vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsCiolacu s-a dus la Chișinău să se vadă cu omul KGB și...

Ciolacu s-a dus la Chișinău să se vadă cu omul KGB și să susțină partidul lui Plahotniuc! „Miza e să contribuie la destabilizarea regimului Maia Sandu”

-

Comportament literalmente șocant al lui Marcel Ciolacu, aliatul principal al președintelui Iohannis și viitor premier al României: liderul PSD a mers la Chișinău, unde s-a întâlnit cu omul FSB-ului și a participat la congresul partidului controlat de oligarhul fugar Plahotniuc! Venit de la cel mai înalt nivel al statului român (Ciolacu e și președintele Camerei Deputaților), mesajul este extrem de puternic: puterea de la București e împotriva Guvernului pro-european și anti-corupție Maia Sandu, făcând un joc dubios, apropiat mai degrabă de Rusia.

Desantul PSD la Chișinău a fost pur și simplu scandalos, relevând de fapt cine conduce și România, de fapt. Marcel Ciolacu, însoțit de Vasile Dîncu, a mers la primarul Chișinăului, Ion Ceban, care este socotit „noua speranță a Rusiei” în Moldova. Faptul că Ion Ceban e omul rușilor nici măcar nu mai e un secret sau neoficial. Prietenul lui Ciolacu și Dîncu a fost asistat, în campania electorală pentru primăria Chișinăului, de specialiști trimiși de-a dreptul de FSB (fostul KGB)!

De la stânga la dreapta: Vasile Dîncu, Marcel Ciolacu, Ion Ceban

Ciolacu a mers și la cel de-al XX-lea Congres al Partidului Democrat din Moldova, care e controlat de oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc. De la tribuna congresului, Ciolacu a lansat atacuri la adresa Maiei Sandu și a partidului pro-european al acesteia, spunând că „veți vedea că cei care s-au bătut cu cărămida în piept că sunt mari incoruptibili, marii oameni noi, salvatorii dumneavoastră, încet-încet, se va dovedi că nu a fost chiar așa!“.

De mai multe săptămâni, Guvernul formațiunii PAS, al președintei Maia Sandu, este sub presiune. Atacul este concertat: oligarhi amenințați de reformele actualei puteri și de lupta hotărâtă anticorupție, oamenii Moscovei și – iată – puterea de la București își dau mâna ca să înlăture partidul reformist.

- Advertisement -

Bucureștiul s-a compromis total, au arătat în ultimul an numeroși specialiști în relațiile româno-moldovene, susținându-l până-n ultima clipă pe oligarhul Plahotniuc. Serviciile secrete românești, care controlează și mulți politicieni, sunt de asemenea împotriva Maiei Sandu. Însuși președintele Klaus Iohannis nutrește o aversiune personală față de șefa de stat din Moldova, pe care o percepe ca fiind mai populară decât el, mai carismatică și mai apreciată.

Sorin Ioniță, fondatorul think-tank-ului Expert Forum, a scris pe contul său de Facebook despre incredibila poziționare a lui Marcel Ciolacu, fățiș pro-Rusia, pro-oligarhie și contra politicii europene de susținere a partidului reformist PAS: „Marcel Ciolacu e azi (duminică – n. red.) la Chişinău ca să energizeze congresul PDM, partidul oligarhului Plahotniuc, de fapt doar o aşchie care a moştenit sigla (cam ca la PNŢcd) după ce s-au divizat, cu banii rămaşi într-o parte şi sigla în ailaltă. O să-l pună şef de partid pe băietul cela din poză care a fost la Agricultură într-un guvern Plahotniuc, total irelevant. Miza reală şi absolut minoră e ca lidera de facto Monica Babuc să continue să se gudure pe lângă PSD ca ăştia s-o puie şefă la Institutul Cultural Român (ICR). Iar pentru Ciolacu, miza e să contribuie la destabilizarea regimului Maia Sandu încurajând o formaţiune aşa-zis pro-UE dar anti-Maia, aşa cum şi dreapta noastră încurajează formaţiuni pro-UE şi anti-Maia, pe fondul protestelor de stradă anti-UE şi anti-Maia.

- Advertisement -

E un joc în trei: oligarhul fugar Şor finanţează protestele vehement anti-UE; oligarhul fugar Platon finanţează opoziţie «europeană» de dreapta, iar oligarhul fugar Plahotniuc opoziţie «europeană» de stânga. În toată ciorba asta se amestecă desigur şi politicienii Secu de la Bucureşti, fiecare pe doctrina care i-a fost repartizată de la unitate, fiindcă nici unul n-o suportă pe Maia Sandu, începând de la Johannis în jos, deoarece le face umbră prin Europa şi le-a stricat combinaţiile la Chişinău. Cam aşa arată strategia politică RO-MD la moment: «anyone but Maia, preferabil un pro-european declarativ, şmecher, sfertodoct şi corupt ca noi»”.

Marcel Ciolacu, al treilea om în statul român, și omul FSB în Moldova, primarul Ion Ceban, din Chișinău

Ceva mai târziu, Sorin Ioniță a revenit punând și o fotografie cu Ciolacu alături de omul FSB-ului rusesc, Ion Ceban: „Şi bineînţeles, Marcel Ciolacu nu putea rata să se vadă cu primarul Chişinăului Ion Ceban, sponsorizatul FSB şi succesorul lui Dodon la graţiile Moscovei, deoarece atâta pot handlerii PSD-ului din servicii, mai mult nu. Din nou jucăm cartea «îi păcălim pe ruşi cumpărându-le oamenii» cu care ne-am fript de vreo trei ori, în sensul că ne-au corupt ei pe noi şi ne-au făcut şantajabili cu culioace şi filmuleţe“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* O rușine națională: Ilie Năstase. Infractor, agresor, recidivist, mitocan. Spune că pleacă din țara care nu-l merită, dar care l-a făcut general și senator prin impostură. Șantajează, minte și înjură ca un birjar

* Regimul Iohannis-PSD e plesnit de Comisia Europeană: pensiile militarilor sunt pensii speciale și trebuie reformate până la sfârșitul anului!

* Ciucă și Ciolacu, prinși cu o mare minciună: nici n-au negociat cu Comisia Europeană creșterea pragului de 9,4% din PIB pentru pensii!

* STENOGRAME. Circ și revoltă anti-Ciucă la ședința conducerii PNL pe tema pensiilor: „Ce sunt, papagal?”. Au promis creșteri de 15%, premierul Ciucă le mărește cu doar 6,2% pentru că așa i-a zis „Marcel”

* Statele UE caută soluții să ajute și corupta Românie să intre în Spațiul Schengen: se discută formarea unei comisii de monitorizare după modelul MCV

Cristoiu a descoperit cine-l susține pe Zelenski: „femei nemăritate sau divorțate, care speră ca el să divorțeze și să se însoare cu ele”. De Putin „nu le place pentru că-i bătrân”

VIDEO. Frăția putinistă dintre Radu Moraru și Diana Șoșoacă trece la un nou nivel: cei doi cântă și dansează ca doi îndrăgostiți! 145 de secunde penibile, 20 de poze caraghioase

* Ucraina a eliberat deja 55% din teritoriul ocupat de Rusia după 24 februarie. „Îi vom bate până la capăt cu pietre, lopeți, praștii, vom lupta până când îi vom termina pe ultimii nenorociți și îi vom da afară de pe pământul nostru”

* Putin și-a șocat acoliții: „Este timpul să zguduim NATO”, pentru a stopa înarmarea Ucrainei!

* Un scandal amoros schimbă delegația TVR pentru Campionatul Mondial de fotbal din Qatar. Olaianos, înlocuit de Bocanaciu

6 COMENTARII

  1. Cum cine conduce Romania?
    De ce credeti ca nici in ziua de azi nimeni nu se atinge de Iliescu, Gelu Voican si ceilalti pentru crimele de la Revolitie? Nici macar o condamnare simbolica de 3 zile cu suspendare.
    Poate va amintiti de discutia de la ambasada rusa intre Iliescu si ambasadorul rus Evgheni Tiajelnicov in care voiau sa vada ce e de facut ca Romania sa nu cumva sa o ia pe calea capitalismului. Si au vazut ce au de facut. La noi ”nu s-a putut” face nimic. Nici autostrazi nici nimic altceva important. Doar ce le-a ma scapat printre degete. Nici macar cu fonduri gratis de la UE nu se vrea sa se faca ceva. Si nu e numai incompetenta. Desi incompetentii manevrabili nu sunt acolo din greseala.
    Despre acea discutie G.Cartianu poate spune mai multe ca e specialist in Revolutia din 89.
    Nu au putut rusii sa distruga Romania cu tunul ca in Ucraina insa au aplicat alte metode. De la industria de fiare vechi ce trebuia demolata (nu retehnologizata) a lui Petre Roman si pina la refuzul de a face autostrazi atitia ani. Nici macar cele construite cu fonduri europene gratis precum cea de pe Valea Oltului.
    Din toate tarile din est au fost expulzati spioni rusi. De la noi nu. Prin alte parti a fost un proces al comunismului. La noi nu.
    Cine conduce Romania? La vremuri noi, tot ei.

  2. De acord cu comentariul lui Vlaicu.Avum se vede ce joc si in interesul cui a facut Dragnea cu gruparea lui dura in energie ,gaz,autostrazi,infrastructura feroviara.Dragnea PSD au taiat investitiile in energie si in extractia de gaze,iar cu legea offshore i-a alungat si pe americani.Am crezut ca Ciolacu a invatat ceva,dar cu razboiul aproape ,sa contribuie chiar in Moldova la destabilizarea regimului Maia Sandu ,mi se pare deosebit de grav.In acest caz pare a fi un „patriot”mai mare decat Dragnea.Saraca Maia,o mana de om,a venit la fratii ei dupa ajutor.Chiar si la Ciolacu.

  3. Dacă cei care ne conduc ar putea măcar să se rușineze.
    Dar bolșevicii nu au rușine. Ei nu au învățat decât barbaria venită de la răsărit. Mizerabile ființe.
    Dar ziua judecății e aproape

  4. E limpede de ce ce a ajuns Romania in halul in care este. Au actionat impreuna KGB si tradatori din fosta nomenclatura, ale caror odrasle sunt acum cocotate in fruntea tarii, blocand calea celor care ar fi putut fi conducatori adevarati.
    Ciolacu si-a dat arama pe fatza. Daca pana acum il credeam un demagog amator de voturi, acum imi este clar ca este o unealta.
    Aveam in Maia Sandu un exemplu de conducator de care Romania nu a avut parte. Dar ticalosilor din Romania nu le-a ajuns ca au blocat calea oricarui lider care s-ar fi implicat cinstit pentru tara, au ticalosia sa se amestece si in Moldova, intorcand serviciile protectorilor lor rusi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -