sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăNewsToni Grecu îi transmitea din "Matei Balș" soției sale, acum 10 zile:...

Toni Grecu îi transmitea din „Matei Balș” soției sale, acum 10 zile: „A fost frig, dar ne-au adus ăștia aeroterme și s-a rezolvat”

-

Tot mai multe mărturii ale pacienților de la Institutul “Matei Balș”, unde vineri în zori un incendiu devastator a ucis 5 pacienți, vin să confirme că în saloane era frig și că oamenii se încălzeau cu aeroterme, contrazicând versiunea oficială a autorităților, care spun că nu erau probleme cu căldura.

Actorul Toni Grecu, fondator al trupei Divertis internat pe 16 ianuarie cu Covid, i-a spus soției sale încă din prima zi că e frig în saloane, scrie Libertatea. După câteva zile, el i-a povestit acesteia că s-a rezolvat situația prin aducerea unor aeroterme. Din spusele Cristinei Grecu, rezultă că instalațiile de încălzire au fost aduse în saloane chiar de către conducerea spitalului și că mai toată lumea avea aeroterme!

După producerea dezastrului, absolut toate autoritățile au afirmat că nu erau probleme cu căldura la “Matei Balș”. Adrian Streinu Cercel (manager al spitalului până luna trecută), Nicușor Dan (primarul Bucureștiului), Vlad Voiculescu (ministrul Sănătății), Raed Arafat (șeful ISU) și Traian Berbeceanu (prefectul Capitalei) au declarat, la unison, că lucrurile erau în regulă și că spitalul avea căldură.

Realitatea din teren îi contrazice însă. Cristina Grecu, soția lui Toni Grecu, a declarat pentru Libertatea: “Din prima zi, (Toni Grecu – n. red.) mi-a zis că e frig”. După câteva zile, soțul său i-a povestit că “a fost frig, dar ne-au adus ăștia aeroterme și s-a rezolvat”.

- Advertisement -

Fata unei paciente a relatat că era frig în saloane și că i-a dus mamei sale o aerotermă cu acordul medicilor. Reprezentantul firmei care asigură mentenanța sistemului electric din spital a afirmat și el, pentru Buletin de București, că în saloane se foloseau aparate de încălzit.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -