luni, decembrie 9, 2024
AcasăNewsDemisia unui politician onest: Violeta Alexandru. "PNL încă sponsorizează postări prin care...

Demisia unui politician onest: Violeta Alexandru. „PNL încă sponsorizează postări prin care atacă USR. Ce să mai înțeleagă oamenii decenți despre PNL?”

-

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii și șefă a organizației București a PNL, a demisionat miercuri din grupul parlamentar liberal. Unul dintre cei mai echilibrați și respectați lideri PNL, Violeta Alexandru a explicat că n-a dorit să ajungă aici, dar i-a fost imposibil să asiste la „poza de grup cu PSD“ în care Cîțu „a băgat, din păcate, și PNL-ulׅ“. Ea a dezvăluit că, la ora la care Florin Cîțu aborda USR pentru negocieri privind formarea unui nou Guvern, liberalii sponsorizau pe Facebook postări în care era atacat USR!

Metodele de lucru ale echipei instalate de Klaus Iohannis la conducerea PNL sunt reflectate și de un alt episod relatat de Violeta Alexandru. Ea a depus miercuri la prânz o informare, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, privind dezafilierea de la grupul parlamentar PNL, apoi a mers la liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache, căruia i-a comunicat personal decizia. „Am considerat că este civilizat să nu audă din presă“, a explicat Violeta Alexandru. Demersul urma să intre în vigoare luni, când deputata avea să facă anunțul public.

Numai că Gabriel Andronache a înțeles să speculeze gestul de bun-simț al Violetei Alexandru și s-a grăbit s-o excludă din grupul PNL pentru a arăta că partidul a renunțat la ea și nu invers!

Principalul motiv pentru care Violeta Alexandru a părăsit grupul parlamentar PNL este, potrivit propriilor declarații, derapajul partidului sub conducerea lui Cîțu. „Nu se construiește pe ură. Cine crede asta, de fapt, nu e sigur pe el“, a bătut apropo deputata la stilul de lucru al „echipei câștigătoare“ și al lui Klaus Iohannis.

- Advertisement -

Ea a spus că sunt foarte mulți liberali din țară profund nemulțumiți de direcția spre care îndreaptă partidul „gruparea Cîțu”.

Violeta Alexandru este cel de-al 17-lea parlamentar (14 deputați și 3 senatori) care părăsește Grupul PNL. Asta înseamnă că, sub conducerea lui Cîțu, PNL și-a pierdut deja 12,9% din parlamentari (17 din 134), iar „gruparea Orban” reprezită 3,6% din Parlament (17 din 466).

Cei 17 parlamentari care au părăsit Grupul PNL până în prezent:

  • senatori (3): Adrian Oros (Cluj), Ovidiu Florean (Bistrița-Năsăud), Ion Iordache (Gorj);
  • deputați (14): Ludovic Orban (București), Violeta Alexandru (București), Antonel Tănase (București), Ionel Dancă (Vrancea), Ion Ștefan (Vrancea), Alexandru Kocsis (Iași), Luminița Barcari (Ialomița), Constantin Șovăială (Sibiu), George Ionescu (Prahova), Bogdan Bola (Constanța), Claudiu Chira (Timiș), Nicolae Giugea (Dolj), Gabriel Plăiașu (Dâmbovița), Adrian Miuțescu (Argeș).

Anunțul Violetei Alexandru despre dezafilierea sa de la Grupul parlamentar al PNL

Depusesem astăzi (miercuri – n. red.), la Biroul Permanent al Camerei Deputaților, o informare privind dezafilierea mea de la grupul deputaților PNL începând cu data de vineri, 5 noiembrie. Nu mi-a făcut nicio plăcere să ajung aici. Ea își producea efectele atunci când anunțam în plenul Camerei, prima ședință fiind luni. Informasem înainte liderul de grup, am considerat că este civilizat să nu audă din presă.

- Advertisement -

Oricum, nu a mai contat nimic. La 2 ore după ce am depus hârtia, Grupul PNL din Camera Deputaților mă și exclusese.

Cine intră în politică ar trebui să caute să urască mai puțin și să-și canalizeze timpul și energia pentru a lăsa cât mai multe lucruri bune și concrete în urmă. Nu se construiește pe ură. Cine crede asta, de fapt, nu e sigur pe el.

La cât de drag îmi e să fac treabă în echipă, eu întotdeauna caut să adun, nu să dezbin sau să îndepărtez oamenii. Cei care au lucrat cu mine mă știu cum sunt. Mă bucur când o idee devine un proiect de echipă. Asta sunt. În realitate, în PNL nu mai există niciun dialog, niciun spirit de echipă. Chiar din perioada de campanie internă. Pare că nu se mai termină ceea ce am simțit încă de atunci că s-ar putea întâmpla. Cei care au preferat să fie într-o zonă de neutralitate, trebuie să accepte că neimplicarea a avut riscuri. Astăzi, în țară, colegii mei liberali sunt excluși pentru că nu renunță să spună ceea ce cred. Îi aud pe acești colegi. Nu sunt singuri.

Nu o să mai scriu prea mult despre faptul că mă revoltă cum stă PNL la masă cu PSD. Știți cum gândesc. Am mai spus, de altfel. Nu pot să îmi scot din cap imaginea cu PSD și PNL la masa negocierilor. F. Cîțu la masă cu Ciolacu. Nu avem, din nou, propunere de premier după blocajul în care ne aflăm. Partidul Național Liberal, partidul al cărui brand îl respect enorm, decisese că nu face nicio înțelegere cu PSD. De niciun fel. Cum am ajuns aici? Comparăm PSD cu USR? Eu nu sunt din această poză cu PSD în care s-a băgat Florin Cîțu și, în care, din păcate, a băgat și PNL. Mă jenează pe mine chinul unor colegi care se străduiesc să explice cum (după ce inițial susțineau refacerea coaliției) nu ar fi, totuși, așa rău să vorbim și cu PSD. Îmi e jenă de jena lor. La ora aceasta, PNL încă sponsorizează postări prin care atacă USR. Ce să mai înțeleagă oamenii decenți din această țară despre PNL?

Următorul pas este excluderea mea din Comisia de Muncă. Așa s-a întâmplat cu toți cei care au avut îndrăzneala să aibă altă opinie decât cea a echipei care nici nu știu ce crede că a câștigat în PNL.

Liberă rămânând, voi susține cu toată forța ideile liberale în care cred și pe care le consider sănătoase pentru România. Nu poți fi și liberal și fricos. Capul sus, liberali!“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Cîțu: „Sunt șanse mari să refacem coaliția cu USR”… dar negociază și cu PSD

* La întâlnirea cu USR, Cîțu a sugerat ca el să fie premierul noii coaliții! A fost refuzat politicos, iar la ieșire a spus că nu s-a discutat numele prim-ministrului

* VIDEO. Orban spulberă alibiul pro-PSD al „taberei Cîțu”: cei 15 parlamentari liberali demisionari vor vota un guvern PNL-USR, nu unul PNL-PSD! „Este o falsă scuză a manipulatorilor din «echipa câștigătoare»”

* S-au scos săbiile în ședința conducerii PNL. Șef de filială către Cîțu: „Dragă Florin, tu ești cauza problemelor!”

* Președintele PNL București: „Dacă ne aliem cu PSD, ne vom trezi cu mișcări de stradă împotriva noastră!” / „Eu nu deschid ușa unui ministru PSD!”

18 COMENTARII

  1. Dacă a demisionat înseamnă că e la fel de proastă ca orban, dacă pierzi șefia partidului înseamnă să dai în partid, sunt destui de la usr începând, de la restul nu ai așteptări, dar pentru un trădător ca orban… ??

    • Aberant ceea ce debitezi Dle. Pataki, incredibil!!! Deci Cacitzu si Iohannis sunt cei mai sinceri si de treaba politiceini romani, alaturi de Ciorolacu, Sarma-Firea, Tractoristul-Stanescu, Votcuta-Vasilievici, etc…cei mai cei mai, onesti, sinceri…fara bube!!!

    • Ciuma Rosie nu are nici tratament nici vaccin, nu mai ai nici o șansă să te faci bine, tovarășe 😃😃
      Cum era ? „Dai în mine dai în tine, dai în fabrici si uzine … „

    • Ciobi Patzakinul este un latrinist limbist si postac ieftin. Nu merita sa-i raspundeti. Se oftica rau daca ciuma rosie nu isi face breloc din ciuma galbena a lui caCitu.

        • Asa e,e mai degraba beat..o fi prieten de bautura cu citu,mai stii?😳Celalat,pataki,parea normal,pana a intrat citu in cursa la presedentia PNL si si-a dat arama pe fata dupa ce iohannis a cerut scoaterea USR de la guvernare!

          • Dee catevaa zile tot citesc si ma minunez, cum dreak au ajuns „liberalii”, impreuna cu un neamt, cu care eu ma laudam aici in Germania, la o asemenea frauda impotriva poporului roman. Ce sa intamplat cu lozincile ANTI-PSD ale amandorura? Iohannis si Citzu? Au inselat inca de acum 11 luni? Nu pot sa cred, ca niste oameni, cel putin scolati, nu ca cei analfabeti de la PSD, pot sa se intoarca 180° de la afirmatiile lor timp de 8-9 luni, si sa devina niste GUNOAIE umane, pe care nici in partea dorsala de poporul care striga, geme si sufera!?!?!

  2. Clar Orban are persoane lucide de partea sa. Imi place ca nu este zi in care sa nu aud ca 1 – 3 au devenit neafiliati. Mizez pe cei 53 care au fost alaturi de Orban sa faca acest pas. Exact ca o picatura chinezeasca. Un astfel de grup devine o forta in Parlament, apoi PNL cade sub USR ca numar de parlamentari. Betivului tepar si penal nu ii dau mult timp in fruntea partidului, la fel si closcarilor din jurul rau. O sa fie senilati de baronii din teritoriu. Atatea eforturi pentru o nulitate din toate punctele de vedere. Un mitoman care il eclipseaza pana si pe Puie Monta. Opinia mea ca va fi un guvern PNL – USR cu Ciuca premier. Bufonii din jurul lui Citu il vor arunca la gunoi imediat ce se instaleaza guvernul. Daca USR insista sa ramana Anca Dragu pe post, Citulica ramane un biet balegator de seama.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -