Ucraina va lansa contraofensiva de primăvară în sud, vizând inclusiv eliberarea Crimeei. Anunțul adjunctul serviciului de informații de la Kiev

0
1080
Direcțiile probabile ale contraofensivei ucrainene de primăvară, conform descrierii făcute de Vadim Skibițki

Ucraina se pregătește, într-adevăr, de o vastă contraofensivă în această primăvară, vizând o lovitură care să fractureze legătura pe uscat creată între Crimeea și Rusia continentală, precum și eliberarea întregii peninsule, a anunțat Vadim Skibițki, adjunctul serviciului de informații militare (HUR) de la Kiev. Afirmațiile au fost făcute într-un interviu acordat publicației germane Berliner Morgenpost.

Dezvăluirile făcute de Vadim Skibițki sunt destul de surprinzătoare și trebuie luate cu o doză de precauție, pentru că e bizar ca un șef al serviciilor secrete să dezvăluie public direcția strategică și obiectivele următoarei operațiuni militare a armatei țării sale.
Dar, dacă lucrurile spuse pentru Berliner Morgenpost sunt reale, atunci în această primăvară vom avea parte, probabil, de bătălia decisivă în războiul din Ucraina, la capătul căreia se va contura cât va reuși să recupereze țara atacată din totalul de 18-20% din teritoriul său încă aflat sub ocupație rusească.

Nu ne vom opri până când nu vom avea țara noastră înapoi în granițele din 1991. Acesta este mesajul nostru către Rusia și către comunitatea internațională”

Vadim Skibițki a anunțat o contraofensivă a țării sale care vizează recucerirea Crimeei și scoaterea completă a Rusiei din Ucraina: „Scopul contraofensivei noastre este de a elibera toate teritoriile ocupate ale Ucrainei – inclusiv Crimeea. Nu ne vom opri până când nu vom avea țara noastră înapoi în granițele din 1991. Acesta este mesajul nostru către Rusia și către comunitatea internațională”.

Un motiv pentru care Skibițki ar putea să facă aceste declarații este pentru că direcția contraofensivei ucrainene de primăvară este deja evidentă pentru toată lumea, așa că nu mai există un secret de apărat. Rușii sapă încă de astă-toamnă tranșee pe direcțiile Mariupol și Melitopol, precum și în spatele Istmului Perekop, care leagă Crimeea de continent.

Generalul american Ben Hodges, fostul comandant al forțelor SUA în Europa, spune chiar din vara anului trecut că următorul atac al ucrainenilor trebuie să fie în sud, către Crimeea, iar odată cu căderea peninsulei pozițiile defensive rusești din Ucraina vor deveni nesustenabile.

„Este unul dintre obiectivele noastre militare strategice să încercăm să producem o spărtură în frontul rusesc din sud – între Crimeea și Rusia continentală”

Skibikți a spus pentru Berliner Morgenpost că de acum nu mai e cale de negociere cu dictatorul de la Kremlin: „Acordurile de la Minsk sunt istorie – nu vom repeta această greșeală. Orice negociere în această perioadă îi oferă lui Putin un respiro pentru a-și regrupa trupele pentru un nou atac”. Este, în esență, aceeași filosofie care i-a ghidat pe aliați în Al Doilea Război Mondial. După ce s-au convins că Hitler nu-și ține niciun angajament și nu respectă nicio înțelegere, SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică s-au înțeles să nu mai accepte decât capitularea necondiționată a Germaniei.

Adjunctul HUR a menționat acum: „Vrem să încercăm să facem o breșă în frontul rusesc din sud”. Armata ucraineană ar putea, de asemenea, să lovească aerodromuri sau depozite rusești cu rachete și sisteme de artilerie, a adăugat Skibițki: „Este posibil să distrugem și depozite de arme sau echipamente militare pe teritoriul rusesc, de exemplu în jurul orașului Belgorod. Atacurile asupra Ucrainei vor fi lansate de acolo”.

Începerea contraofensivei ucrainene este planificată pentru primăvară, a menționat ucraineanul: „Este unul dintre obiectivele noastre militare strategice să încercăm să producem o spărtură în frontul rusesc din sud – între Crimeea și Rusia continentală”.
Nici aici nu e nicio surpriză. Analiști militari, generali occidentali în retragere și surse din serviciile de informații au indicat direcția către Melitopol și Berdiansk ca fiind cea mai probabilă pentru ofensiva ucraineană. Este și cea mai logică, în același timp, deoarece astfel s-ar izola Crimeea și teritoriul din sudul Ucrainei de restul zonei ocupate de ruși. Din acel moment, pozițiile defensive din enclava creată vor deveni imposibil de menținut pentru mult timp.

Rusia are 430 de avioane de luptă și 370 de elicoptere în Crimeea și apropierea graniței cu Ucraina. Pentru ca ofensiva trupelor Kievului să reușească, e nevoie de avioane occidentale

În ciuda amenințărilor și a propagandei zgomotoase, Rusia are o slăbiciune majoră în acest moment, nu poate produce suficiente arme și muniție pentru a le înlocui pe cele pierdute ori consumate, spune Skibițki. Din acest motiv, Kremlinul este în negocieri cu fostele republici sovietice din Asia Centrală și dictaturile lumii – China, Coreea de Nord, Iran – pentru a importa de acolo armamentul necesar continuării războiului.

Adjunctul HUR a menționat: „Potrivit informațiilor noastre, Rusia nu are în prezent arme și muniții din China. De mult timp, Rusia negociază livrări de arme cu multe țări: cu China, Iran, Coreea de Nord sau cu fostele republici sovietice. Rusia negociază cu Iranul pentru furnizarea de rachete cu rază medie de acțiune, dar și muniție”.

Cea mai delicată problemă pentru Ucraina este, la ora actuală, cea a forței aeriene, spune Skibițki, fiind angajate negocieri pentru avioane de luptă din Occident: „Livrarea de avioane de luptă de către țările occidentale este următorul pas pentru a ne spori capacitățile militare. Au loc deja discuții în formatul Ramstein. În prezent, Rusia a desfășurat 430 de avioane de luptă și 370 de elicoptere în Crimeea și în apropierea graniței cu Ucraina. Pentru a le elimina, avem nevoie de avioane de luptă”.

În Rusia va urma un nou val de mobilizări. În acest moment, pe teritoriul Ucrainei se află 370.000 de militari ruși

Rusia nu va ezita să mobilizeze noi valuri de oameni, atunci când cei actuali vor fi epuizați. Cum ritmul pierderilor e foarte mare, acest moment al noii mobilizări nu e departe. Ofițerul de informații spune că se așteaptă la acest anunț al lui Putin: „Dacă Rusia are pierderi uriașe, va exista un alt val mare de mobilizare”.

Skibițki afirmă că un total de aproape 520.000 de soldați ruși sunt implicați în prezent în războiul împotriva Ucrainei: „Aceștia sunt staționați fie în Ucraina, fie în apropierea graniței cu Ucraina – fie în Belarus, fie în vestul îndepărtat al Rusiei. Mai mult de 143.000 de soldați ruși au fost uciși sau răniți”.

Rusia crește în fiecare lună numărul soldaților săi din Ucraina, a adăugat adjunctul HUR: „Potrivit datelor noastre, în prezent, în Ucraina se află aproximativ 370.000 de soldați ai forțelor terestre rusești”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cum a ajuns România, prin coruptul Severin, să facă propagandă rusească într-o comisie a OSCE. „Puterile autocrate reprezintă familia, religia, patria“, războiul e „pornit de Occident”, care e „în moarte clinică“

* A murit filosoful Mihai Șora, simbol al protestelor #Rezist. Avea 106 ani, 3 luni și 18 zile. „E frig fără tine, iubitule…”

* Conectați la presa de la Budapesta, maghiarii din Ardeal au devenit comunitatea cea mai filorusă din România. Etnicii români au încredere în UE și Occident, maghiarii în Orban și FIDESZ

* Un alt răspândac al propagandei putiniste: deputatul Ringo Dămureanu, mincinos agresiv din tabăra AUR

Parlamentarii și-au votat, pe ascuns, creșterea veniturilor cu 1.500 de euro pe lună, ajungând la 11.660! Pe copii i-au păcălit la alocații, prin gura lui Budăi: +12 lei

De ce au dispărut știrile „de rău“ despre Putere: PSD și PNL au plătit „pentru propagandă și presă“ 90 de milioane de lei în 2022! Grosul banilor s-au dus la televiziuni

Înalt oficial BNR: pensiile speciale mănâncă 0,85% din PIB, iar în 2-3 ani vor ajunge la 1,5%. „Sunt o cheltuială bugetară nu doar inacceptabilă, ci și insuportabilă”

* VIDEO. Alberto Caraian, PSD-istul care a participat gol pușcă la ședința Consiliului Local, pleacă de la Primărie, dar rămâne la minister! Tot războindu-se cu Clotilde, el a pierdut bătălia cu propriul telefon

* VIDEO. Bătăușul Olaianos e prea bolnav pentru a lucra la TVR, dar e suficient de sănătos ca să comenteze la Prima Sport! Un concediu medical dubios, care trebuie verificat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.