O știre elogioasă la adresa răposatului folkist Victor Socaciu s-a transformat la Antena 3, probabil din neatenție, într-o critică dură chiar la adresa patronului televiziunii, oligarhul securist Dan Voiculescu. Postul de televiziune a difuzat joi dimineața un cântec al artistului în care acesta îi înfiera pe cei care fură România și din cauza cărora poporul rămâne sărac și prost.
Scurta știre îl prezenta pe Victor Socaciu drept un mare patriot care ar fi luptat pentru drepturile oamenilor – asta, deși folkistul a semănat după Revoluție mai mult cu cei pe care-i critica în cântecele sale decât cu cei cărora le lua apărarea. Și-a scos certificat de revoluționar fără să poată dovedi că a făcut ceva în decembrie 1989, s-a băgat în politică, a fost deputat PSD, apoi s-a „lipit” de un post de consul al României la Montreal cu toate că n-avea studii în diplomație etc.
Cântecul lui Victor Socaciu atacă securiștii și corupții îmbogățiti pe spinarea românilor, care pică mereu în picioare indiferent cine e la putere și nu sunt trași niciodată la răspundere
Cu toate acestea, Socaciu se declara foarte sensibil la corupții care jefuiesc țara – fără a-i nominaliza vreodată concret. A scos, la un moment dat, un cântec pe această temă, în care acuza clasa politică (din care făcea el însuși parte) că e compusă din hoți care i-au venit de hac poporului. Socaciu invoca în cântecul lui și securiștii (SRI), dar și felul în care se fură în întreaga țară în timp ce șpăgile curg, iar „algoritmul” (aluzie la modul în care partidele ajunse la putere își împart funcțiile) „e mulțumit”. Acești îmbogățiți din corupție trăiesc în huzur și-și fac vacanțele în locuri scumpe din străinătate, în timp ce românii de rând stau la cozi, mai reclamă Socaciu în cântecul său.
Știrea difuzată de Antena 3 joi dimineața, în ziua înmormântării lui Victor Socaciu – răpus de complicații post-Covid –, conținea fragmente din cântecul acestuia. Pe site-ul afiliat postului de televiziune n-a fost publicată.
Culmea e că Dan Voiculescu, dovedit de CNSAS ca fost turnător la Securitate pe vremea comuniștilor, este unul din politicienii care, în ultimii 30 de ani, au reușit să rămână la suprafață și să prospere indiferent de guvernare.
Dan Voiculescu: un fost turnător care a țepuit statul român cu 60 de milioane de euro, a scăpat din pușcărie pretinzând că a scris 11 cărți în ritmul de două pagini pe minut și n-a plătit nici până azi daunele
De fapt, oligarhul pare a fi tocmai portretul-robot al personajelor despre care cânta Victor Socaciu: a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru devalizarea bunurilor statului (privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare de lângă București), dar a scăpat după nici 3 ani.
În închisoare a pretins că ar fi scris 11 cărți în 12 luni. Mai mult decât atât, socotind timpul total pus la dispoziție de conducere penitenciarului de-alungul anului respectiv, a rezultat că Dan Voiculescu ar fi scris câte o carte la fiecare 6 ore, adică două pagini pe minut! Totuși, instanța a luat de bune aceste povești și a constatat că infractorul fusese „stăruitor în muncă”.
Instanța a constatat că a devalizat bunuri ale statului în valoare de 60 de milioane de euro și l-a pus să restituie banii, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. În 2015, după ce președinte ajunsese Klaus Iohannis cu un discurs vehement anticorupție, Fiscul a vrut să-l execute silit pe Dan Voiculescu și să scoată la licitație sediul firmelor sale, în care se afla și Antena 1. Cel care a intervenit pentru oligarh a fost – surpriză! – tocmai președintele „anticorupție” Iohannis, care s-a declarat împotriva inițiativei ANAF!
VIDEO: Victor Socaciu – „Mama lor”
https://www.youtube.com/watch?v=Ifp0W3HGHy4
Cântecul „Mama lor”, din care Antena 3 a difuzat joi fragmente
„Bună țară, rea croială / Mama ei de rânduială. / Ăia hoți, ăștia hoți, / Mama lor la toți!
Vin ai noștri, pleacă ai noștri / Noi râmânem tot ca proștii. / Ăia hoți, ăștia hoți, / Mama lor la toți!
Bat-o vina, bat-o strechea / Trage-aicea cu urechea. / Măi, române, om sărac / Iară ți-au venit de hac.
Ne promit marea cu sarea / Și conduc aiurea țara. / Opozanți și potentați / V-ați bătut iar joc de frați.
Bună țară, rea croială / Mama ei de rânduială. / Ăia hoți, ăștia hoți, / Mama lor la toți!
Vin ai noștri, pleacă ai noștri / Noi râmânem tot ca proștii. / Ăia hoți, ăștia hoți, / Mama lor la toți!
Politrucii-și fac concedii / Pe la Cannes, Hawaii, ca regii / Pensionarii, pedagogii / Au ajuns precum milogii.
Venetici fac prețul pâinii / Iar la cozi stăm noi, românii / Muncitorii n-au salarii, / Curvele pupă dolarii.
Bună țară, rea croială / Mama ei de rânduială. / Ăia hoți, ăștia hoți, / Mama lor la toți!
Vin ai noștri, pleacă ai noștri / Noi râmânem tot ca proștii. / Ăia hoți, ăștia hoți, / Mama lor la toți!
România-i de vânzare / Cu uzini, creșe, hotare. / Șpăgile au zornăit, / Algoritmu-i mulțumit.
Dumnezeu, dac-ar veni / Prim-ministru într-o zi, / L-am mânji și i-am găsi / Cazier la SRI.
Bună țară, rea croială / Mama ei de rânduială. / Ăia hoți, ăștia hoți, / Mama lor la toți!
Vin ai noștri, pleacă ai noștri / Noi râmânem tot ca proștii. / Ăia hoți, ăștia hoți, / Mama lor la toți!
CE PROPAGANDA ! CATA NEMERNICIE ! CE ZOAIE VARANE !