Acasă News Chirieac n-a aflat că Firea a pierdut alegerile: "E un lider politic...

Chirieac n-a aflat că Firea a pierdut alegerile: „E un lider politic redutabil, se poate duce precum o rachetă!”

Știre de un ridicol absolut pe DCNews.ro, site-ul „Morsei Competente” (Bogdan Chirieac). Însuși „șăful” își dă cu părerea despre primărița Gabriela Firea, cea care în ultimii ani i-a băgat în gușă sume enorme, sub formă de publicitate oneroasă.

Știrea e scrisă ca la „Scînteia” de pe vremuri, cu Chirieac pe post de secretar de partid lingușit de redactor, dar care la rândul său o lingușește pe tovarășa „de sus”.

Chirieac vorbește despre Firea ca și cum aceasta a câștigat alegerile, nu le-a pierdut! Primărița-coșmar a Capitalei, o mincinoasa patologică, e prezentată ca „un lider politic redudabil”, care „din acest moment se poate duce precum o rachetă!”.

Știrea penibilă de pe DC News

„Analistul politic Bogdan Chirieac și sociologul Vasile Dâncu au vorbit la «DC Alegi» despre ce se poate întâmpla, în continuare, cu Gabriela Firea. 

Gabriela Firea a pierdut cursa pentru Primăria Capitalei la alegerile locale din 27 septembrie, dar PSD a câștigat «un lider politic redutabil», spune Bogdan Chirieac. 

În cadrul emisiunii «DC Alegi», analistul politic Bogdan Chirieac a afirmat că «PSD a pierdut primarul general, dar a câștigat un lider politic redutabil. Doamna Gabriela Firea este un lider politic redutabil și acum este eliberată de problema apei calde, de problema traficului… Din acest moment, se poate duce precum o rachetă!». 

Sociologul Vasile Dâncu a declarat apoi că Gabriela Firea «a fost votată de 63% dintre femeile care au fost la vot. Femeile nu votează, de obicei, femei. Asta a fost un lucru extraordinar. În al doilea rând, a dublat scorul partidului. Dacă organizațiile din București vor reuși să mențină acest scor, atunci noi câștigăm alegerile parlamentare».

«Devine o voce a Opoziției. În tandem cu Marcel Ciolacu, care este liniștit, echilibrat, așezat, doamna Firea este exact ce se reproșa PSD-ului că nu are: dinamismul acela pe care l-a avut, până de curând, Victor Ponta», a mai spus analistul politic Bogdan Chirieac.”

„Dați-mi un pumn! Băteți-mă, scoateți o ghioagă, dați-mi în cap!  Făceți-mi ceva!”

În urmă cu aproape un an, Bogdan Chirieac și Gabriela Firea au fost protagoniștii unei scenete de „Cascadorii râsului”. Invitată de „Morsa Competentă” în studioul site-ului său, Firea s-a victimizat într-un mod caraghios. Ea i s-a adresat lui Chirieac: „La final, măcar dați-mi un pumn! Băteți-mă, scoateți o ghioagă, dați-mi în cap! Haideți, eu mă ridic și dvs. dați-mi măcar așa, de control, o palmă! Dați-mi o palmă, un pumn… făceți-mi ceva! Măcar un pumn, vă rog… o palmă usturătoare!”.

Iar Chirieac: „Aoleo, doamnă, cum să fac…” :)))

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

loading...

2 COMENTARII

  1. De ce-l numiti pe Chirieac „analistul politic”. Vi se pare ca ce face el in principal e analiza politica? Nu numai in cazul de fata ci in general. „Propagandistul” Chirieac e mai corect. Il validati fara sa va dati seama.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Modifică Setările