vineri, aprilie 26, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaVIDEO. “Suntem în Al Treilea Război Mondial. Asta se va încheia cu...

VIDEO. “Suntem în Al Treilea Război Mondial. Asta se va încheia cu atacuri nucleare. Noi vom merge în Rai, pe când ceilalți vor crăpa“. Televiziunile rusești își pregătesc publicul pentru războiul cu NATO

-

Retorica regimului de la Moscova escaladează către zone până acum de neimaginat, iar televiziunile rusești încep să-și pregătească psihologic publicul pentru ideea că urmează un război cu NATO, foarte probabil nuclear. La posturile TV li se spune oamenilor că se va ajunge acolo, dar „toți murim, până la urmă”, iar “noi vom ajunge în Rai, pe când ceilalți vor crăpa”.

Cine urmărește discursurile moderatorilor și invitaților din studiourile posturilor TV rusești poate avea impresia că a nimerit la un film prost sau la o casă de nebuni. Argumentele și ideile care li se transmit telespectatorilor păreau de neimaginat în urmă cu doar câteva luni. Chiar purtătorul de cuvânt al lui Putin dăduse asigurări acum nu mai departe de două săptămâni că Rusia exclude folosirea armelor nucleare.

Acum, totul a fost dat uitării și propaganda își dresează publicul intern să se obișnuiască deja cu ideea posibilității de a intra în război nuclear cu NATO.

În ultimele zile, media de stat rusească a bombardat audiența cu declarații șocante despre iminența celui de-Al Treilea Război Mondial. Fiecare post TV major promovează ideea unei inevitabile și nemaiîntâlnite escaladări a invaziei Rusiei în Ucraina, care este descrisă ca un război purtat de tot Occidentul împotriva Kremlinului. Cetățenii patrioți sunt acum invitați să se acomodeze cu ideea că până și cea mai urâtă turnură este un lucru bun, deoarece aceia care mor pentru patria-mamă vor merge în Paradis”, scrie The Daily Beast.
Vladimir Avatkov, de la Academia Diplomatic[ a Ministerului de Externe rusesc, a afirmat marți, la emisiunea “60 de minute”, că „lucrurile care se întâmplă chiar acum nu sunt despre Ucraina, sunt despre viitoarea ordine mondială, unde nu va fi loc pentru hegemonie și unde Rusia nu va putea fi izolată”.

- Advertisement -

Analiza discursurilor din studiourile TV rusești este importantă pentru că, spre deosebire de cele din lumea liberă, acestea reflectă fidel directivele venite de la Kremlin. Regimul Putin nu doar că nu admite vreo critică a cuiva în spațiul public, dar folosește mass-media după modelul sovietic, pentru a manipula și modela opinia populației.

Liderii celor 40 de state din Occident sunt „un Hitler colectiv”

Când invitații și moderatorii televiziunilor rusești vorbesc despre război cu NATO și atacuri nucleare, e clar că ordinul de a aborda acest discurs nebunesc a venit „de sus”.

- Advertisement -

În emisiunea „60 de minute”, gazda Olga Skabeeva i-a comparat liderii celor 40 de țări occidentale întruniți la baza din Ramstein, Germania, cu „un Hitler colectiv”.

Decizia celor 40 de state de a crește capacitatea de apărare a Ucrainei a fost descrisă de Skabeeva ca fiind „Al Treilea Război Mondial, nu mai este doar o operațiune specială, cu patruzeci de țări împotriva noastră. Au declarat război”. Prezentându-i pe oponenții globali ai agresiunii rusești ca fiind răul întruchipat, politologul Mihail Markelov a afirmat: „Reprezentanții acestor patruzeci de țări diferite sunt Hitlerul colectiv de astăzi”.

În aceeași zi, în emisiunea „Seara cu Vladimir Soloviov”, acesta a s-a plâns că Occidentul nu ia în seamă avertismentele Kremlinului. „Dacă decid să sprijine Ucraina – chiar dacă Serghei Lavrov (ministrul de Externe al Rusiei – n. red.) le-a spus că acest lucru ar putea duce la cel de-Al Treilea Război Mondial -, nimic nu îi va opri. Ei au decis să joace tare… Aceștia sunt ticăloși fără morală!”.

„Rusia aduce justiție, pace și securitate în lume, ceilalți vor să pornească un mare război”

Măsura în care albul devine negru, adevărul devine minciună și dreptatea devine injustiție în regimul orwellian de la Moscova a dat-o un alt invitat, care a proclamat, nici mai mult, nici mai puțin, decât că „Rusia aduce justiție, pace și securitate ordinii mondiale, în timp ce toți acești colegi încearcă să pornească un mare război”.

Șefa postului Russia Today, Margarita Simonian, a supralicitat nebunește cu o serie de afirmații absolut delirante: „Personal, cred că cea mai realistă cale este cea a celui de-Al Treilea Război Mondial, bazându-mă pe faptul că, știindu-ne pe noi și pe liderul nostru, Vladimir Vladimirovici Putin, știind cum funcționează totul pe aici, este imposibil – nu există nicio șansă – să renunțăm. Totul se va termina cu un atac nuclear. Pentru mine este mai probabilă decât celălalt rezultat (pacea – n. red.). Acest lucru mă îngrozește, pe de o parte, dar, pe de altă parte, înțeleg faptul că este ceea ce este„.

Semn că acest curs al discuției fusese stabilit dinainte, Soloviov a intervenit nu pentru a atrage atenția că retorica de nebunească, ci pentru a o întări: „Dar noi vom merge în Rai, în timp ce ei vor crăpa pur și simplu!. Simonian i-a răspuns: „Nu, nu, nu, cu toții vom muri într-o zi!”.

Apoi s-a discutat lejer despre atacuri nucleare asupra Marii Britanii și a SUA. Pornind de la livrările de arme occidentale către Ucraina și o serie de incendii și explozii pe teritoriul rusesc, Soloviov a spus: „Ce ne împiedică să lovim teritoriul Marii Britanii, vizând acele centre logistice în care sunt încărcate aceste arme?„. Andrei Sidorov, prodecan adjunct la Facultatea de politică mondială la Universitatea de Stat din Moscova, a replicat că Rusia ar trebui să vizeze adevăratul creier, America: „Dacă decidem să lovim Marea Britanie, ar trebui mai degrabă să decidem să lovim Statele Unite… Deciziile finale nu se iau la Londra, ci la Washington. Dacă vrem să lovim adevăratul centru al Occidentului, atunci trebuie să lovim Washingtonul”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Atentatele din Transnistria, opera spionilor ruși conduși de generalul Razgonov, venit în 2019 și pus consilier al președintelui separatiștilor. Rețeaua sabotorilor, divulgată de angajați ai Securității din Tiraspol

Rusia o amenință pe Maia Sandu: „Va ajunge la groapa de gunoi a istoriei. Răspunsul nostru va fi dureros”. Motivul: Parlamentul Moldovei a interzis simbolurile agresiunii în Ucraina

* Rusia a tăiat gazul pentru Polonia și Bulgaria. Varșovia: „Ne descurcăm și fără. Nu vom fi afectați”. Bulgarii apucaseră să plătească în avans!

* Pravda: „România și Polonia, primele candidate pentru loviturile cu rachete Kalibr. Aceste țări care se poartă greșit nu vor supraviețui fizic și mental”

* Serviciile secrete occidentale știu în ce buncăr se află Putin! Tiranul rus va fi distrus dacă va ordona un atac nuclear

* Expert: „Această armată rusă din Ucraina va dispărea în două luni. Vor avea nevoie de una nouă, care va fi de recruți, mai slab instruiți”

* Dreptate în Vinerea Mare: ucrainenii i-au lichidat pe autorii atrocităților de la Bucea! Bonus: doi generali eliminați în Herson

Ucraina primește armele cerute: Franța livrează autotunuri Caesar și rachete antitanc Milan; Canada și Marea Britanie – tunuri grele; esticii – tancuri T-72 și avioane

Putin l-a avansat pe „măcelarul de la Bucea”: Azatbek Omurbekov, făcut colonel și trimis în Donbass

Morți suspecte printre oligarhii ruși: acuzați de Putin de „trădare”, ei „se sinucid” după ce-și omoară familiile

Discurs scelerat al Moscovei: se cere exterminarea poporului ucrainean! Ria Novosti: „Naziștii trebuie uciși în număr cât mai mare. Nu doar elitele! Cei mai mulți oameni sunt vinovați, sunt naziști pasivi”

Medic faimos despre Putin: „Trăim lângă un câine turbat. Nu trebuie să-l tachinăm, ci să devenim urgent atât de puternici, încât să nu ne mai fie frică de el”

* Mama Dianei Șoșoacă îi calcă pe urme celebrei sale fiice-urlătoare. Cu cine a ajuns să se judece medicul ginecolog Alice Florescu

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -