marți, aprilie 23, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaVIDEO. Două baze aeriene cu bombardiere strategice rusești au fost distruse cu...

VIDEO. Două baze aeriene cu bombardiere strategice rusești au fost distruse cu lovituri la sute de kilometri depărtate de Ucraina. Acolo se aflau avioane care transportă bombe nucleare

-

Două din cele trei baze aeriene rusești care adăpostesc bombardierele strategice T-95 au fost scenele unor deflagrații de proporții uriașe în cursul nopții de duminică spre luni, relatează numeroase surse acompaniate de multe înregistrări video ale unor localnici care au surprins întâmplător momentul. Bazele de la Saratov și Riazan au fost lovite, nu se știe deocamdată cum, deși sunt la distanțe foarte mari de Ucraina.

În cazul bazei Engels-2, din Saratov, se știe că ar fi fost avariate sau distruse – nu e confirmat încă oficial nimic – cel puțin două Tupolev-95. Conform informațiilor, săptămâna trecută la Saratov se aflau 20 de Tu-95 și 6 Tu-160.

Deocamdată, principala presupunere ar fi că au fost lovite cu drone. Dar acest lucru naște întrebarea ce fel de armament a primit sau a reușit să producă Ucraina, pentru că aeroportul cel mai apropiat aflat sub controlul forțelor Kievului este la peste 700 de kilometri distanță!

- Advertisement -

Atacurile au avut loc în primele ore ale zile de 5 decembrie, înainte să se ivească zorii. Canalul rusesc Baza, pe pe Telegram, scrie că pe lângă cele două avioane avariate au fost și doi oameni răniți.

Celălalt aeroport militar afectat a fost cel din Riazan, unde s-a raportat că un depozit de carburant a explodat subit. Surse neconfirmate vorbesc despre 3 morți și 6 răniți. Baza aeriană din Riazan este la 450 de kilometri depărtare de granița internațională a Ucrainei și la peste 600 de kilometri de bazele aeriene ucrainene.

- Advertisement -

De pe aeroporturile din Saratov și Riazan decolează de obicei avioanele trimise să lanseze din aer rachete care lovesc infrastructura Ucrainei. Tot acolo se află multe dintre bombardierele stategice Tu-95, destinate să transporte și să lovească nuclear ținte aflate la distanțe foarte mari de Rusia.

Dacă presupunerile despre faptul că Ucraina a găsit o modalitate să lovească la distanțe atât de mari infrastructura militară rusească, atunci inclusiv Moscova intră în raza de acțiune a acestor arme – indiferent că e vorba de drone ori de rachete.

Unii experți estimează, evaluând amploarea exploziilor de la Saratov, că focoasele dronelor trimise ar trebui să cântărească în jurul a 95 de kilograme.

O altă discuție se naște în jurul eficienței sistemului antiaerian rusesc. Pe una dintre înregistrări, filmată de un amator la Saratov, dintr-un bloc aflat la câțiva kilometri distanță de baza militară, se aude mai întâi zgomotul nedeslușit al unui obiect care trece pe deasupra blocurilor. La mai multe secunde distanță se vede imensa lumină dinspre aeroport, iar în cele din urmă sosește și sunetul exploziei.

Dacă a fost un atac aerian, se impune întrebarea ce a făcut apărarea rusească, mai ales că e vorba despre o bază de o importanță strategică deosebită. Aceste lovituri sugerează o ineficiență în detectarea și doborârea rachetelor inamice.

Imediat, canalele bloggerilor militari pro-ruși au început să se agite, cerând pe rețeaua Telegram ca Rusia să contraatace cu arme nucleare! Argumentul principal: Ucraina a lovit teritoriul Federației Ruse.

Niciunul dintre cei care invocă „legitima apărare” pentru folosirea armelor nucleare nu amintește că Rusia atacă zilnic Ucraina din 24 februarie încoace, iar în ultima lună a bombardat sistematic infrastructura civilă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Motivul pentru care Putin ar fi ordonat lichidarea ministrului de Externe din Belarus: „Makei a dat garanții Occidentului, în numele lui Lukașenko, în legătură cu expulzarea prizonierilor politici spre Europa”

* „Mineriada” din TVR se îndreaptă spre directorul Turturică. Gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos încearcă „execuția” Nadinei Vlădescu

* George Simion preia narativul rusesc și cere să lăsăm Moldova să moară de frig și foame: „România nu mai trebuie să finanțeze Guvernul de la Chișinău nici măcar cu un leu!”

* Listele negre făcute de putiniștii români. Politicieni, medici, jurnaliști, artiști și sportivi „vacciniști” sunt somați să-și ceară scuze, fiind comparați cu „criminalii Revoluției”!

* Rusia se surpă din interior. Un sondaj secret comandat de Kremlin arată că doar 25% dintre ruși mai susțin războiul din Ucraina, iar 55% vor începerea imediată a negocierilor de pace

* 83 de ani de la începutul Războiului de Iarnă: cum a atacat Rusia sovietică Finlanda fără declarație de război, pentru că nu-i cedase 10% din teritoriu. Rușii au bombardat mai întâi orașul Helsinki

* CM 2022. Se știu deja două „sferturi” din patru: Argentina – Olanda și Franța – Anglia. Marile favorite calcă totul în picioare

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -