioneze politicienii nu Romania. Cu toate ca, normal, romanii ar trebui sa sanctioneze sleata de hoti care conduce Romania de 30 de ani. Doar ca romanii isi dorm somnul cel de moarte.
DIN CONTRA, VOR DUBLA PRIVILEGIILE LA FIECARE DOI ANI.
ADAUGA MEREU NOI SI NOI CATEGORII DE „speciali”
Adio PNRR, adio modernizare! Ce e mai grav e ca mafia rosie psdnl va fi votata din nou si din nou… eu unul nu mai intrevad vreo speranta…
Stiam că UE va pune piciorul în prag. Nu mai este loc de întors.
Eu cred că vor face reforma de frică.
Problema este la CCR, cei de acolo se afla în CONFLICT DE INTERESE cind judeca pensiile speciale.
… in mod normal CCR ar trebui sa respinga orice sesizare venita pe tema pensiilor speciale. Nu poti sa fii beneficiar direct si in acelasi timp tot tu sa judeci.
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Ar trebui gasit cat mai urgent ac de cojocul CCR.
Prea mult trage pe turta ei, prea des este in conflict de interese, prea multe interese politice cloceste in favoarea politicienilor-patroni.
M-am saturat de atata indecenta acolo unde ar trebui sa fie culmea respectabilitatii!
PNTMM a facut un gest formidabil, iar conducerea UE a inteles exact ca Romania este intr-o stare disperata: este acaparata de un grup mafiot care se foloseste de stat pentru interesele clicii mafiote. Unul dintre interesele acestei clici este sa-si alieze justitia, cunparand-o cu avantaje nerusinate. Iar magistratii, lipsiti de simtul dreptatii (!!!), accepta.
„ZIARISTII” este printre putinii care au transmis informatia.
Este foarte necesar ca UE, desi are multe griji si preocupari, sa faca din demafiotizarea statului roman un obiectiv imediat.
Fara ajutorul UE, cu o populatie cam lipsita de orizont, cu o presa cumparata in mare proportie, care ataca sau ignora opozitia adevarata, nu ne putem vindeca.
Felicitari PNTMM! Cind reveniti in politica mare?
Ei, băieți și fete, se pare că situația se impute…..la găurile pe care le are bugetul și sumele mari de bani care trebuiesc plătiți pentru împrumuturi, acum asta mai lipsea, sa va taie fondurile și de la UE. Ați pus-o de mămăligă ! Poate va explodează în fața, încă o dată după 1989.