joi, noiembrie 21, 2024
AcasăLumeaEuropaSPANIA: stare de urgență 15 zile + 6 luni, până în mai...

SPANIA: stare de urgență 15 zile + 6 luni, până în mai 2021. ITALIA: restricții tot mai dure, în ziua cu record de infectări

-

Spania și Italia, țările europene cele mai afectate în prima fază a pandemiei, în martie-iunie 2020, sunt lovite puternic și de valul 2. Măsurile luate de autorități sunt extrem de dure, pentru că spaima de Covid-19 a revenit în forță.

Spania decretează stare de urgență, pentru a doua oară de la debutul pandemiei. Deocamdată, pentru 15 zile, dar premierul socialist Pedro Sanchez a spus că le va cere aliaților din Parlament să sprijine prelungirea stării de urgență pentru 6 luni, până în luna mai 2021, relatează Reuters.

Potrivit lui Sanchez, călătoriile între regiuni vor fi interzise, conform regulilor impuse de starea de urgență.

De asemenea, fiecare regiune va fi sub carantină nocturnă între orele 23.00 și 6.00, cu o oră de flexibilitate.

- Advertisement -

Decizia a fost luată de Guvernul Sanchez (Consiliul de Miniștri), în cadrul unei ședințe extraordinare anunțată sâmbătă seara.

Într-o ședință programată duminică dimineața și care a durat două ore, Guvernul de la Madrid a decis să anunțe o stare de urgență pentru 15 zile. Presa locală, citată de Euronews, relatează că Executivul ar intenționa să o prelungească până în luna mai.

Sâmbătă seara, guvernele locale din 9 regiuni (în total, Spania are 17 regiuni autonome) au cerut Executivului central să adopte această măsură excepțională.

- Advertisement -

Spania a decretat stare de urgență, prima oară, în luna martie, stare care a durat până în luna iunie.

Spania a depășit un milion de îmbolnăviri și are un bilanț de 34.752 de decese.

Restricții dure în Italia

Italia a anunțat înăsprirea restricțiilor, care includ închiderea temporară, începând de luni, a cinematografelor, teatrelor, sălilor de sport şi piscinelor.

Concret: premierul Giuseppe Conte a precizțat că barurile și restaurantele se vor închide la ora 18.00, iar cinematografele, sălile de sport și pisicinele se vor închide total, ca parte a noilor măsuri împotriva celui de-al doilea val de coronavirus din Europa.

În schimb, şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise. Totuși, 75% din cursurile din licee şi universităţi se vor desfăşura online. Totodată, populaţia este îndemnată să evite pe cât posibil transportul în comun şi deplasările în afara comunităţii.

Ultimul bilanţ al Italiei indică 21.273 de cazuri noi de contaminare în 24 de ore (record absolut), totalul de la începutul pandemiei ajungând la peste 500.000.

Potrivit datelor MInisterului italian al Sănătății, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 128 de decese. Totalul, de la începutul pandemiei, a trecut de 37.000 de decese.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Garcea, revoluționarul Securității: „Vă chem în Piața Victoriei! Nu mai suport!”

VIDEO. Dan Bittman își continuă delirul conspiraționist: „În Germania nu moare nici dracu’ de Covid!” / „Să dea Dumnezeu să mor și eu de Covid!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -