vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaZelenski a vizitat trupele ucrainene care luptă în crâncena bătălie din Bahmut,...

Zelenski a vizitat trupele ucrainene care luptă în crâncena bătălie din Bahmut, Putin e ascuns în buncăr și ordonă FSB-ului represalii contra poporului rus

-

O nouă mostră de curaj formidabil din partea lui Volodimir Zelenski: marți, 20 decembrie 2022, președintele ucrainean a vizitat trupele țării sale care luptă în Bahmut, localitatea devenită epicentrul războiului ruso-ucrainean din ultimele 5 luni. Episodul este absolut remarcabil, la concurență cu cel din prima zi de război, când același Zelenski le-a spus americanilor care insistau să fie evacuat că „am nevoie de muniție, nu de taxi!”.

Bahmut este azi umbra localității cu 70-80.000 de locuitori de acum un an. Din august încoace, în jurul orașului se dau bătălii de o ferocitate inimaginabilă, exact ca-n Primul Război Mondial, cu asalturi frontale peste rețele de sârmă ghimpată, câmpuri de mine și tranșee. Au loc lupte corp la corp și de la foarte mică distanță, cu mii de morți, iar cei câțiva metri câștigați la un atac sunt pierduți imediat la contraatacul inamic. Comparat cu bătălia de la Verdun, din 1916, dintre germani și francezi, Bahmut este o veritabilă „mașină de tocat carne”.

În acest infern a mers marți Zelenski, care – potrivit președinției ucrainene – s-a întâlnit cu comandanții dispozitivului de apărare și cu soldații. I-a decorat pe luptătorii distinși în bătălie, a stat de vorbă cu trupele și s-a fotografiat cu oamenii.

Chiar și involuntară, comparația cu Vladimir Putin spune multe despre ce fel de oameni sunt cei doi lideri de la Kiev și Moscova.

- Advertisement -

În timp ce Zelenski era în mijlocul trupelor din Bahmut, Putin se întâlnea la Kremlin cu așa-zișii „lideri” ai provinciilor ucrainene anexate. Președintele rus le-a dat marionetelor sale din Zaporojie și Herson ordinul „Meritul față de Patrie”, în gradul III.

În ceea ce privește contactul său cu oamenii de rând, Putin a vizitat acum circa două luni un poligon de instrucție unde s-a întreținut cu câțiva soldați tineri și arătoși. Ulterior, s-a descoperit că aceștia nu erau recruți mobilizați în perioada septembrie-octombrie, așa cum se pretinsese, ci membri ai trupelor speciale FSB – care nu merg pe front – și care fuseseră ținuți în prealabil în carantină mai multe săptămâni, ca să nu-l infecteze pe lider atunci când urmau să-i strângă mâna și să-i vorbească de aproape.

Regiile făcute de Moscova la ieșirile lui Putin în afara Kremlinului sunt de pomină. Aceiași 5-6 agenți FSB apar în numeroase poze de la vizite diferite – o dată, în rolul de pescari cu care Putin bea un ceai în jurul unui foc, altădată în salopete de muncitori din uzină aplaudându-l pe președinte, în altă ocazie cu veste de lucrători pe o platformă petrolieră stând la o șuetă cu liderul suprem, în alt rând soldați răniți internați în spital, pe care Putin îi vizitează grijuliu etc.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „În realitate, frontiera noastră de vest e un șvaițer. Breșele din ea au crescut monstruos în 2022.“ Adevărul șocant despre imigrația ilegală prin România, într-o investigație „Captura”: Austria are dreptate!

* Boicotacii. O campanie de tip AUR-ist în care s-au implicat și oameni serioși. Sau cum poți să faci rău convins fiind că faci bine

* Restaurație totală: PSD-ista care vedea „coarnele diavolului” la protestele #Rezist, numită de Ciucă șefă la Directoratul Național de Securitate Cibernetică!

* Jaf pe banii PNRR: nașa PSD-istului Alfred Simonis și verișoara ei câștigă contracte în serie, pentru „consultanță IT” de „digitalizare a instituțiilor”. 40 de contracte de peste 500.000 de euro doar în 2022!

* VIDEO. Ministrul Daea jignește grav un ziarist, iar PSD și Ciucă îl țin în brațe pe grobian! „Nu prea e bine, la mărimea pe care o aveţi, să luaţi un kilogram de jumări. Vă ajunge 100 de grame” / „Nu vă fac gras, vă fac cum sunteți”

* La Iași s-a ținut ședința prietenilor Rusiei. Lista „suveraniștilor” invitați: Piperea, Tucă, Nistorescu, Severin, Palada, Marga, Cerva, Lasca, Tudorel Toader, Iosefina Pascal, Capsali, Diplan etc.

* Cea mai tare finală din istorie! Argentina – Franța 3-3, Messi – Mbappé 2-3, Argentina e triplă campioană mondială! Ștafeta Kempes – Maradona – Messi

* Cele trei decizii eronate prin care, spun francezii, arbitrul polonez le-ar fi „furat” titlul mondial. „L’Equipe” i-a dat nota 2 lui Marciniak

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -