sâmbătă, octombrie 5, 2024
AcasăDezvăluiriRevoluționarii-infractori complotează la PSD să-l mazilească pe secretarul de stat care l-a...

Revoluționarii-infractori complotează la PSD să-l mazilească pe secretarul de stat care l-a lăsat fără certificat pe Ciolacu! Fiu de erou-martir, Dodu a tăiat de la privilegii mulți impostori

-

La 6 zile după ce prim-ministrul Marcel Ciolacu a rămas fără certificatul de revoluționar „cu rol determinant”, mai mulţi preşedinţi de asociaţii de revoluţionari, majoritatea asociații-fantomă, precum şi „revoluţionari”-impostori cărora le-au fost retrase certificatele de „luptător cu rol determinant” (și, prin urmare, avantajele materiale), și-au unit forțele pentru a da o „lovitură de palat” la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR), redenumit SSRML.

Revoluționarii infractori și revoluționarii-impostori, care de zeci de ani căpușează bugetul României, încearcă să speculeze ultima decizie luată de o comisie specială a Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 (SSRML).

Pe 22 iunie, comisia constituită de șeful SSRML, secretarul de stat Mihai Dodu, a decis, cu 3-1 la voturi și o abținere, să-i respingă lui Marcel Ciolacu cererea de a fi declarat luptător cu rol determinant în Revoluția din Decembrie 1989, punând capăt imposturii „marelui revoluționar buzoian”.

La scurt timp, a început foșgăiala unor lideri de asociații de revoluționari care-i puseseră gând rău lui Dodu de ceva vreme, întrucât acesta a deposedat de privilegii mulți impostori, lăsându-i fără mult râvnitul certificat de revoluționar – „luptător cu rol determinant”.

- Advertisement -

Impostorii și coordonatorii de rețele mafiote, negustori de certificate de revoluționari, au socotit că e momentul să folosească supărarea lui Ciolacu pentru a-l schimba, în sfârșit, pe Mihai Dodu. Au început să strângă semnături pe o listă, iar miercuri, 28 iunie – la 6 zile de la decizia SSRML în cazul Ciolacu –, au trimis o delegație de „revoluționari furioși” la sediul PSD de pe Bd. Kiseleff, să ceară demiterea lui Dodu (fiu de erou-martir în Decembrie 1989).

Printre inițiatorii acțiunii revanșarde s-au numărat nume grele din „infracționalitatea revoluționară”:

  • Dorin Lazăr Maior – condamnat la 7 ani de închisoare pentru șantaj în „dosarul Romexterra”, fugit în Dubai, extrădat și încarcerat în România în 2016, eliberat condiționat în 2021;
  • George Costin – condamnat în primă instanță la 7 ani de închisoare;
  • Vali Mărgineanu – dosar penal pentru devalizarea patrimoniului UTC; este șeful Departamentului pentru revoluționari din PSD;
  • Iulia Starcz – dosar penal pentru trafic de bilete de tren și de metrou.

Alături de aceștia, acțiunea a fost semnată de mulți „revoluționari” cărora le-au fost retrase certificatele, ceea ce înseamnă pierderea privilegiilor. Iar operațiunea de eliminare a impostorilor din rândul revoluționarilor nu s-a încheiat, ci e în plină desfășurare. Tocmai acest curent a generat reacția agresivă a impostorilor care vor să decapiteze Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.

- Advertisement -

La sediul PSD, revoluționarii-impostori au fost primiți de secretarul general al partidului, Paul Stănescu, și de vicepremierul Marian Neacșu, fost secretar general al Guvernului Ciucă. Eu au promis că vor aduce liste cu mulți semnatari care cer demiterea lui Mihai Dodu.

Planul „puciștilor” este să-l atragă și pe premierul Marcel Ciolacu în „lucrătura” lor, profitând de nemulțumirea liderului PSD după ce a rămas fără certificatul de revoluționar – „luptător cu rol determinant”.

Momentan, Ciolacu evită să dea curs solicitării revoluționarilor-impostori de a-l demite pe Mihai Dodu. Liderul PSD știe că ar provoca un scandal uriaș, pentru că s-ar face legătura dintre decizia sa și faptul că a fost „decertificat” de comisia lui Dodu.

Mihai Dodu a fost numit secretar de stat pe problemele revoluționarilor de către fostul premier Nicolae Ciucă, asumându-și din start eliminarea imostorilor dintre „luptători cu rol determinant”. Iar până cum s-a ținut de cuvânt, dovadă și decizia din „cazul Ciolacu”.

Revoluționarii cu statutul de „luptător cu rol determinant” au dreptul la o indemnizație de peste 2.000 de lei pe lună. „Calitatea de «revoluționar cu merite deosebite» nu e remunerată, cei care o dețin nu mai primesc bani. De aceea vor neapărat să devină «luptători cu rol determinant»”, spune Mihai Dodu, șeful SSRML.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Eliminarea pensiilor speciale, pasată de PSD-PNL generației viitoare! Coaliția a votat o lege prin care reforma e amânată 5 ani și se va termina peste 20!

* Legea mafiei imobiliare, clocită de PSD-PNL în Parlament, va aduce România în situația Turciei la un cutremur, avertizează Ordinul Arhitecților. „Fenomen nociv”, „haos urbanistic” și „dispreț față de locuitorii onești”

* Fraudă la Bac în „România Educată”: la ora 3.56, înaintea testării la Limba română, au început brusc căutările pe Dexonline.ro. Elevii cu pile au primit subiectele înainte

* Amenințare bolnavă a Rusiei teroriste: „Nu avem de ales, va trebui să lansăm un atac nuclear asupra Europei!”

EDITORIAL CARTIANU: Solovioave, ai grijă că-ți rup urechile!

Nepotism scârbos al premierului Ciolacu: și-a numit-o șefă de cabinet pe Otilia Romașcanu, nașa fiului său, după ce pe nașul Lucian Romașcanu l-a făcut senator și ministru!

* Gata cu impostura: Ciolacu rămâne fără certificatul de revoluționar! O comisie din Guvernul său i-a respins cererea de a fi declarat „luptător cu rol determinant” în decembrie 1989

* Acești bogați care controlează Biserica Ortodoxă Română. Cazul preotului „influencer” Constantin Necula – predicatorul nabab

VIDEO. Simulare: așa a făcut implozie submersibilul Titan, lângă Titanic, pe fundul Oceanului Atlantic! Moartea celor 5 pasageri a fost instantanee

11 COMENTARII

  1. Asta-i țara bandiților bolșevici PCR-USL-AUR, cum își permite ăla să fie corect ? 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  2. „Asta-i țara bandiților bolșevici PCR-USL-AUR”
    In USR nu exista nici unul? Nu stiu, intreb si eu, nu dau cu parul!

    Dar baiatul asta chiar e curajos, merita felicitari! Merita chiar sa se inscrie in USR!

  3. Eu, in oraselul meu, pe langa alti colegi cu care eram mobilizati la „garzile patriotice” si care au speculat dupa revolutie ocazia, puteam sa fiu revolutionar cu acte in regula: constiinta nu m-a lasat.
    Si nici acum, cand vad atata impostura, n-as fi in stare sa accept niste favoruri indoielnice.
    Rusine, Ciolacu, si tuturor impostorilor!

  4. Ce cred șefii României??… că vor descoperi America cu aceste comportamente de gangsteri!!!
    2024 e după colț, bine ar fi să-i putem trimite la NAIBA pe toți cântăreți aceștia ai primăverii!!!
    Maicoșul lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -