Spitalul din Câmpulung Moldovenesc își scoate la licitație, pentru a fi închiriat unui laborator privat, aparatul de testare pentru Covid-19 achiziționat cu bani publici dați de primăriile din zonă!
Conform publicației monitorulsv.ro, care publică și știrea, licitația pentru ofertele de închiriere e programată pe 26 iunie.
10 comune și orașul Câmpulung Moldovenesc au pus mână de la mână 433.000 de lei, să cumpere aparatul de testare Covid-19, care acum e închiriat
Situația este una cel puțin bizară, în aparență, dar care, în realitate, poate fi înâlnită în foarte multe situații la spitalele de stat din țară. Doctorul Adrian Cosinschi, managerul spitalului din Câmpulung Moldovenesc, a explicat că încă din 2004 această unitate nu mai are laborator propriu de analize! Acest segment a fost externalizat către firme particulare, ceea ce se va întâmpla și cu testarea pentru Covid-19, deși aparatul specific a fost plătit, cu 433.000 de lei (aproape 90.000 de euro), din buzunarele cetățenilor zonei.
La efortul financiar pentru dotarea Spitalului Câmpulung Moldovenesc au pus umărul primăria localității, dar și comunele Moldovița, Vatra Moldoviței, Frumosu, Vama, Pojorâta, Sadova, Fundu Moldovei, Breaza, Moldova Sulița și Izvoarele Sucevei.
Conform publicației monitorulsv.ro, care-l citează pe manager, în acest moment sunt cam 10 cazuri noi de coronavirus pe săptămână în spitalul din Câmpulung Moldovenesc.