joi, mai 2, 2024
AcasăNews9 ani de la Marea Păcăleală: pe 16 noiembrie 2014, românii îl...

9 ani de la Marea Păcăleală: pe 16 noiembrie 2014, românii îl alegeau pe Iohannis președinte. Noul șef al statului promitea reforme, scoaterea PSD de la guvernare, lupta anticorupție, intrarea în Schengen…

-

Aniversarea a 9 ani de la victoria în alegeri care l-a adus în poziția de președinte al României îl găsește pe Klaus Iohannis într-o excursie mascată în Africa, pe bani publici. Momentul este unul simbolic, ilustrativ pentru felul în care au decurs două mandate începute cu atât de multe și mari speranțe din partea unei populații care sărbătorea cu entuziasm de nedescris îndepărtarea unui pericol uriaș: înfrângerea lui Victor Ponta, candidatul PSD.

În seara lui 16 noiembrie 2014, după închiderea urnelor, românii își dădeau întâlnire la Universitate, legendarul loc-simbol al rezistenței împotriva dictaturii și a comunismului, cu noul lor președinte: Klaus Iohannis. Primarul Sibiului pornise cu șansa a doua în alegeri, întregul sistem al statului – inclusiv Biserica Ortodoxă Română – aliniindu-se în spatele marelui favorit, PSD-istul Victor Ponta.

O mobilizare fantastică a poporului a făcut însă ca între turul I și turul II de scrutin situația să se răstoarne. În ziua decisivă, Ponta a condus până după prânz, când tineretul și clasa mijlocie au început să ia drumul secțiilor de votare. În străinătate, în ciuda tuturor piedicilor puse de statul român, oamenii au continuat să stea la coadă ore în șir, pentru a vota.

Minunea s-a produs și, spre seară, situația devenise fără speranță pentru Ponta și toată oligarhia din spatele acestuia: Iohannis era propulsat spre președinție cu un vot zdrobitor, 60% dintre cei care s-au prezentat la urne au optat pentru candidatul opoziției.

- Advertisement -

Noul șef al statului promitea lucruri pe care românii le așteptau deja cu înfrigurare de mulți ani:

– scoaterea PSD de la guvernare,

– un nou fel de a face politică, rupt de practicile corupte, de combinațiile de culise și de securism,

- Advertisement -

– lupta împotriva corupției,

– apărarea Justiției și consolidarea independenței acesteia,

– reforma profundă a statului român, a administrației,

– reforma sistemului de învățământ,

– intrarea în Spațiul Schengen,

– eliminarea vizelor de intrare în SUA pentru români.

Astăzi, nimic nu mai amintește în România de acea noapte de 16 noiembrie 2014.

Președintele n-a mai avut vreun contact liber cu poporul de peste doi ani și jumătate. Conferințe de presă și interviuri cu jurnaliști independenți – de asemenea. Statul e condus ocult, cu ajutorul serviciilor secrete, care fac proiecte de legi și se implică în viața economică și socială a României. Înșiși liderii coaliției de guvernare sunt bănuiți că ar fi instrumentele serviciilor secrete.

Iohannis a devenit președintele României care a numit cei mai mulți premieri din partea PSD. Acest partid a fost adus la guvernare de Iohannis chiar împotriva votului electoratului și a mandatului primit, în 2019 și 2020, de la poporul român.

România nu este, 9 ani mai târziu, nici în Spațiul Schengen, nici cu vizele de SUA ridicate.

Reforma statului a fost blocată, iar privilegiile nomenclaturii au fost protejate. Ultima ispravă a regimului Iohannis este păstrarea pensiilor speciale până în 2062!

DNA, principalul instrument anticorupție, a fost demolat de PSD cu complicitatea lui Iohannis. Sistemul judiciar a fost subjugat total puterii politice și intereselor oculte.

Ideea de reformă a educației a fost compromisă total după ce președintele țării s-a folosit de acest slogan până în vara acestui an, pentru ca în final să emită două legi foarte proaste și de-a dreptul inutile, care au început deja să fie modificate din cauza multelor aberații conținute.

Cel mai grav efect al acestei perioade este distrugerea totală a speranței că în România se poate schimba ceva. Trăgând linie și privind retrospectiv, e ușor de observat că Iohannis nu doar că nu și-a respectat niciuna dintre promisiuni, dar a și trădat fără scrupule poporul care l-a ales, trecând imediat în tabăra sistemului mafiot împotriva căruia promisese că va lupta.

Daunele provocate României sunt atât de ample, încât e greu de spus când va reuși societatea civilă să-și revină din acest șoc.

Aceste probleme nu-l privesc, însă, pe președinte și nici pe fericita sa soție, Carmen. Cuplul prezidențial s-a plimbat deja, doar în acest an, în destinații exotice pe trei continente, unde în viața civilă e greu de presupus că ar fi reușit s-o facă: Japonia, Singapore, Brazilia, Chile, Argentina, Kenya, Tanzania. Și lista nu e încă încheiată, Klaus și Carmen Iohannis sunt așteptați în Senegal și Insulele Capului Verde în perioada următoare.

Președintele României este șeful de stat din Uniunea Europeană care cheltuiește cel mai mult pe aceste sejururi întreprinse în condiții de un lux orbitor, pe care nici măcar președinta Comisiei Europene ori regele Charles al Marii Britanii nu le afișează. În acest timp, țara se scufundă în recesiune, datorii, inflație, PSD-ul adus și menținut la putere de Iohannis face ravagii în economia privată, corupția a atins proporții apocaliptice și mass-media a intrat sub controlul Puterii într-un fel care amintește de perioada Adrian Năstase.

Ultimul an rămas din domnia lui Klaus Iohannis la Cotroceni va fi dedicat de acesta, spus surse politice, încercărilor de a pune mâna, după 2024, pe un post în structurile europene de la Bruxelles. Pentru aceasta, Iohannis are nevoie de ajutorul Guvernului, motiv pentru care discursul anti-PSD a fost evacuat complet, mai mult decât atât, șeful statului a predat efectiv PNL-ul, cu arme și bagaje, la picioarele PSD și ale serviciilor secrete.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Fiica patronului de la Realitatea Plus zice că a fost „manipulată”, de aceea l-a criticat cândva pe George Simion! Acum îi pare rău

* Al doilea derapaj grav al PSD-istului Romașcanu, cumătrul lui Ciolacu: i-a numit pe liberali „schizofrenici”. În 2020 vorbea obscen despre jurnaliști: „O să primească o p…ă în c…r toți!”

* Socrii primarului Cherecheș, de la Baia Mare, au fost prinși în flagrant de DNA când intermediau o șpagă în justiție. Banii urmau să ajungă la judecătoarea care va da sentința într-un proces de corupție al ginerelui și care e nepoata mituitoarei!

* Apocalipsa după Ciolacu. Finanțele: „Este necesară o nouă creștere a taxării mediului de afaceri și a populației pentru a acoperi impactul. Nu au fost identificate surse suplimentare de bani”

* „Ciordache” e premiat cu o nouă pensie specială! PSD și PNL au votat privilegii nesimțite și pentru angajații Consiliului Legislativ, condus de odiosul PSD-ist

Veniturile secretizate ale șefilor ASF: 180.000 de euro pe an + decontarea cheltuielilor (încă 26.000 €/an). Toți angajații iau 16 salarii pe an! „Cel mai prost angajat primește minimum 7.000 de lei net de Ziua ASF”

Firea revine în toate funcțiile din PSD la 3 luni după cumplita afacere a „azilelor groazei”. Se merge cu tupeu pe ideea că românii au uitat deja

SUA ne avertizează: Rusia va încerca să deturneze alegerile din România, de anul viitor! Planul diabolic al Moscovei de a „otrăvi” democrația din aproape 100 de țări

* Minciună gravă a unui deputat AUR: „Franța, acum, e mai mult un stat musulman decât creștin. Nu e departe nici Germania, nu e nici Belgia”

* Scandal uriaș la nivel mondial: corespondenți arabi ai CNN, Reuters, AP și „New York Times” ar fi însoțit Hamas în raidul din 7 octombrie! Israelul amenință că-i va lichida

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Mafia postdecembrista si-a inventat, prin promovarea lui Johannis, jucaria perfecta pentru a pacali masele si vestul ca Romania a ales calea occidentala, cand, de fapt, Romania balteste si mafia prospera pe un morman de gunoaie(atat la propriu cat si la figurat), populatia fiind anesteziata prin canalele media cu tot felul de gogorite, inclusiv cea cu apartenenta la UE si NATO, cand, de fapt, in subteran se pregateste aducerea tarii sub sfera de influenta a rusilor, prin manipularile gigantice antioccidentale adresate unei populatii tot mai alienata de lipsa educatiei si de corcirea cu specia cea mai lenesa si mai iresponsabila ce incepe sa domine procentual….Johannis e papusoiul perfect mentinut acolo, sus, sa reprezinte aceasta realitate mizerabila a unei tari de batjocura drept ceva onorabil!!! Acesta e adevarul !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -