Pe cale să revină în fruntea instituției Avocatul Poporului, după ce CCR a declarat neconstituțională demiterea sa de către Parlament, Renate Weber declară război total Guvernului. Vedeta propagandei rusești, ajunsă în funcție la inițiativa lui Tăriceanu, promite că va ataca tot “ce va afecta drepturi și libertăți” – ceea ce, ținând cont de acțiunile sale de până acum, echivalează cu obstrucționarea din răsputeri a funcționării statului român.
Renate Weber, pe post de Avocat al Poporului, și Curtea Constituțională au jucat un rol major, în ultimul an, în blocarea măsurilor de luptă cu pandemia. Weber a atacat la CCR declararea stării de urgență și amenzile date în timpul acesteia (16 martie – 15 mai 2020). Valer Dorneanu, președintele CCR, a supervizat aprobarea acestor reclamații, deși legea stării de urgență aplicată în martie 2020 fusese elaborată chiar de el în 2004, pe când era președintele PSD al Camerei Deputaților!
Mandatul Renatei Weber – un nesfârșit șir de șicane politice și zero inițiative reale pentru a proteja cetățenii României
În vara trecută, aceeași Weber i-a notificat pe medicii din spitalele Covid că sunt suspecți de rele tratamente, torturi și sechestrare de persoane pentru că nu-i lăsau pe unii pacienți contagioși să plece și să infecteze populația.
Tot ea și-a manifestat regretul că n-are instrumente legale să atace la CCR decizia de a măsura temperatura celor care intră în magazine.
Până în prezent, absolut toate acțiunile inițiate de Renate Weber au fost în sprijinul PSD, al teoriilor conspiraționiste (a vrut să ancheteze inclusiv presupusa “cumpărare” a rudelor celor decedați de către spitale, pentru a-i declara morți de Covid – fake-news susținut de presa PSD și de site-urile conspiraționistă) și al propagandei rusești. Nu există nici măcar o singură inițiativă a Renatei Weber lipsită de substrat politic, făcută onest în slujba oamenilor simpli pe care ar trebui să-i reprezinte, motiv pentru care a și fost poreclită Avocatul Poporului PSD.
Semnale discrete către UDMR și Ludovic Orban, nicio cale de mijloc cu USR
Într-un interviu acordat duminică pentru Aleph News, postul TV al lui Adrian Sârbu, Renate Weber și-a anunțat planurile pentru momentul când va fi repusă în funcție: “Mă așteaptă foarte multe lucruri de avizat. Tot ce va afecta drepturi și libertăți voi ataca. Deci tot ce va fi, fie că este lege, că este ordonanță simplă de urgență, nu contează. A afectat drepturi și libertăti sau care a încălcat decizii ale Curții Constituționale, da, am anunțat de la începutul mandatului că asta este ceea ce trebuie să fac“.
Renate Weber, care s-a remarcat și din postura de europarlamentar ALDE ca apărătoare a regimului Dragnea, având o sulfuroasă conduită rusofilă, a lansat totuși semnale către UDMR și Ludovic Orban. Singurii pe care nu-i înghite sunt, așa cum era de așteptat, cei de la USR – ea fiind și aici în consonanță cu PSD: „Am supărat eu, vreodată, cu ceva, UDMR? Am făcut cele mai multe demersuri pentru minorități. (…) Domnul Orban a luat-o cumva personal. Am avut o relație foarte bună cu Ludovic Orban de-a lungul timpului. I-am stat alături, Orban a trecut prin momente dificile. Nu înțeleg de ce unii oameni în preajma puterii se schimbă atât de mult. (…) USR este supărat by default (din oficiu – n.red.). El trebuie să fie supărat. USR a venit la putere cu mesajul: statul de drept. Cum au putut încălca toate principiile statului de drept?“.
Ce mă distrează cei care susțin că în ’89 am învins comunismul … 😂😂😂
Așadar…, „BUHA-BUHA” a trecut la amenințări… „PE-FAȚĂ”!
Doamna avocat nu stie ca razbunarea e arma prostului sau atata o duce mintea? Chiar daca n-a fost numita pt ca-i capabila, e ca ala prost s-al draculu’!