joi, martie 28, 2024
AcasăNewsSenatul i-a ridicat imunitatea lui Florian Bodog, fost ministru al Sănătății. PSD-istul...

Senatul i-a ridicat imunitatea lui Florian Bodog, fost ministru al Sănătății. PSD-istul va fi anchetat de DNA pentru abuz în serviciu

-

Senatorul Florian Bodog (PSD) va fi anchetat de DNA pentru abuz în serviciu după ce Senatul României a votat, miercuri dimineață, în favoarea ridicării imunității în cazul fostului ministru al Sănătății.

Aceasta este a doua cerere a DNA de anchetare a lui Bodog. Prima avusese loc în 2019, dar majoritatea PSD-ALDE de atunci a respins cererea procurorilor. Și acum au existat emoții în privința deciziei finale, pentru că luni, în Comisia Juridică a Senatului (unde a fost vot secret), avizul a fost negativ.

În final, miercuri dimineață, în plenul Senatului, din totalul de 123 de parlamentari prezenți, 98 au votat pentru începerea urmăririi penale, 24 au votat contra, iar unul s-a abținut.

USR-PLUS ceruse, pentru a evita repetarea “surprizei” din Comisia Juridică, să fie un vot în care membrii coaliției să arate explicit bilele. În final, a fost tot vot secret, dar Bodog n-a mai reușit să scape.

- Advertisement -

Fostul ministru se aștepta la deznodământ după ce liderii PNL, USR-PLUS și UDMR au anunțat că susțin ridicarea imunității sale. Bodog a spus în plen că e nevinovat: „Din start vă spun că nu vă voi cere să votaţi împotriva solicitării de cercetare a mea, că n-am nimic de ascuns, întotdeauna am răspuns invitaţiilor şi nu este prima dată când am fost invitat la DNA sau la Parchet. (…) Nu-mi este frică de Justiţie şi am încredere în Justiţia din România“.

Conștient că nu-l poate salva pe Bodog, și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că partidul său va vota în favoarea ridicării imunității parlamentare a acestuia.

Cu doar doi ani în urmă, pe când PSD avea majoritatea în Parlament, nici Ciolacu, nici Bodog nu s-au declarat atât de favorabili Justiției, ei blocând, dealtfel, în Senat acțiunea DNA.

- Advertisement -

Procurorii îl acuză pe Florian Bodog că, atunci când era ministru al Sănătății, a făcut în așa fel încât un individ pe care-l angajase în funcția de consilier personal să ia salariu 12 luni, deși el nu trecuse pe la serviciu și nici nu prestase vreuna din activitățile pentru care fusese plătit.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* PNL și USR-PLUS, opriți hârjoana și puneți urgent ministru la Sănătate! Record Covid: 237 de morți în 24 de ore

* Documentul-pricină de la Sănătate. Cîțu: „Arată ca un fals în acte”. Patru ciudățenii care trebuie lămurite de anchetă

* Fiul lui Sever Mureșan a fost arestat după ce, beat și drogat, a urcat la volan și a distrus 12 mașini în Brașov. În 2017 a stat agățat 10 ore pe o macara!

* Slujba de Înviere se va oficia în aer liber. Cine nu merge la biserică e consemnat în casă în noaptea de Paște

* Studiu științific: Ivermectina nu are niciun efect în cazurile medii și severe de Covid

* „Olguțul” Claudiu Manda, europarlamentar PSD, a fost trimis în judecată de DNA pentru folosirea influenței politice

* S-a ales praful de politicianul Tăriceanu: și-a pierdut și partidul! ALDE și-a ales un nou președinte

VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

* Socaciu, Daea, Bacalbașa, Tărăcilă, Hașotti, Solcanu își vor pensiile speciale înapoi! 122 de foști parlamentari au apelat la instanță pentru a-și recupera privilegiul pierdut prin lege

* Deputații-șaormari Solomon și Stativă au pierdut procesele în care contestau amenzile Covid, după scandalul din Centrul Vechi. Instanța a stabilit că trebuie disciplinați

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Avem o singura șansă pentru a contracara propaganda partidelor de origine comunistă PSD, PNL și AUR : Oameni buni, faceți colectă națională pentru deschiderea unei TELEVIZIUNI LIBERE DE COMUNISM !!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -