Directorul SRI, Eduard Hellvig, ar urma să-și anunțe demisia astăzi, într-o surprinzătoare conferință de presă anunțată chiar de dimineață, au declarat surse oficiale pentru Aktual24.ro. Hellvig n-ar fi încă hotărât 100%. Fost membru PNL, acesta a fost pus de Iohannis în fruntea serviciului de informații acum 8 ani, pe 2 martie 2015.
În dimineața zilei de luni, SRI a dat publicității un surprinzător anunț: „Astăzi, la ora 12.00, directorul Serviciului Român de Informații, domnul Eduard Hellvig, va susține o declarație de presă la sediul central al SRI”.
În urmă cu 8 ani, când Hellvig a fost numit de Iohannis în fruntea SRI, acesta a fost unul dintre primele semnale clare că președintele ales de români cu speranța că va lupta împotriva mafiei nu este ceea ce pare.
Jurnaliștii mai vechi își amintesc cu claritate cum Hellvig s-a remarcat inițial în Parlament drept cărător de geantă (la propriu) al lui Dan Voiculescu. Legăturile dintre oligarh și politician erau arhicunoscute.
Mai multe persoane au semnalat în 2015 că acesta e un pas major către preluarea puterii totale de către oligarhi în România, dar avertismentele au fost ignorate pentru că autorii acestora erau compromiși. Traian Băsescu, președintele României în perioada 2004-2014, a fost concis: „Hellvig e omul lui Dan Voiculescu”. Hellvig a fost membru în Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu până în 2008, când a trecut la liberali.
Pe blogul său, Dan Voiculescu a reacționat rapid în 2015, lăudându-l pe fostul său cărător se servietă: „Din nou, Băsescu minte. Nu am nicio legătură cu nominalizarea lui Eduard Hellvig pentru funcţia de director al SRI. Din experienţa mea, atunci când era parlamentar al Partidului Umanist (actualul Partid Conservator), Eduard Hellvig era un om onest şi cu multă putere de muncă. Sunt convins că nu s-a schimbat şi a rămas un om cinstit care va respecta regulile democratice, principiul separaţiei puterilor în stat — element fundamental al statului de drept — şi că nu va implica SRI în dispute politice”.