miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLumeaEuropaUniversitatea Oxford anunţă primul medicament eficient în lupta anti-Covid: dexametazona

Universitatea Oxford anunţă primul medicament eficient în lupta anti-Covid: dexametazona

-

La 6 luni de la apariţia celei mai grave pandemii din secolul XXI, care a curmat aproape jumătate de milion de vieți și a provocat o criză economică enormă, cercetătorii din Marea Britanie susțin că au găsit primul tratament eficient împotriva Covid-19, capabil să prevină moartea chiar și în cazul pacienţilor grav afectaţi: dexametazona.

Cei responsabili de studiul clinic RECOVERY (recuperarea), realizat în Marea Britanie pe mai mult de 11.000 de pacienți, au anunţat marți, 16 iunie, că acest medicament reduce mortalitatea în rândul pacienților cu stări foarte grave, care au nevoie de respirație asistată. Medicamentul nu a arătat niciun beneficiu în rândul pacienților cu boală Covid-19 mai ușoară, notează The Guardian.

Terapia cu dexametazonă în doze mici poate reduce mortalitatea pacienților cu coronavirus cu până la o treime. Această concluzie a fost făcută publică de ministrul britanic pentru Sănătate și Afaceri Sociale, Matt Hancock, care a anunțat succesul primului studiu clinic pentru un tratament împotriva Covid-19.

Universitatea din Oxford a anunțat, printr-un comunicat de presă, că medicamentul, parte a celui mai mare experiment din lume pentru a evalua eficacitatea tratamentelor existente pentru a trata virusul, „a scăzut riscul de deces cu o treime pentru pacienții cu ventilație mecanică”, în timp ce „pentru cei care au avut nevoie de oxigen, a redus decesele cu o cincime”.

- Advertisement -

Dexametazona este un medicament binecunoscut – a fost descoperit în 1957 – și este ieftin. Este un corticosteroid cu efecte antiinflamatorii și un suprimant al răspunsului imun, care este utilizat împotriva reacțiilor alergice puternice și a bolilor autoimune, cum ar fi artrita reumatoidă. Organizația Mondială a Sănătății îl consideră un medicament esențial pentru orice sistem de sănătate.

Acest grup de studiu britanic a analizat 2.104 persoane infectate, care au fost selectate la întâmplare pentru a primi acest medicament. Evoluția a fost comparată cu cea a 4.321 de pacienți care au primit îngrijiri obișnuite împotriva Covid-19. Mortalitatea în rândul celor care au avut nevoie de respirație asistată a fost de 41%, iar cei care au avut nevoie de oxigen au avut o rată a mortalității de 25%. Printre pacienții care nu au avut nevoie de aceste două intervenții, mortalitatea a fost de 13%.

Dexametazona a redus mortalitatea cu o treime la primul tip de infectat și cu o cincime la al doilea. La pacienții cu forme mai puțin severe nu a fost observat niciun beneficiu.

- Advertisement -
Peter Horby / Sursa foto: Twitter

„Dexametazona este primul medicament care îmbunătățește supraviețuirea celor afectaţi de Covid-19”, spune Peter Horby, cercetător la Universitatea din Oxford și unul dintre coordonatorii procesului de studiu.

„Supraviețuirea este mai lungă în rândul pacienților care necesită respirație asistată, așa că acest medicament trebuie administrat tuturor pacienților în această stare. Dexametazona este ieftină, disponibilă și poate fi folosită acum pentru a salva vieți în întreaga lume”, a adăugat cercetătorul într-un comunicat de presă emis de instituția sa.

„Deși preliminare, aceste rezultate sunt foarte clare: dexametazona reduce riscul de a muri la pacienții cu complicații respiratorii grave”, a adăugat medicul Martin Landray, o altă persoană responsabilă de investigaţii de la Oxford. „Este minunat că primul tratament care se dovedește a preveni decesele este disponibil și accesibil la nivel mondial”, a adăugat el.

Rezultatele sunt deosebit de pozitive, deoarece vin la scurt timp după ce liderii proiectului de studii clinice au anunțat că unul dintre cele mai promițătoare tratamente posibile – hidroxiclorochina – nu are efect pozitiv asupra pacienților spitalizați.

Studiul britanic testează, de asemenea, eficacitatea altor tratamente, inclusiv a celor care folosesc plasmă de la pacienți recuperați.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Afară cu șantajistul din PNL! Să candideze pentru PSD!

* Un mesaj care dinamitează frontul anti-PSD. Năsui și Voiculescu (USR-PLUS): „De liste comune nici nu poate fi vorba!”

Fostul șef al trupelor americane în Europa: „Rusia ar putea lansa o invazie în România sau în statele baltice“, pentru a testa reacția NATO

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -