vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsEmilia Șercan despre cererea UBB ca „doctor Bode” să-și corecteze teza de...

Emilia Șercan despre cererea UBB ca „doctor Bode” să-și corecteze teza de doctorat plagiată: „O greșeală mare. Universitatea ar trebui să-l dea în judecată și să ceară retragerea titlului”

-

Universitatea Babeș-Bolyai a comis o eroare mare când i-a cerut lui Lucian Bode să-și corecteze teza de doctorat după ce a constatat că politicianul liberal a plagiat, atrage atenția Emilia Șercan, jurnalista care a scris prima oară că ministrul de Interne a furat 18,5% din textul lucrării. Corectarea unei teze de doctorat nu este posibilă după susținerea ei, iar UBB ar trebui, de fapt, să-l dea în judecată pe Bode și să ceară anularea titlului academic, mai scrie Șercan.

De fapt, Comisia de Etică a UBB i-a oferit plagiatorului – și nu numai lui, ci tuturor celor aflați în aceeași situație – o portiță de scăpare, scrie Emilia Șercan. S-ar deschide astfel posibilitatea ca plagiatorii prinși asupra faptului să-și „corecteze” lucrările după ce au fost validate, publicate, iar ei au primit titlul de „doctor”. Legea nu permite așa ceva și nicăieri în lume nu există o asemenea scăpare pentru impostorii academici.

De fapt, o lucrare în care aproape 20% din text e copiat din alte surse necitate nu mai poate fi luată în considerare și nici „corectată”.

Mai jos, punctul de vedere al jurnalistei Emilia Șercan.

- Advertisement -

„O teză de doctorat susținută deja nu mai poate fi corectată. Deși Comisia de Etică a UBB a evitat cuvântul „a corecta” și a folosit „a alinia”, este vorba clar despre corectare. Nu poți să ceri cuiva să corecteze o teză când o cincime e plagiată“

„Două idei importante după decizia de ieri a UBB în cazul tezei lui dr. Bode:

1. UBB ar trebui să îl dea în judecată pe dr. Bode pentru retragerea titlului.

- Advertisement -

2. UBB a greșit cerându-i acestuia să corecteze teza.

Explicațiile, pe larg, mai jos.

Decizia UBB în cazul tezei de doctorat a lui dr. Bode nu poate duce la retragerea imediată a titlului de doctor, însă valoarea ei simbolică este enormă având în vedere faptul că tocmai universitatea care i-a dat titlul de doctor în urmă cu patru ani constată acum plagiatul.
Asta ar trebui să conteze tot atât de mult cât o decizie emisă de CNATDCU, ba chiar puțin în plus în plan simbolic.

Totuși, UBB are o soluție la îndemână, chiar dacă CNATDCU nu se mai poate pronunța asupra tezei: să îl dea în judecată pe dr. Bode și pe Ministerul Educației – autoritatea emitentă a titlului – pentru a cere retragerea titlului de doctor în instanța de contencios administrativ pentru că teza este plagiată, acest lucru echivalând cu neîndeplinirea condițiilor de acordare a titlului de doctor.

Ar fi o premieră dacă UBB ar face asta, una necesară, în condițiile în care conjurația plagiatorilor din politică a blocat orice posibilitate de retragere a titlului de doctor prin legea specială.

Cât despre prevederea referitoare la solicitarea UBB către dr. Bode „a alinia teza cu standardele de etică academică”, consider că e o greșeală. Una mare.

În loc să îi ceară lui dr. Bode acest lucru, Comisia de Etică a UBB putea propune acționarea acestuia și a Ministerului Educației în judecată pentru a constata neîndeplinirea condițiilor de acordare a titlului de doctor, adică pentru retragerea titlului.

O teză de doctorat susținută deja nu mai poate fi corectată. Deși Comisia de Etică a UBB a evitat cuvântul „a corecta” și a folosit „a alinia”, este vorba clar despre corectare.

Poți aplica corecturi într-o teză dacă vorbim despre erori de citare, dar aceste corecturi pot fi aplicate doar în anumite condiții: (1) poți să ceri îndreptarea unor erori între susținerea publică a tezei și acordarea titlului; (2) poți, eventual, corecta niște erori de citare după susținere, dar doar sunt evidente erori de citare.

În teza lui dr. Bode nu vorbim însă despre erori de citare, ci despre plagiat. Comisia însăși a confirmat constatările mele care au arătat că 18,5% din teză e plagiată.

Nu poți să ceri cuiva să corecteze o teză când o cincime e plagiată.

Am întrebat un avocat specializat în proprietate intelectuală și chestiuni de integritate academică, Gabriel Turcu, despre legalitatea cerinței UBB din hotărârea care îl vizează pe dr. Bode.

Iată declarația avocatului Gabriel Turcu.

„UBB oferă o soluție juridică pentru viitor pentru toți plagiatorii. Este pentru prima dată când se decide că un plagiat dovedit și reținut ca atare printr-o în hotărâre este remediabil.
Se consideră astfel că plagiatul nu este o ilegalitate care să atragă sancțiuni drastice, ci că plagiatul poate fi remediat, retușat, recorectat, ca și cum la momentul descoperirii plagiatului s-ar resusține teza. Or, o astfel de «reexaminare» nu este permisă de legiuitor.
Teza trebuie să întrunească toate condițiile de formă și fond la data susținerii ei. O astfel de revizuire post-factum este doar pentru a favoriza infractori să scape de sancțiune.
Adică, atunci când un hoț este prins furând ceva dintr-un magazin să devină cumpărător cinstit dacă achită prețul produsului. Ilegalitatea e produsă, infracțiunea e produsă, iar hoțul își atrage automat sancțiunile necesare.

Sigur că trebuie înlăturate efectele furtului, dar înlăturarea efectelor ilegale nu echivalează cu legalizarea faptei săvârșite. Înlăturarea efectelor nu trebuie să producă efecte retroactiv e asupra legalității sau ilegalității”.

Sper că e această declarație limpezește mai bine de ce corectarea cerută de Comisia de Etică a UBB în decizia sa e o greșeală.

În astfel de momente sensibile, marile universități trebuie să nu lase loc de echivoc, deciziile lor, comunicarea lor, trebuie să fie impecabile. Trebuie să reprezinte un model de nezdruncinat pentru că aceste momente sunt, cu sau fără voia noastră, puncte de inflexiune.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* PNL s-a organizat s-o atace în haită pe Emilia Șercan. Politrucii au primit „punctajul”: toți trebuie să-l laude pe impostorul Bode și s-o denigreze pe jurnalistă

* După ce și-a bătut soția, deputatul Dumitru Focșa (AUR) spune că pactul contra violenței domestice la nivel european este „presărat cu idei radicale, din spectrul ideologiei de gen”!

Propaganda pro-Putin și cea pro-AUR l-au lăsat pe Robert Turcescu fără emisiune la B1 TV

Bobby Păunescu, co-patron la B1 TV, executat silit de fostul fotbalist Ciprian Marica. Fiul lui George Constantin Păunescu se afișează ca „investitor” la un proiect imobiliar „de miliarde” la Cluj

Revolta unui profesor universitar: „Un general de vârsta mea s-a pensionat cu 30.000 de lei pe lună. Era obosit sărmanul. Eu mai am de așteptat vreo 20 de ani. Pensia mea va fi de 6-7 ori mai mică“

* VIDEO. Cele mai rușinoase imagini din viața unui dictator: Putin, singur în biserică la slujba de Crăciun. În sutană erau preoți sau FSB-iști?

* „Pușcașul” rus din Donețk îi prevede lui Putin un sfârșit ca al lui Gaddafi, „cu o coadă de lopată înfiptă-n fund”

* VIDEO. Susținătorii trumpistului Bolsonaro au devastat Palatul Prezidențial și sediul Curții Supreme, repetând în Brazilia scenariul asaltului asupra Capitoliului din ianuarie 2021

7 COMENTARII

  1. La Cluj este gasca lui Boc fost basist de frunte actual PNL. Bode face parte din camarila lui Boc. Asta explica de ce UBB a ales doar sa dea un comunicat de plagiat fara sa aplice sanctiuni. De cand un furt trebuie corectat? Adica mediocrul sa ramana cu titlul de doctor? Asta creaza un precedent periculos si este contrar unei societati normale bazata pe scara valorilor. Bode isi da seama ca daca pica este un personaj uitat rapid, ca si Florin Roman. Bode este suveica din Ministerul de Internet si principal beneficiar al DGPI. Vedeti reportajul Recorder sa vedeti unde s-a adapostit Securitatea de dinainte de 89, creata special la comanda lui Gelu Voican Voiculescu. Dragnea a fost si el interesat de DGPI, iar madam Carmencita nu demult gasea in priza casei un microfon.

  2. Bravo Ziaristi. Numai pe la HN si Digi 24 se ocoleste subiectul si se bat campii cu tot felul de texte aiurite. Presa trebuie sa fie langa oameni, nu langa mafiile pe care le aservesc mediile in solda guvernariisai coisitii plagiatori de a siteul Brutarului sef ziare.com.

  3. In acest caz de ce numai doctorii prinsi ca au plagiat au dreptul sa-si corecteze teza deja sustinuta? De ce sa nu-si corecteze lucrarile, dupa ce au fost deja notate si se stie unde a gresit si un elev care a dat bacalaureatul, sau un elev care tocmai ce a sustinut un examen de capacitate? Sau medicii care-si sustin rezidentiatul? Sau studentii domnilor profesori universitari care-i cer lui Bode sa-si corecteze lucrarea deja sustinuta? Ce misto ar fi sa ni se spuna unde am gresit, sa ne corectam lucrarile si apoi sa ne luam toti examenele cu „summa cum laude”. De ce doar Bode sa faca asta? Este ceva de noaptea mintii! O, Doamne cate ar fi de comentat! Nici un hot n-ar mai fi hot daca-si va corecta greseala! N-ar ai exista lucrari proaste! Toti am fi niste genii! Unde dreaq ajungem si ce se va alege de tara asta in conditiile in care valorile morale si intelectuale sunt in mod constant distruse?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -