STENOGRAME. Circ și revoltă anti-Ciucă la ședința conducerii PNL pe tema pensiilor: „Ce sunt, papagal?”. Au promis creșteri de 15%, premierul Ciucă le mărește cu doar 6,2% pentru că așa i-a zis „Marcel”

5
1917
Ciolacu ia deciziile cu mâna lui Ciucă

Un imens scandal ar fi izbucnit în ultima ședință a conducerii PNL după ce șeful partidului și premierul Nicolae Ciucă a anunțat că va mări pensiile, de la 1 ianuarie, cu doar 6,2%, decizie luată după ce „am discutat cu Marcel” (adică liderul PSD, Ciolacu). Liderii liberalilor s-au revoltat, scrie Antena 3, care publică și o stenogramă a discuțiilor. Conducătorii partidului s-au considerat insultați că decizia premierului a venit după consultarea cu rivalul Marcel Ciolacu și nu cu ei, care au fost lăsați să se facă de râs declarând timp de o lună, la toate posturile TV, că pensiile trebuie mărite cu 15%.

Mulți dintre liderii partidului au subliniat că nu e drept nici pentru pensionari, deoarece chiar și creșterea de 15% n-ar acoperi inflația. În plus, spun aceștia, bugetul pe 2023 permite majorarea pensiilor cu 15% și nu există motive să se ia o asemenea decizie aberantă.

Istoria procentului cu care se vor mări pensiile e una tragicomică. Mai întâi, PSD a ieșit public și a anunțat că pensiile trebuie mărite cu 10%. Surprins, premierul Nicolae Ciucă s-a bâlbâit, în primă instanță, spunând că nu s-a discutat acest lucru în coaliție și nu știe cu cât se vor majora pensiile.

Apoi a ieșit președintele Klaus Iohannis, care a supralicitat și a spus că pensiile ar tebui crescute cu 15%. După acel moment, întreaga conducere a PNL a repetat acest mesaj la toate posturile de televiziune.

Acum însă, după ce a vorbit „cu Marcel”, Ciucă spune că majorarea va fi de doar 6,2%. În mod evident, este încă o capcană pe care Ciolacu i-a întins-o premierului liberal, care va deconta electoral toate înjurăturile pensionarilor furioși. Nu e deloc exclus ca în luna mai 2023, după ce va deveni premier, Marcel Ciolacu să anunțe că îndreaptă „nedreptatea” făcută de PNL și că mărește el pensiile până la 15%!

Cum a încălecat „Marcel” toată conducerea liberală. Premierul Ciucă ascultă de liderul PSD, nu de propriii săi colegi de partid

Replicile liderilor PNL sunt savuroase. Rareș Bogdan spune că e treaba ministrului de Finanțe, adică a lui Câciu, să găsească banii necesari majorării pensiilor. Alina Gorghiu îl ia peste picior pe Ciucă și-i spune că poate data viitoare îi anunță și pe ei ce spune „Marcel”.
Dan Motreanu face o observație de bun-simț, spunând că nici măcar 15% nu e suficient comparativ cu inflația.

Raluca Turcan adaugă că e nu doar o obligație morală, dar și una legală să se majoreze punctul de pensie cu 15%, ținând cont de rata inflației.

Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, a avut o revelație: „Ce sunt? Papagal?”. El a spus că de două luni repetă la posturile TV că pensiile cresc cu 15%, iar acum se întâmplă cu totul altceva.

Batista pe țambal a fost pusă, ca de obicei, de omul sistemului, ministrul de Interne și secretarul general al PNL, Lucian Bode.

Mai jos, stenograma scandalului din conducerea PNL, după ce premierul Ciucă a anunțat că pensiile se vor majora cu doar 6,2% pentru că așa spune „Marcel” Ciolacu.

„De două luni mă duc la TV și spun 15%. Ce sunt? Papagal?“ „Majorarea pensiilor care să acopere în integralitate rata inflației nu este numai o obligație morală, ci și una legală!“

Nicolae Ciucă: Am discutat cu Marcel și consider că pensiile ar trebui să crească cu 6,2% pentru toți și apoi, progresiv, în funcție de venit, să dăm ajutoare astfel încât anvelopa totală să fie de 15%.

Alina Gorghiu: Nu mi se pare corect ca noi să ieșim și să spunem 15%, așa cum a spus și domnul președinte (Iohannis – n. red.), și pentru că spune Marcel (ironic – n.red.)... Poate că data viitoare, când vă întâlniți, ne anunțați și pe noi. Să știm ce discutați, ca să nu mai ieșim să comentăm altceva…

Rareș Bogdan: Păi, cum vine asta? Până acum, PSD a ieșit cu 10%, acum vorbim de 6,2%? Noi am spus că susținem 15%! Nu e treaba noastră, e treaba ministrului de Finanțe să găsească bani! Mama mea are pensie de 3.500 de lei. Ce să-i spun?

Dan Motreanu: 15% transpus în buzunar nici nu e 15%, oricum! Nu acoperă inflația în întregime.

Raluca Turcan: Majorarea pensiilor care să acopere în integralitate rata inflației nu este numai o obligație morală, ci și una legală! O majorare cu 15% a punctului de pensie este posibilă bugetar în anul 2023. Ne încadrăm fără probleme și în deficitul bugetar asumat, precum și în plafonul de 9,4% din PIB, despre care tot se vaită ministrul Muncii.

Adrian Cozma: Nu suntem de acord cu așa ceva! Să fie 15% pentru toată lumea! De două luni mă duc la TV și spun 15%. Ce sunt? Papagal?

Florin Cîțu: Se pare că Marcel (ironic – n.red.), cum spuneți dumneavoastră, a găsit bani să nu mai majoreze impozitele pe clădiri cu 50%, dar bani pentru contractele part-time nu a mai găsit Marcel.

Lucian Bode: Să-l lăsăm pe domnul președinte să se conecteze și să răspundă. Până atunci, să trecem la un alt punct pe ordinea de zi.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Guvernul Ciolacu-Ciucă bombardează infrastructura energetică a Bucureştiului şi a Timişoarei exact cum face Putin cu Ucraina, ca să le «denazifice» de primarii lor“

* ABJECȚIE! Premierul Ciucă: „Nicușor Dan să-și rezolve problema cu încălzirea! Nu eu i-am dat sprijinul politic. El a avut sprijin politic de la PNL, nu de la mine!”

Beizadeaua lacomă de la ICR Londra, al cărei moft e să-i plătim chirie 7.500 de euro pe lună, e „directoarea lu’ Firea”. Fiică de căpetenie masonă, și-a falsificat CV-ul și a furat bani de la Teatrul Bulandra, înainte de a fi dată afară de actori

Rechizitoriul Tel Drum: Bogdan Chireac și Radu Tudor (Antena 3) erau plătiți de gruparea infracțională a lui Liviu Dragnea

Cristoiu a descoperit cine-l susține pe Zelenski: „femei nemăritate sau divorțate, care speră ca el să divorțeze și să se însoare cu ele”. De Putin „nu le place pentru că-i bătrân”

VIDEO. Frăția putinistă dintre Radu Moraru și Diana Șoșoacă trece la un nou nivel: cei doi cântă și dansează ca doi îndrăgostiți! 145 de secunde penibile, 20 de poze caraghioase

Generalul Ben Hodges: „Putin va pierde bătălia decisivă pentru Crimeea la vară. Iar până la sfârșitul lui 2023 va pierde și bătălia internă pentru Kremlin”

Înfrângerea care scapă lumea de pericolul Trump: republicanii pierd Senatul SUA pe mâna fostului președinte!

* Parlamentul iranian a votat executarea 15.000 de protestatari! „Rebelii merită o lecție dură”, își motivează fundamentaliștii islamici intențiile genocidare

* Un scandal amoros schimbă delegația TVR pentru Campionatul Mondial de fotbal din Qatar. Olaianos, înlocuit de Bocanaciu

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here