joi, aprilie 18, 2024
AcasăFără categorieVIDEO. Mobilizare a guvernanților în ziua celor 3 recorduri sumbre pe frontul...

VIDEO. Mobilizare a guvernanților în ziua celor 3 recorduri sumbre pe frontul Covid. Ministrul Sănătății: “Este un moment de cumpănă!”

-

La foarte scurt timp după ce, miercuri, s-a anunțat că România a înregistrat 2.958 de cazuri de infectare cu Covid în ultimele 24 de ore, autoritățile statului au reacționat. Președintele Iohannis a anunțat o intervenție la ora 18.00, în timp ce ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut declarații publice la ora 15.00.

Oficialul guvernamental a avertizat că suntem într-un moment de cumpănă, adesându-se medicilor, dar și populației și manifestându-și îngrijorarea că, deși sunt menținute restricții, trendul rămâne puternic ascendent.

Cele mai importante mesaje ale lui Nelu Tătaru:

– Sistemul medical încă rezistă, dar să nu forțăm capacitățile.

- Advertisement -

– Personalul medical este același de acum 7 luni. Suntem într-un moment pe care trebuie să îl gestionăm împreună. Corpul medical, deși obosit, va da asistența medicală.

– În DSP și spitale vor exista evaluări încrucișate, pentru a da asistența medicală de care e nevoie.

– Acum avem 226 de spitale suport Covid cu 1050 de paturi ATI complet utilate. Dacă noi încercăm să vedem capacitatea, personalul trebuie să dea dovadă că trebuie să susțină capacitatea.

- Advertisement -

– Vedem că nu se respectă regulile în continuare. Haideți să încercăm, în acest moment de cumpănă, să reașezăm respectarea regulilor!

– Care sunt limitele? Primim și 3.000 de pacienți pe zi, dar componenta de prevenție poate face diferența.

– Avem evenimente sau transport în comun unde nu se respectă regulile. Aici avem acele zone infectante. Haideți să respectăm regulile!

– Restricțiile reimpuse își vor face efectul în 10-14 zile.

– Haideți să fim cu toții solidari și să ajungem acolo unde speram să ajungem la începutul lunii iunie!

– Fiecare dintre noi trebuie să contribuie.

– Doar de noi depinde viitorul sănătății acestei națiuni!“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -