Slovacia va livra Ucrainei 12 avioane de luptă MiG-29 după ce a ajuns la un acord cu Polonia și Cehia ca aceste două state să-i asigure securitatea spațiului aerian, relatează portalul ucrainean Defence-ua.com, citând Business Insider. În lunile martie-aprilie, Polonia se pare că a livrat, la rându-i, mai multe avioane MiG-29 Kievului, dar pe bucăți.
Guvernul de la Bratislava este printre cele mai implicate, din punct de vedere logistic, în susținerea Ucrainei, alături de Polonia, Cehia și țările baltice. În aprilie, Slovacia a livrat țării invadate unicul său sistem antiaerian S-300 SAM.
Lipsa de protecție a spațiului aerian slovac va fi temporară, pentru că această țară a contractat în 2018 achiziția a 14 avioane F-16, care ar urma să fie livrate în acest an.
Problema aprovizionării Ucrainei cu armament destinat luptei aeriene contra rușilor este de departe cea mai complicată pentru NATO din cauza diferențelor majore dintre avioanele produse în occident și cele cu tehnologie ex-sovietică. Dacă la infanterie instrucția se poate face în câteva zile, la sistemele de artilerie durează câteva săptămâni, iar la tancuri – câteva luni, pregătirea pe F-16 a unui pilot care a condus MiG-29 sau Suhoi este extrem de complicată și chiar socotită imposibilă de unii experți.
Din acest motiv, sprijinul țărilor ex-comuniste care încă mai au armament de proveniență sovietică este decisiv. Nu există timpul necesar pentru a pregăti de la zero niște piloți ucraineni, vreme de câțiva ani, pentru a folosi F-16 sau alte aparate occidentale, așa că singura soluție este găsirea unor aparate MiG-29.
Potrivit datelor furnizate de Military Balance în 2021, Slovacia deținea 12 MiG-uri 29, Cehia – 14 JAS 39 Gripei (producție suedeză), iar Polonia – 28 de MiG-uri 29 și 50 de F-16.
România a fost lăsată în 2003 fără aviație de vânătoare competitivă de Guvernul PSD condus de Adrian Năstase. Acesta a aruncat pe fereastră sute de milioane de euro cu modernizarea depășitelor MiG-21, în timp ce MiG-urile 29 au fost scoase din uz
Și România mai deține încă 18 avioane MiG-29, pe care însă nu le-a mai ridicat de la sol de peste două decenii! În 2003, Guvernul PSD condus de Adrian Năstase a luat hotărârea să modernizeze expiratele MiG-21, avioane complet depășite și care, dealtfel, au și fost protagonistele unei nemaiîntâlnite serii de prăbușiri – caz unic în istoria mondială. MiG-urile 29, mult mai performante, au fost retrase, anunțându-se că nu s-a reușit modernizarea lor!
Viorel Manole, directorul Patromil (Asociația Patronală Română a Producătorilor de Tenică Militară), a relatat în luna martie, într-o emisiune difuzată de DefenseRomânia, că România încă mai deține 18 avioane MiG-29 cu resursa de zbor intactă, dar care n-au mai fost folosite de două decenii.
Directorul Patromil a explicat: „Avioanele MiG-29 românești sunt avioane care au fost conservate și sunt cu resursă intactă. Pe vremea când eram în Armată a fost programul de modernizare a MiG-21 LanceR și un program de modernizare a MiG-29 în care s-a realizat inclusiv o cabină cu avionică tot Elbit, cu același tip de magistrală pe care am folosit-o la modernizarea IAR-330. Programul a fost sistat deoarece situația politico-militară a acestui tip de platformă e foarte complicată. Cred că avem undeva, spre 18 avioane. Nu doar polonezii sunt cu ochii pe ele. Știu că Romtehnica a primit de-a lungul timpului nu puține solicitări de achiziție sau achiziție pe piese, motoare sau alte subansamble. Cred că situația privind proprietatea și modul de achiziție inițială sunt complicate“.
Indiferent de explicații, decizia Guvernului PSD din 2003 de a renunța la MiG-urile 29 pentru a cheltui sute de milioane de euro cu modernizarea unor avioane construite în anii 1960 și care nu mai corespund de foarte mult timp nivelului tehnologic actual a fost una cel puțin discutabilă, dacă nu chiar suspectă. Adrian Năstase – care a negociat în 1994 scandalosul tratat cu Federația Rusă, semnat apoi de Ion Iliescu – a lăsat astfel România fără apărare aeriană.
Țara noastră e singura dintre cele de mărime medie din fostul bloc comunist care nu are o flotă de avioane de luptă capabilă să-i apere teritoriul, fiind nevoită, în ultimul deceniu, să apeleze la serviciile aliaților din NATO.